Să nu posteşti strâmb!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului. Un cantonament duhovnicesc, în care credinciosul se luptă cu Piramida lui Maslow, în sensul îndemnului Sf. Ioan Gură de Aur: „Să fii stăpânul pornirilor tale“. Primul exerciţiu al acestui cantonament este mâncarea de post. Odată cu el, primele ispite...

Pentru cine nu a aflat încă, Piramida lui Maslow este denumirea teoriei psihologice a ierarhizării nevoilor umane. Psihologul Abraham Maslow a dezvoltat această teorie, care, pe scurt, sună aşa: trebuinţele umane, bazate pe instincte, nu sunt la fel de puternice, ci au o anumită ierarhie, funcţie de ordinea satisfacerii lor, pe cinci trepte. La baza piramidei se află instinctele cele mai puternice, cele de supravieţuire (nevoia de hrană şi adăpost). Urmează trebuinţele de siguranţă, apoi cele sociale şi de apartenenţă, după care vin cele de recunoaştere socială şi, în vârful piramidei, nevoile dezvoltării personale (autorealizării).

Postul creştin, apărut cu mult timp înaintea acestei teorii, o confirmă, întrucât metodologia postirii o urmează exact. Pentru a putea fi stăpân pe instinctele tale, trebuie să le educi. Iar educarea lor presupune şi anumite înfrânări. Astfel, putem face o analogie între post şi Piramidă, postul având şi el cinci mari trepte. Prima este înfrânarea de la alimente, apoi înfrânarea temerilor şi a îndoielilor, apoi înfrânarea de la „tovărăşii rele“, după care înfrânarea orgoliilor şi a nevoii de slavă deşartă. În vârful piramidei postirii (scopul postului) se află înfrânarea mândriei, care este socotită în spiritualitatea ortodoxă drept cauză primară a tuturor relelor.

Prin urmare, după cum se vede, postul nu este un simplu exerciţiu alimentar, ci este o înlănţuire de practici care au ca scop educarea spiritului, mai precis curăţarea lui de dependenţe faţă de instincte, pe care spiritualitatea le mai numeşte şi pofte. Drumul este lung şi anevoios, adeseori presărat cu ispite, funcţie de treptele de postire la care ne referim.

În vârful piramidei postirii (scopul postului) se află înfrânarea mândriei, care este socotită în spiritualitatea ortodoxă drept cauză primară a tuturor relelor.

Postul alimentar este presărat cu ispitele mâncărilor de post. În general, înfrânarea de la mâncarea de origine animală este începutul tăierii poftei. De aceea, se caută o mâncare cât mai puţin gustoasă sau generatoare de plăcere, în paralel cu o anumită reducere a „inputului” alimentar, care generează mai departe o anumită strunire a instinctului alimentar şi, de aici, a altor pofte ale trupului. Astfel, pe lângă eliminarea alimentelor „de dulce“ (termenul se referă exact la dulceaţa plăcerii alimentare), treptat, se elimină din alimentaţie şi grăsimile vegetale, ajungându-se la hrană pe bază de fierturi sau doar pâine cu apă. Ultimele trepte ale postului alimentar sunt ajunarea (abţinerea de la hrană şi apă până seara) şi postul negru (abţinerea totală de la hrană şi apă, una sau mai multe zile).

De ce „reţetele de post“ nu sunt, de fapt, de post 

Din păcate, unii postitori uită aceste reguli primare ale postirii alimentare şi cad în greşeala de a găti „de post“ cu plăcere. Există un întreg reţetar al „gătirii de post“ care înşiruie, pantagruelic, tot felul de „bunătăţi vegetale“ (mai nou, „raw vegan“). Citesc siderat despre lapte de post, carne de post, tehnici laborioase de preparare, ingrediente exotice etc. Toate acestea nu fac decât să stârnească instinctul şi saliva „postitorului”, nicidecum nu îl duc la „potolirea instinctelor”.

Evident, când te apuci de aşa ceva, pierzi spiritul şi ţinta postirii alimentare, deoarece comiţi marea greşeală de a continua să-ţi satisfaci plăcerile culinare. Nu poţi posti gătind toată ziua delicatese vegetale.

Când înlocuieşti o plăcere cu altă plăcere, nu mai e postire, ci doar amăgire.

Dar nu doar această primă treaptă, a postului alimentar, are ispite. Şi celelalte au ispitele lor, fiecare după natura ei.

Despre „mândria“ de a ţine post

De pildă, o altă greşeală, frecvent întâlnită, este aceea de a arăta lumii că posteşti. Ispita asta pândeşte mai ales persoanele publice, care sunt mereu în căutare de capital de imagine, capital electoral etc. Greşeala pleacă din lipsa de înfrânare în ceea ce priveşte treptele 4 şi 5 ale Piramidei lui Maslow, mai precis, nevoia de afirmare socială şi orgoliul. Chiar Hristos afirmă foarte clar că postitorul trebuie să fie smerit, deoarece scopul postirii este chiar eliminarea mândriei:

„Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 16-18)

Şi pentru că vorbim de vârful Piramidei lui Maslow, evident că postul trebuie să genereze virtuţile creştine ale dragostei. Pentru că, finalmente, ceea ce distruge total mândria este dragostea. Care se manifestă, creştineşte, în iertare şi milostenie.

Proorocul Isaia va arăta că esenţa postului este iubirea de aproape: „Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. (...) Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.” (Isaia 58, 3-10)

Pe de altă parte, am văzut şi postitori „stilaţi“, cu poziţii sociale mai înalte, care ţin neapărat să amestece postul creştin cu diverse practici străine creştinismului, luate din alte zone religioase (practici yoga, terapii Reiki, radiestezie etc.). Mai mult, unii dintre ei, pentru a părea documentaţi, amestecă literatura creştină cu alte teorii religioase, comiţând o veritabilă „salată“ spirituală, care numai de post nu este.

N-am nimic împotriva libertăţii de alegere, doar că singura (şi esenţiala) problemă a acestor practici, care promit autodezvoltare personală, este că, în străfundul filosofiei lor de viaţă, îţi schimbă divinitatea. Practic, Dumnezeu cel adevărat este înlocuit, treptat şi aproape pe nesimţite, cu tine însuţi. Ajungi ca tu să te crezi zeul vieţii tale (uneori şi al altora). Ceea ce este esenţa mândriei.

Să postim rugând pe Dumnezeu să ne ierte mândria de a ne crede zei!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite