Când vine vorba de morală….

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când vine vorba de morală unii autori din zilele noastre, de teatru şi nu numai, mai degrabă ar trage cu pistolul. La români asta pare justificat, intoxicaţi fiind de etica şi echitatea socialistă cu care ne-au bătut la cap ideologii vechiului regim. Altora, de prin alte părţi, li se întâmplă din contră. Din prea mult liber la morală eşuat adesea în libertinism şi golire de sens, valorile morale sunt târnosite chiar în numele acesteia.


În fapt, ce a ajuns să însemne cuvântul morală pentru unii care-l neagă e la fel de grav cu ce a însemnat pentru cei care l-au absolutizat, invocând un imperativ abstract. Spre norocul nostru mai apare din când în când şi câte o minte lucidă care pune lucrurile într-o lumină corectă. În cazul de faţă îl cheamă Lucas Barfüsse adus în atenţia noastră cu ani în urmă de Radu Afrim (Nevrozele sexuale ale părinţilor noştri ), iar de data asta de Teatrul National Bucuresti cu programul său 9G (noua generaţie ). Piesa Dragoste în patru tablouri la care ne vom referi a fost tradusă tot de Victor Scoradeţ care a girat şi premiera ei absolută la Bacău şi e o bună alegere a traducătorului ca şi a regizoarei ( Elena Morar). Mai întâi pentru că e bine scrisă . Are personaje, conflict şi o construcţie extrem de atrăgătoare care ne aminteşte de Arthur Schitzler şi celebra sa piesă Cercul, structurată pe principiul canonului din muzică. Şi are în plus un mod foarte interesant, netranşant de a pune problema cuplului despre a cărui criză se vorbeşte azi mai mult decât oricând. Barfüsse din Elvetia de limbă germană, autor de cca 40 de ani nu are extravaganţe în abordarea ei , ( gama acestei abordări a atins cred maximum posibil) ci o dorinţă sinceră de a ne face să înţelegem mai multe puncte de vedere.  Si pe al femeii psihotice, obsedată de variaţie în amor ( Sorina Stefănescu) şi pe acela al bărbatului sătul de ambiţiile profesionale ale nevestei (Bogdan Nechifor), şi al avocatului care -şi face plictisit datoria până află că problema e şi a lui. Trecând de la un personaj la altul într-o înlănţuire dibaci condusă autorul îşi ia drept ghid de-alungul celor patru tablouri un personaj masculin multifuncţional ( e boy la hotel,model, gardian, misionar ) – ca o voce din afara întâmplărilor- un observator care ne sugerează un unghi neutru ( Liviu Chiţu).

Prezenţei lui îi datorăm şi replici de pus punctul pe i, gen : dacă puteţi apăra dragostea, apăraţi-o de acest timp care nu iubeste decât ce-i efemer . De la hârjoana sado-maso din hotelul unde se întâlnesc amantii până la crima din atelierul nevestei-pictoriţe, trecând prin arestul politiei şi apartamentul sotilor regăsiţi , povestea acumulează tensiune şi culminează în scena cheie dintre criminală şi avocat unde se rostesc şi ideile despre libertate , onoare, minciună, laşitate, datorie, etc….În spectacolul tinerilor această scenă e susţinută convingător de Alexandra Fasolă care trece abil de la intelectuala cu ochelari ( pictoriţa) la înfăţişarea de vampă, disimulând prin cinism o reală dramă de conştiinţă . Îi dă replica Lucian Iftime şi împreună susţin momentul de climax al piesei ( restul distribuţiei evoluează cam stângaci) făcându-ne să sperăm că teatrul bine structurat, cu personaje şi poveste n-a dispărut în postdramatic. Talentul autorului îl împiedică să cadă în clişee, dimpotrivă el îmbogăţeşte cum spuneam, cu subtilităţi o temă îmbătrânită, şi înfruntă cu inteligenţă problemele morale presupuse de subiect. Regizoarea se face simţită mai ales printr-o idee generoasă care leagă tablourile , respectiv o uşă care e uitată ca din întâmplare deschisă, şi în camera de hotel unde se întâlneau în clandestinitate amantii, şi în atelierul pictoriţei unde aceasta îşi ucide soţul după o senină mărturisire a adulterului şi în arestul politiei, şi în apartamentul bărbatului înşelat, sugerând o soluţie de ieşire din impas : plecarea. Prin contrast personajele optează pentru confruntare , chiar dacă într-un târziu prin imaginile filmate din final cercul se închide cu o… plecare.( ideea regizoarei sau a autorului ?) Lucas Barfüsse mai trebuie lăudat pentru ceva. Pentru ambiguitatea care întreţine tensiune, ceea ce înseamnă că autorul sugerează mai multe căi de urmat în continuarea acestei poveşti cu final deschis.

Dragostea în patru tablouri e un spectacol care stârneşte interesul într-un mod diferit de producţiile anterioare ale ambiţiosului proiect 9G al TNB ,îngrijit de criticul Cristiana Gavrilă, spre binele miscării independente care a început şi ea să aibă clişeele ei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite