Actorul Virgil Ogăşanu: „După Revoluţie, teatrul s-a mutat în stradă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Virgil Ogăşanu, care joacă împreună cu soţia sa, Valeria Ogăşanu, în premiera recentă de la Teatrul Bulandra, „Pe lacul auriu“, spune că tinerii au devenit mult prea preocupaţi de partea materială a meseriei, fiind mai preocupaţi de spectacolul politic.

La sfârşitul stagiunii trecute, la Teatrul Bulandra, la sala din Grădina Icoanei, a avut loc premiera spectacolului „Pe lacul auriu“, după piesa dramaturgului american Ernest Thompson.  În spectacol, capete de afiş sunt Virgil Ogăşanu (77 de ani), alături de soţia sa, Valeria Ogăşanu, care fac două roluri antologice. De 50 de ani Kate (Valeria Ogăşanu) îl iubeşte pe Tom (Virgil Ogăşanu), bărbatul ei. Claudia (Ana Ioana Macaria), fiica cuplului, luptă pentru dragostea tatălui care ar fi dorit să aibă un băiat, nu o fată. Toate conflictele se vor linişti la casa de pe malul lacului „auriu“, unde locuieşte familia. Textul piesei „Pe lacul auriu“ /„On golden pond“ a stat la baza scenariului filmului omonim, realizat în 1981 de Mark Rydel, cu Katharine Hepburn, Henry Fonda şi Jane Fonda în rolurile principale. Autorul Ernest Thompson a fost distins cu premiul Oscar pentru scenariu original, iar Katharine Hepburn şi Henry Fonda au primit Oscaruri pentru cei mai buni actori în rol principal.  Piesa a fost tradusă în limba română de Radu Beligan şi de Liviu Dorneanu, fiind adaptată şi pusă în scenă de regizorul Dinu Cernescu. „Mi-era dor de un rol de o asemenea anvergură, pe scena Teatrului Bulandra“, mărturiseşte, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“,  Virgil Ogăşanu, actor al acestui teatru de peste cinci decenii.

„Weekend Adevărul“: Cum aţi colaborat cu Dinu Cernescu pentru spectacolul „Pe lacul auriu“?

Virgil Ogăşanu: Dinu Cernescu lipsea din colaborările mele. Sufeream, pentru că e un regizor important. I-am văzut spectacolele, nu pot să uit „Hamlet“-ul lui cu Ştefan Iordache (n.r.- 1974, Teatrul Nottara).  În 2010, la Bulandra, m-a distribuit în spectacolul „Voiajul domnului Perrichon“, după Eugene Labiche. În 2010 a fost premiera la Teatrul Bulandra. Şi sunt vreo şapte ani de când tot o jucăm cu sală plină. Atunci am avut primul contact cu maestrul Dinu Cernescu şi întâlnirea a fost extraordinară, ne-am înţeles perfect. O altă întâmplare a fost că acum vreo zece ani maestrul Beligan mi-a dat un telefon şi mi-a spus: „Ogă“, aşa îmi spunea, „am o piesă pentru tine să o joci, când vrei tu cu cine vrei tu. Vreau să ţi-o las“. Era vorba de „Lacul Auriu“. Am citit-o, mi-a plăcut foarte mult, dar a rămas în sertar.  Dinu Cernescu, de parcă ar fi căutat la mine în bibliotecă, mi-a propus acest text. Iată că aşa am ajuns la a doua colaborare minunată cu Dinu Cernescu, sper să nu fie ultima.

„Trebuie să forezi foarte mult“

Dinu Cernescu ştia de textul dramaturgului  Ernest Thompson?

Da, Dinu Cernescu este un om care caută, nu se lasă până nu găseşte ce vrea să găsească. E tonic, e viu, debordează de vitalitate şi energie, la vârsta pe care o are.

Sunteţi căsătorit de peste 40 de ani cu Valeria Ogăşanu. Vă jucaţi într-un fel rolurile de cuplu în acest spectacol?

Ne cunoaştem, ăsta e un lucru foarte bun. A fost extraordinr să ne reîntâlnim, pentru că şi eu şi Vali aveam nevoie de un text interesant pe scena Teatrului Bulandra. Ne-am bucurat că ne-am regăsit împreună din nou pe scenă. Am avut aprecieri şi din partea publicului, şi din partea criticii.

Cum a fost să vă reîntâlniţi cu Valeria Orgaşanu pe scenă?

Noi am jucat împreună în multe spectacole la Bulandra şi, întotdeauna, ne-am bucurat când se întâmpla asta, pentru că putem să lucrăm acasă în plus. Discutam, aveam păreri, puteam să comentăm ce face celălalt. E un lucru foarte bun, când ai un partener cu care poţi să continui discuţia, după ce se termină repetiţia. Vali a avut emoţii, facem roluri grele, trebuie să forezi mult. Chiar dacă suntem aproape de vârsta personajelor, acestea sunt complexe, cu probleme în familie, cu boli, cu tot tacâmul…. Şi lucrurile sunt greu de realizat, am avut noroc de Dinu Cernescu, cu care, într-adevăr, am colaborat foarte bine. Dacă el spunea:  „Nu îmi place asta“, imediat, tăiam şi făceam totul de la început. El e fin observator , un om cu multă experienţă de teatru.

Am avut multă încredere şi ne-am lăsat conduşi de domnul Cernescu. Şi el a acceptat foarte multe lucruri  propuse de noi. E ca şi când găteşti, e bucătăria foarte răvăşită  şi mai trebuie să pui una, alta, sare, apă…Important e să iasă bine, în final.

Cât timp aţi repetat pentru acest spectacol?

Nu mult, o lună şi ceva. Am repetat în nişte locuri foarte ofertante, am început, într-un foaier, într-un colţ la sala de la Grădina Icoanei, unde e garderoba. Acolo am repetat, până când ne-au dat scena, peste trei săptămâni. În tot acest timp, decorul se lucra cu Maria Miu, un mare scenograf. Am avut această mare bucurie, când ne-am urcat pe scenă, a fost gata şi decorul. Ne-am mutat de la foaierul acela mic la scenă, am putut să continuăm şi de aceea a mers foarte repede.

pe lacul auriu

„Pe lacul auriu“ e pus în scenă într-o linie clasică. Cum explicaţi succesul acestui gen în lumea eclectică de astăzi?

La festivalul „Untold“, sunt orchestre cu  ritmuri tari, nebunii moderne. A cântat în festival şi Mirabela Daur, care a avut un succes nebun la tineri, cu piesele ei clasice. Deci tineretul iubeşte şi alte genuri… Asta e explicaţia şi la noi: tinerii se regăsesc în spectacol. E vorba despre copii, părinţi, cu momente din viaţa lor, cu imagini puternice. E un spectacol care se adresează tuturor generaţiilor. Pe de altă parte, piesa e foarte bine scrisă, s-a făcut şi un film care a luat un premiu Oscar. Textul nu are fisuri. A fost foarte bine tradusă de regretatul maestru Radu Beligan, alături de Liviu Dorneanu… Traducătorul-actor ştie cum îi vine bine actorului, cum îi vine vorba în gură cum spunem noi, ştie să lege lucrurile să curgă replicile în mod firesc.

Piesa pe „Lacul Auriu“ are numeroase referi la moarte. Cum a fost să înfruntaţi ipoteza morţii?

Eu am o experinţă în rolurile de bătrân, încă de când aveam 28 de ani, m-a distribuit Liviu Ciulei într-un rol de bătrân. Îmi place o replică: „Moartea unui bătrân e o bibliotecă în flăcări“. Eu cred că, dacă iubeşti până la sfârşit, eşti mereu tânăr. 

image

Virgil şi Valeria Ogăşanu, în spectacolul "Pe lacul auriu"

Care e secretul longevităţi cuplului dumneavoastră?

Pentru noi a fost un lucru normal. Ne-am cunoscut în Teatrul Bulandra, avem aceeaşi profesie. Am avut un program comun, discutam tot timpul despre aceleaşi subiecte. Am jucat împreună o perioadă bună de timp, până s-a născut Mihai, fiul nostru. Noi nu aveam vreun ajutor în creşterea băiatului. Copilul trebuia lăsat cu cineva: am avut 11 femei la copil, bone, una mai proastă decât cealaltă, până am decis să nu mai jucăm împreună şi să rămână unul dintre noi cu copilul. Mulţi ani am evitat să mai fiu cu Valeria pe scenă, pentru ca unul dintre noi să poată sta acasă cu copilul. A fost greu, dar am mers mai departe, am trecut peste toate cu bine.

„Şcoala te modelează“

Cum vă raportaţi la tinerii actori?

Sigur, există deosebiri între noi şi ei. Şcoala te modelază, într-un fel. Noi am avut profesori extraordinari: Aura Buzescu, Beate Freadonov… Institutul de Teatru era situat lânga Bulandra, urmăream spectacolele de aici cu sufletul la gură. Lucrurile s-au schimbat între timp.  Au venit alte generaţii de profesori,  de studenţi,  acum e un alt stil de a vedea şi a face teatru. Există alte influenţe acum. După Revoluţie, teatrul s-a mutat în stradă. Eu cred în tinerii de ziua de astăzi. Am fost profesor, am peste 100 de actori care au ieşit din mâna mea. Aceştia nu au aşteptat să fie angajaţi în teatrele de stat unde posturile sunt blocate. S-au apucat să facă teatru independent. Şcoala de teatru românească rămâne valoroasă: avem tineri talentaţi şi e bine că vor să se afirme.

Ce pericole îi pasc pe aceşti tineri?

Pericole sunt peste tot acum… Pe vremea noastră nu era aşa. Aveam salarii fixe, era o singură televiziune... Acum sunt multe posibilităţi, însă partea materială nu e bună pentru teatru. Când mânânci mult, nu mai poţi să creezi. Sigur, te forţează viaţa să strângi din dinţi, nu întotdeauna faci ce îţi place. Din păcate, televiziunile noastre nu promovează lucruri de calitate. Şi pe săracii noştri actori, care sunt foarte buni, îi vezi în roluri strâmbe, şchioape, vulgare care nu le fac cinste… Ei sunt primii care recunosc asta.  Banul îi obligă să facă concesii. Concesia nu e bună în profesia asta. Dacă faci o concesie, o faci şi pe a doua şi nu te mai opreşti. E  periculos. Nu m-am băgat niciodată în filme proaste, strâmbe.

Virgil Ogăşanu

Telenovele nu v-au tentat?

Nu, o singură chestie am făcut-o la ProTV, „Un pas înainte“, pentru că avea un subiect interesant. Mă simţeam bine acolo, fiind tineri actori în distribuţie.

image

Valeria şi Virgil Ogăşanu, alături de fiul lor, Mihai   FOTO: Arhiva personala

Pe fiul dumneavoastră, Mihai, l-aţi încurajat să facă o carieră în teatru?

Nu, m-am trezit, la un moment dat, că el vrea să facă actorie. Şi ca părinte parcă nu vrei asta. Ştii că e o profesie în care te chinui, în care ai nelinişti de dimneaţa până seara, nu dormi… Ai succese, ai şi căderi: lângă teatru, e şi prăpastia. Pasiunea lui Mihai a fost totuşi muzica. M-am bucurat, a devenit compozitor. 

Concesia nu e bună în profesia asta. Dacă faci o concesie, o faci şi pe a doua şi nu te mai opreşti. E  periculos. Nu m-am băgat niciodată în filme proaste.
Partea materială nu e bună pentru teatru. Când mânânci mult, nu mai poţi să creezi. Din păcate, televiziunile noastre nu promovează lucruri de calitate.

„Teatrul Bulandra e casa mea“

După cinci decenii de teatru, mai aveţi emoţii şi acum la o premieră?

virgil ogăşanu

Pentru orice actor, un nou spectacol e o mare responsabilitate, orice spectacol pe care-l începe e o mare încercare, indiferent de experienţa pe care o are. E aşa cum spunea un mare pictor, când te afli în faţa pânzei albe, emoţia este extraordinară de fiecare dată înainte de a începe să pictezi.

Cu regizorul Ion Cojar v-aţi întâlnit şi la începutul carierei, la Piatra Neamţ, în 1964.

Ne-am întâlnit în facultate, el era asistent la clasa lui Costache Antoniu, eu eram la clasa lui Beate Fredanov. Am debutat la Piatra Neamţ, în „Steaua fără nume“, într-un spectacol semnat de Ion Cojar, în 1964, eu jucându-l pe Miroiu. Tot Ion Cojar a regizat piesa „Nu sunt turnul Eiffel“ a Ecaterinei Oproiu, cu care am venit în turneu  la Teatrul Mic. În sală era Liviu Ciulei, care după ce m-a văzut, m-a invitat să joc la Bulandra. Am stat la Piatra Neamţ doar un an, după ce am terminat facultatea, în 1964. Deci sunt la Bulandra şi datorită lui Ion Cojar, care mi-a pus în valoare calităţile în acel spectacol.

„În teatru există o anumită dictatură“

Ce înseamnă Teatrul Bulandra pentru dumneavoastră?

Am dat concurs la Bulandra, alături de Toma Caragiu, de Cornel Coman, de Ion Caramitru,  de Gina Patrichi. A fost o mare bucurie să intru în acest teatru academic şi să fiu alături de ei.  La Bulandra a fost şi este  o trupă extraordinară, cu talente deosebite. Socoteam odată: toată viaţa mea mi-am petrecut-o aici pe trotuarul ăsta, între IATC, fostul Institut de Teatru, şi Bulandra: peste 50 de ani din viaţa mea am bătut trotuarul ăsta. Bulandra e casa mea.

De ce se spune că spectacolele de la Bulandra de odinioară nu mai pot fi egalate?

Aveam atunci o singură televiziune, aveam un singur post de radio, o singură cinematografie, lucrurile erau mai liniştite, se citea foarte mult însă, căutam cărţi cu disperare. Acum însă se filmează,  se fac reclame, tinerii actori se pierd în activităţi colaterale. Noi, înainte, plecam foarte mult în turnee. Turneele leagă actorii foarte mult: mănânci împreună, se nasc amintiri frumoase. Acum e păcat că nu se mai fac turnee, s-a pierdut publicul acela de teatru adevărat, lumea se duce acum la bingo, la film, la 3D. În ţară, lumea nu mai merge la teatru. Oamenii din provincie au pierdut foarte mult, nu mai au exerciţiul de a merge la spectacole.

E vina şcolii de teatru?

Şcoala ar trebui să-şi spună cuvântul, noi toţi ar trebui să contribuim la educaţie. Când nu se găsea cafea, pe timpul lui Ceauşescu, se consuma nechezol, un înlocuitor. Am impresia că reintrăm, că ne întoarcem la vremea nechezolului, când se puneau înlocuitori în locul valorilor autentice.  Falsele valori de la ora asta triumfă în faţa micilor ecranelor, neaducându-ne decât nechezol. Vina e a tuturor.

În ţară, lumea nu mai merge la teatru. Oamenii din provincie au pierdut foarte mult, nu mai au exerciţiul de a merge la spectacole.

Premiul UNITER în 1989, pentru rolul Alceste din spectacolul „Mizantropul“

image

Numele: Virgil Ogăşanu

Data şi locul naşterii: 17 iunie 1940, Turnu Severin

Studiile şi cariera:

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti în anul 1964, la clasa profesoarei Beate Fredanov. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, în piesa ''Steaua fără nume'' de Mihail Sebastian (rolul lui Miroiu).

Dintre numeroasele spectacole în care s-a remarcat menţionăm: ''Şase personaje în căutarea unui autor'' de Luigi Pirandello (1995), ''Scandal la Palermo'' de Carlo Goldoni (1997), ''Petru'' de Vlad Zografi (1998), ''Turandot'' de Carlo Gozzi, (1999), ''Odiseea 2001'' (2001), ''Richard al III-lea se interzice'' de Matei Vişniec (2006), ''Tatăl'', de August Strindberg, toate în regia Cătălinei Buzoianu. Tot pe scena Teatrului Bulandra s-a remarcat în ''Roberto Zucco'' de Bernard Marie-Koltes (regia Benjamin Walther, 2002). 

Pe scena Teatrului Naţional ''I.L. Caragiale'' Virgil Ogăşanu a interpretat rolurile principale din ''Omul din La Mancha'' de Dale Wasserman (r. Ion Cojar, 1999) şi ''Moartea unui comis voiajor'' de Arthur Miller (r. Horea Popescu, 1998). Tot la Teatrul Naţional din Bucureşti face parte din distribuţia spectacolului "Scrisoarea", după "O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale (r. Horaţiu Mălăele, premiera în 2012).

A jucat, de asemenea, la Nottara, în spectacolele ''Sirena şi Victoria'' de Aleksandr Galin (r. Diana Lupescu) (2009), ''Uzina de plăceri S.A.'' de Valentin Nicolau (r. Alexandru Berceanu).

Din bogata sa filmografie enumerăm: ''Răutăciosul adolescent'' (r. Gh. Vitanidis, 1969), ''Facerea lumii'' (r. Gh. Vitanidis, 1971), ''Tufă de Veneţia'' (r. Petre Bokor, 1976), ''Al treilea salt mortal'' (r. Alecu Croitoru, 1980), ''Cântec pentru fiul meu'' (r. Constantin Dicu), ''Ministerul comediei'' (r. Horaţiu Mălăele, 1999), ''Păcală se întoarce'' (r. Geo Saizescu, 2006). A mai jucat în seriale de televiziune: ''Cu un pas înainte'' (2007), ''Regina'' (2008).

Printre filmele mai recente din a căror distribuţie face parte se numără "Q.E.D." (r. Andrei Gruzsniczki, 2014), primul film realizat pe peliculă alb-negru după 1989, şi "De ce eu?"(r. Tudor Giurgiu, premiera în februarie 2015).

În prezent, Virgil Ogăşanu joacă la Teatrul Bulandra în piesele ''La Grande Magia'', de Eduardo de Filippo (r. Alexandru Darie), ''Însemnările unui necunoscut'', după F.M. Dostoievski (r. Alexandru Darie), ''Voiajul domnului Perrichon'', de Eugene Labiche (r. Dinu Cernescu).

Virgil Ogăşanu a fost, totodată, şi profesor la Facultatea de Teatru a Universităţii Hyperion.

La Gala Festivalului Comediei Româneşti din iunie 2013 a primit premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul Zaharia Trahanache, din piesa "O scrisoare pierdută". 

Actorii Virgil Ogăşanu şi Mircea Albulescu la Festivalul Marin Sorescu de la Craiova (2009)

A fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler ''pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc''.

Locuieşte în: Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite