Scandalul statuii de 15 metri a lui Ion C. Brătianu din Piaţa Universităţii. Primăria Capitalei ar trebui să plătească 1,5 milioane de euro pentru monument

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe monumente cu figuri istorice vor fi amplasate, în 2018, în zone centrale ale Capitalei, pentru sărbătorirea Centenarului Unirii. Dintre acestea, numai reconstruirea monumentului I.C. Brătianu de la Piaţa Universităţii va costa 1,5 milioane de euro.

Pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, care va avea loc anul viitor, în 2018, vor fi amplasate în Bucureşti, patru statui dedicate evenimentului de la 1918: „Monumentul Marea Unire“, statuia Regelui Ferdinand , a generalului Henri Mathias Berthelot, respectiv , a politicianului I.C. Brătianu. Aceasta din urmă va fi amplasată la Universitate şi va avea o înălţime de aproximativ 15 metri. Potrivit proiectului, ansamblul va fi ridicat în spaţiul dintre Ministerul Agriculturii şi Spitalul Colţea. În 2017 suma alocată reconstruirii ansamblului monumental I.C. Brătianu este de 7 milioane lei (1,5 milioane de euro), conform Hotărârii 129 a Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

„Bugetul aprobat pentru monumente s-a alocat altfel: pentru ansamblul Ferdinand - 7 milioane lei, pentru Monumentul Marea Unire - 6,5 milioane lei, pentru monumentul I:C. Brătianu - 7 milioane lei”, a declarat  pentru „Adevărul“, Cătălin Lucian Iliescu, preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

„În plus, la propunerea mea, ca amendament în bugetul 2017 a fost inclusă şi Statuia lui Ştefan cel Mare care va fi amplasată în Parcul Obor (în faţa Primăriei Sectorului 2), bugetul alocat iniţial fiind de 1.5 milioane lei. Acest proiect este în faza de licitaţie“, a adăugat Iliescu. 

Punctul de pornire

                                                                                                  Monumentul original (Foto: Wikipedia)

image

Iniţiativa acestui monument îi aparţine preşedintelui Comisiei pentru pregătirea Centenarului Marii Uniri, academicianul Răzvan Theodorescu. Acesta a explicat pentru Adevărul.ro, că viitoarea statuie va fi „replica fidelă până în detalii a monumentului”. 

Întrebat de ce înălţimea de 15 metri pentru viitorul ansamblu dedicat liberalului I.C. Brătianu, Theodorescu a răspuns că nu ştie nimic legat de acest detaliu şi că sunt probleme care îi privesc pe arhitecţi şi pe sculptori.

„N-am atins această problemă pentru că mi se pare subînţeleasă”, a adăugat Theodorescu, făcând referire la faptul că monumentul ar urma să fie replica fidelă a celui original.

De asemenea, preşedintele comisiei a mai spus că a auzit că au fost persoane care şi-au exprimat îngrijorarea, considerând că proiectul va ridica o problemă dificilă cu metroul, staţia întinzându-se chiar sub această zonă, însă Thodorescu a declarat că nu va fi nicio problemă.

„A-l pune pe Brătianu la locul lui este o restituire şi istorică şi plastică necesară”, a mai spus Theodorescu.

                                                                         Academicianul Răzvan Theodorescu (Foto: Wikipedia)

image

Acesta  a mai explicat că a existat o serie de reacţii cu privire la meritul lui Brătianu  de a avea un monument amplasat cu această ocazie, academicianul punctând drastic: „trebuie să fii idiot să pui o astfel de întrebare”, menţionând rolul major pe care Ion C. Brătianu şi fiul său, Ion I.C. Brătianu, l-au avut la formarea României Moderne.

Academicianul a mai vorbit şi despre un proiect al liberalilor din secolul trecut pe care foarte puţini îl cunosc, nici chiar unii dintre membrii Partidului Naţional Liberal neauzind de el.

„A existat un mare proiect liberal în decursul deceniilor secolului trecut, pe o axă anume, vest-est, să se construiască monumentele capilor liberali”, a mai declarat Theodorescu.

De asemenea, acesta şi-a exprimat bucuria că, indiferent de culoarea politică, consilierii generali ai primăriei au votat proiectul propus de el. 

„Nu ieşea din tiparele epocii“

Statuia lui I.C. Brătianu va fi replica a monumentului inaugurat pe 18 mai 1903, dată la care se împlineau 12 ani de la moartea politicianului. Ansamblul a fost distrus ulterior, în 1948, de comunişti. Statuia originală fusese proiectată de arhitectul Petre Antonescu şi realizată de sculptorul francez Ernest Dubois şi se afla la intersecţia Bulevardului Colţei, actualul Bulevard I.C. Brătianu cu Bulevardul Regele Carol I.

În 1948, dupa venirea regimului comunist la putere, monumentul a fost topit la fostele uzine Republica, se arată în proiectul aprobat de Consiliul General al Primăriei Capitalei în ianuarie 2014.

                                                                                            Ruxandra Garofeanu, critic de artă

image

Pe de altă parte, alţi critici de artă nu sunt însă atât de convinşi de necesitatea unor asemenea lucrări pentru omagierea Centenarului. 

„Este o replică după lucrarea lui Ernest Dubois,sculptor ce a semnat multe monumente în România, în epoca interbelică începând cu bustul regelui Carol I, aflat în colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti,vechea Pinacotecă, şi sfarşind cu monumentul lui Brătianu care nu e una din lucrările cu care sa se mândrească“, a declarat, pentru „Adevărul“, criticul de artă Ruxandra Garofeanu (foto dreapta). 

„Nu ieşea din tiparele epocii, era bine lucrat şi bine turnat. Un sculptor corect acest Dubois, dar foarte la modă. Ionel Stoicescu, cu state vechi de plată în restaurarea sculpturilor la noi, s-a ocupat de această replică. N-am văzut-o şi nu mă pot pronunţa asupra ei.Am văzut mai multe fotografii cu monumentul original şi nu mi-au impus respect“, a punctat criticul de artă.

15 metri şi 40 de tone de bronz

Monumentul I.C. Brătianu va fi recreat din materialele din care a fost făcut cel iniţial. Bronzul turnat va avea în jur de 40 de tone. Personajele alegorice şi Brătianu vor fi realizate din bronz, iar soclul va fi construit din piatră de Vraţa. 

image

Arhitectul Marius Marcu Lăpădat (Foto: icr.ro)

Monumentul a avut în varianta iniţială un soclu de piatră  de aproximativ 9 metri peste care sunt aşezate câteva personaje turnate in bronz, astfel înaltimea totală a monumentului va fi de aproximativ 15 metri, exact cât cea iniţială, potrivit arhitectului Marius Marcu Lăpădat, care face parte din echipa sculptorului Ionel Stoicescu. 

„Reconstituirea am făcut-o pe baza mai multor fotografii de epocă în care apar şi oameni lângă soclu. Reconstituirea s-a făcut cu mare acurateţe şi precizie. Configuraţia pieţei nu s-a modificat substanţial (Universitatea, Palatul Şuţu şi Colţea erau acolo), aşa că raporturile dintre monument şi spaţiul înconjurător vor aceleaşi ca în situatia iniţială, foarte potrivite în opinia noastră. Un monument nu este mare sau mic decât raportat la context. Având in vedere ca va fi aşezat într-un sens giratoriu larg, dimensiunile sale sunt foarte potrivite“, a subliniat, pentru „Adevărul“, arhitectul Marius Marcu Lăpădat.

Finanţare blocată şi probleme cu metroul 

Până în prezent, banii nu au fost alocaţi, iar Primăria se împiedică în acordarea unor avize.

„Până azi sculptorul nu a primit niciun ban, faza în care a ajuns monumentul fiind în întregime finanţată de artist. Şi soclul executat din OSB montat pe structura metalică şi placat cu polistiren este deja echivalent cu o casă parter. Din punctul nostru de vedere, monumentul nu va fi gata în 2018, dacă nu se vor primi avizele şi acordurile necesare la timp. Până la urmă orice funcţionăraş sau comisie poate bloca lucrarea”, a adăugat arhitectul acestui proiect.

„Astfel, este posibil ca monumentul sa nu poată fi amplasat până la 1 decembrie 2018”, avertizează arhitectul Marius Marcu Lăpădat.

„De asemenea, daca finanţarea nu va fi deblocată, artistul nu va putea susţine din mijloace proprii avansul lucrării şi lucrurarile se pot bloca“, completează arhitectul.

Principalele impedimente sunt legate de finanţare si avize, arhitectul fiind de părere că ar putea fi nevoie de o structură de rezistenţă, formată din patru stâlpi la metroul de la Universitate, dar nu există un certificat de urbanism pentru noul ansamblu. Reprezentanţii Primăriei sunt însă optimişti.

„Magistrala de metrou nu va fi afectată, iar ansamblul Brătianu va fi într-o armonie arhitecturală cu Universitatea, Palatul Şutu, Ministerul Agriculturii şi cu cele patru statui de la Universitate. Finalizarea acestor proiecte depinde de multi factori : buget, artişti, avize şi alte neprevăzute. În funcţie de alocările bugetare, monumentul Ion C. Brătianu se va putea inaugura in anul 2018“, a specificat Cătălin Lucian Iliescu, preşedintele Comisiei de Cultură a CGMB.

Sculptorul Ionel Stoicescu recunoaşte că afectarea metroului este o problemă, însă una surmontabilă „în situaţia în care nu se doreşte blocarea acestui proiect”. De asemenea, legat de finalizarea monumentului, acesta a declarat pentru Adevărul.ro, că suma necesară acestuia nu a fost deocamdată alocată şi că ar exista şanse ca acesta să nu fie gata.

„Şanse există să nu mai existăm noi, darămite să se abandoneze un proiect... Eu cred şi voi face tot ce ţine de mine să nu se întâmple asta”, a declarat sculptorul Ionel Stoicescu. 

Vina aruncată de la unii la alţii

Deşi sunt aprobate de câţiva ani, aceste proiecte s-au împiedicat până acum în proceduri birocratice.

„În 2016, Asociaţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT) a organizat un concurs de soluţii pentru refacerea monumentului de for public Ion C. Brătianu, soluţia câstigătoare fiind cea prezentată de catre S.C. Exorno Studio SRL. Domnul ministru al Culturii trebuie să facă modificari majore în legislaţie în privinţa funcţionării normale a acestor comisii, care de multe ori au ţinut blocate nejustificat acordarea avizelor pentru o serie de lucrări ale instituţiilor, persoanelor fizice şi juridice“, punctează Cătălin Lucian Iliescu, preşedintele Comisiei de Cultură a CGMB.

La rândul său, Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, a declarat pentru „Adevărul“ că nu cunoaşte detalii legate de ansamblul I. C. Brătianu, însă „orice cinsteşte istoria e binevenit şi orice monument istoric merită facut“.

Sculptorul Ionel Stoicescu a întărit afirmaţiile lui Romaşcanu.

„E foarte posibil ca domnul ministru Lucian Romaşcanu să nu cunoască nimic despre acest proiect . Este un proiect al Consiliului General al PMB. Pe masa Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice de la Ministerul Culturii va ajunge”, a declarat Stoicescu. 
image

Ion C. Brătianu (foto: dreapta) a contribuit la formarea României moderne

Ion C. Brătianu a fost un important politician  în România secolului al XIX-lea. A fost în centrul eforturilor de unificare a diverselor facţiuni de nuanţă liberală într-o singură formaţiune politică, Partidul Naţional Liberal. Brătianu a participat la evenimente cruciale în istoria poporului român: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor, cucerirea Independenţei de stat.  A deţinut cel mai lung mandat de prim-ministru al României până în perioada comunistă., în timpul ministeriatelor sale, adoptându-se măsuri importante pentru modernizarea şi consolidarea statului.

   

image

Ionel Stoicescu (foto:dreapta), sculptorul care  a făcut şi monumentul fondatorilor UE

Ionel Stoicescu (49 de ani) a absolvit Facultatea de Arte Plastice şi Decorative, secţia Sculptură, din cadrul Academiei de Artă Bucureşti şi este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Este sculptorul care a realizat o parte dintre monumentele din Capitală cum ar fi: bustul lui Mihai Eminescu (2003, Parcul Naţional), bustul lui Ion Luca Caragiale (2002, Parcul Motodrom), pe cel al lui Nichita Stănescu (2002, parcul omonim), precum şi pe cel al lui Panait Istrati (Parcul Herăstrău). Una dintre cele mai cunoscute opera ale sculptorului îl reprezintă monumentul fondatorilor UE, inaugurat în urmă cu 11 ani, în parcul Herăstrău. Luând ca reper acest ansamblu al lui Stoicescu, bucureştenii au botezat zona „La Căpăţâni”.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite