Un trecut comun

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva cifre pe care le tot repet: din cele 16 Biserici Ortodoxe locale, autonome sau autocefale, 12 sunt în Europa. Dintre acestea, nu mai puţin de opt se află în ţări membre ale Uniunii Europene. Ce înseamnă aceasta?

În primul rând, fără a ignora sau minimaliza importanţa Patriarhiilor istorice de Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, o asemenea realitate geografică, rezultat al unor mutaţii petrecute timp de secole, scoate Ortodoxia din categoria adjectivală a Orientului. Din acesta rămân elementele culturale, legătura inconfundabilă şi încă fertilă cu fostul leagăn al Creştinismului din primul mileniu. Europa înseamnă între timp foarte mult pentru Ortodoxia de azi, chiar dacă, prin moştenirea bizantină, ea face trecerea, la propriu, între un continent şi altul.  

Apoi, direct legată de noua aşezare pe hartă, istoria recentă a Ortodoxiei a fost marcată inevitabil – nu cauzal! – de experienţa dictaturii proletariatului. Nicio Biserică locală nu a scăpat, nici măcar cea din Grecia, ţară care suferă şi acum, ideologic mai ales, de pe urma războiului civil de la finalul anilor 40. Alături de alte confesiuni, ortodocşii au plătit un preţ enorm, numărul celor asasinaţi în lagăre sau prin înfometare, precum în Basarabia sau Ucraina, prin munci istovitoare şi deportări arbitrare ridicându-se la câteva zeci de milioane.

Am putea spune, confruntaţi şi acum cu evidenţa, că trecutul comunist este unul comun, chiar dacă abordările sunt diferite, chiar opuse. Cu toate că ar fi trebuit să se constituie într-o lecţie teologică de anvergură, suferinţa din deceniile ateismului de stat a lăsat urme uşor recognoscibile, dar nu ridică peste tot întrebări fundamentale, relevante inclusiv spiritual, precum sensul libertăţii, de ce este necesară domnia legii, cum se construieşte un stat de drept etc. Altfel spus, realitatea istorică nu a ajuns să fie tradusă într-o preocupare teologică pe măsură, altfel decât sporadică, punctuală.

Acest trecut comun nu ne va lăsa însă în pace. Fie ca ne vor fi amintite păcatele acomodării cu regimul, fie că vor fi exagerate gesturile de colaborare, fie că ne va speria stafia imperialismului sovietic asumat deschis de actuala conducere rusă, fie că vom constata, iarăşi şi iarăşi, cât de profund suntem marcaţi, chiar şi în generaţiile născute după 1990, de comunism – trauma colectivă ne va însoţi fidel. Până în clipa în care vom şti să o vindecăm prin cunoaştere, asumare şi memorizare. Cu cât fugim de ea, cu atât umbra va fi la rândul ei mai grăbită. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite