Actriţa Olga Tudorache a fost internată de joi la secţia de terapie intensivă a Spitalului Elias

Actriţa Olga Tudorache a fost internată de joi la secţia de terapie intensivă a Spitalului Elias

Actriţa Olga Tudorache, în vârstă de 88 de ani, se află internată la Spitalul Elias de luni şi din cauză că starea generală a artistei s-a agravat de joi dimineaţă a fost mutată în secţia de terapie intensivă a SUUE pentru "supraveghere continuă", au transmis într-un comunicat reprezentanţii Spitalului Elias.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Doamna Olga Tudorache, a fost internata in Spitalul Universitar de Urgenţă Elias în data de 09 oct. 2017, pentru evaluarea stării de sănătate deteriorată progresiv în ultima perioadă. Evaluarea iniţială s-a făcut cu supravegherea permanentă a parametrilor vitali. În cursul dimineţii zilei de 12 octombire, starea generală s-a agravat în concordanţă cu evoluţia imprevizibilă a bolii. Din aceste motive, doamna Olga Tudorache, a fost internată începând din aceasta dimineaţă în secţia de terapie intensivă a SUUE, pentru supraveghere continuă şi continuarea tratamentului adecvat", anunţă conducerea Spitalului Elias. 

Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz din judeţul Bacău. În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru şi a intrat în echipa Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1966, când instituţia teatrală a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actriţa a jucat la Teatrul Mic, până în anul 1978, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Olga Tudorache, supranumită "doamna teatrului românesc”, este cunoscută pentru roluri precum Vitoria Lipan din ”Baltagul”, după Mihail Sadoveanu, Beatrice din ”Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, Regina din "Regina mamă", de Manlio Santanelli, spectacol jucat la TNB, şi mama lui Mihai Viteazul în filmul din 1970. 
citeste totul despre: