Povestea Teodorei de la Sihla, sfânta care a fost căsătorită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 7 august, ortodocşii o sărbătoresc pe Sfânta Teodora de la Sihla, ale cărei moaşte se află într-o peşteră în judeţul Neamţ  FOTO ASCOR
Pe 7 august, ortodocşii o sărbătoresc pe Sfânta Teodora de la Sihla, ale cărei moaşte se află într-o peşteră în judeţul Neamţ  FOTO ASCOR

A ales calea monahismului, a sihăstrit în munţi cu post şi rugăciune, iar păsările îi aduceau firimituri spre hrană întocmai cum corbii au făcut cândva pentru Sfântul Ilie Tesviteanul. Creştinii ortodocşi  serbează,  pe 7 august, o sfântă de legendă: Cuvioasa Teodora de la Sihla. Şi prea puţini îşi pun problema de ce trupul ei stă de peste un secol şi jumătate departe de locul care a sfinţit-o şi pe care l-a sfinţit.

Nu e întâmplător că pe 7 august, la doar o zi după sărbătoarea Schimbării la Faţă, Biserica Ortodoxă a ales să o prăznuiască pe Cuvioasa Teodora de la Sihla. 

După ani de nevoinţă duhovnicească, atunci când a fost găsită de călugării de la mănăstirea Sihăstria, tânăra care a vieţuit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea  era „ învăluită în lumină ca de foc”, întocmai cum apostolii l-au văzut pe Iisus pe Muntele Tabor. O marcă a sfinţeniei rareori manifestată pentru ochiul profan şi prea puţin înţeleasă de lumea modernă. 

Nu a avut copii

Din Sinaxar aflăm că Teodora s-a născut la mijlocul secolului al XVII-lea în satul Vânători – Neamţ, într-o familie de credincioşi moldoveni. Chiar dacă vocaţia ei religioasă era puternică, avându-l duhovnic pe cel care avea să devină Sfântul Ioan de la Râşca, Teodora nu a ales monahismul de la început şi a acceptat dorinţa familiei de a se căsători.

 În ciuda faptului că şi soţul era un om credincios, Dumnezeu nu le-a binecuvântat căsnicia cu copii, aşa că amândoi au hotărât să se dedice vieţii monahale. Teodora a plecat la Schitul Vărzăreşti din Vrancea, iar soţul ei la Schitul Poiana Mărului din Buzău, unde va deveni monahul Elefterie. 

Liniştea duhovnicească a Teodorei a fost întreruptă de invazia turcilor care au dat foc mănăstirii. Obştea s-a risipit, iar Teodora împreună cu stareţa Paisia a cărei fiică duhovnicească era, s-au refugiat în Munţii Vrancei. A urmat o perioadă de nevoinţă  - aflăm din Vieţile Sfinţilor – şi ulterior morţii stareţei a murit, Teodora s-a dus spre Munţii Neamţului şi pădurile sălbatice din zona Sihăstria – Sihla. 

Drumul spre sfinţenie

teodora de la sihla2

După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, stareţul locului a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. 

Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, fericita Teodora a fost încredinţată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla. Acolo a sfătuit-o să rămână până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieţii pustniceşti, "iar de nu va putea suferi ispitele şi frigul iernii, să se aşeze la o sihăstrie de călugăriţe". 

Din afară e greu de spus ce poate determina un om să accepte pustiul şi cum îşi poate găsi împlinirea sufletească stând numai în post şi rugăciune. Dar pentru Teodora asta a fost calea. Singurul om pe care l-a mai văzut o perioadă a fost duhovnicul, iar după ce acesta a murit, a sihăstrit fără să mai ştie nimeni nimic de ea. 

Stânca s-a crăpat la rugăciunea ei 

Pentru sârguinţa de care a dat dovadă, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni. Şi asta i-a fost curând de folos când turcii au invadat locurile ajungând până la peştera în care vieţuia.  Se spune că la rugăciunile Sfintei fundul peşterei s-a crăpat şi a adăpostit-o. Cuvioasa Teodora a rămas în continuare neştiută de lume, până aproape de sfârşitul vieţii pământeşti, când a fost găsită de doi călugări de la Schitul Sihăstria. 

Călăuziţi de curiozitatea de a vedea unde se duc păsările care zburau cu firimituri de pâine luate în cioc de la mănăstire, călugării le-au urmărit şi au ajuns la peştera Cuvioasei. Nu ştiau că de fapt ajunseseră acolo ca urmare a rugăciunilor Teodorei care voia ca înainte de a părăsi această lume să primească ultima împărtăşanie. 

Când au intrat în peşteră, cei doi călugări au văzut-o pe sfântă cu mâinile ridicate în rugăciune, învăluită într-o lumină de foc. Deşi nu-i cunoscuse vreodată, Cuvioasa Teodora i-a chemat pe nume şi le-a cerut să-i aducă nişte haine să-şi acopere trupul şi să trimită un preot s-o împărtăşească.  

La scurt timp după ce a primit Sfintele Taine Cuvioasa Teodora a părăsit această lume. Faima ei s-a răspândit repede în satele Moldovei şi peştera de la Sihla a devenit  loc de pelerinaj.  În memoria ei, între anii 1725-1780, s-a ridicat Schitul Sihla cu o bisericuţă de lemn şi câteva chilii, având hramul „Schimbarea la Faţă”.

Vândută pe un pumn de arginţi   

Trupul Sfintei Teodora a rămas în peşteră până pe la 1828-1835, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului. 

A fost apoi mutată la noua biserică construită tot de Sturza în satul Miclăuşeni – Iaşi sporind faima locului prin mulţimea de credincioşi veniţi la închinare. 

teodora pestera

În 1853 familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti – cel puţin aşa sună formularea elegantă a Bisericii Ortodoxe Române care a canonizat-o pe Cuvioasa Teodora la 20 iunie 1992. În fapt, din varii motive, ne-am mai vândut o dată sufletul pentru un pumn de arginţi. 

Moaştele Sfintei Teodora se păstrează şi astăzi în peşterile de la Pecerska, doar că pe raclă numele ei e scrijelit cu caractere chirilice iar locul în care şi-a dobândit sfinţenia e trecut generic: Sfânta Teodora din Carpaţi.

Din fericire cele sfinte nu ţin loc de spaţiu şi timp, iar miracolele nu au criterii geo-politice, ci doar sufleteşti. De la Sihla, Miclăuşeni, Pecerska, Bucureşti sau Polul nord, cei ce se roagă cu credinţă primesc sprijin după neştiutele algoritmuri ale Cerului şi sfinţilor lui. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite