Oameni cari mai sunt. Doi primari de ispravă

Într-o vreme în care programul televiziunilor - majoritar tabloidal şi la ştiri – sufocă orice tentativă mai răsărită a vreunui cămin cultural – nu e de mirare că până şi spiritul identitar al localităţilor devine şi mai firav decât al ţării întregi turmentată de pustiul întrebării caragialeşti: „Eu cu cine (mai) votez?“

Astfel am ajuns să ne mirăm descoperind, atât de rar, evenimente rurale, cât de cât culturale.

Iată şi de ce mă grăbesc să salut aici – şi pedagogic, dacă vreţi – ambiţia primarilor din două localităţi comunale, Ţânţăreni din Gorj şi Vaideeni din Vâlcea, de a păstra, unul o tradiţie nobiliară ardelenească „Învârtita Dorului” la Vaideeni, cum e numită sărbătoarea urcării oilor la munte (chiar şi dacă oile lor nu prea mai sunt cuceritoarele Munţilor Căpăţânii, ci ale Câmpiilor Bărăganului, Dobrogei şi Timişului) şi altul, cel de al doilea primar, de fapt o primăriţă, profesoara Maria Vasilescu, însufleţind şi consacrând ea o tradiţie nouă, cu şanse mari de a deveni recunoscută şi transformată într-o la fel de nobilă sărbătoare eminesciană.

La Vaideeni, „Învârtita Dorului” a reunit spectaculos şi spectacular formaţiile de dansuri şi cântece din douăzeci şi patru de sate ardeleneşti din toată ţara şi, astfel, implicit,  a avut loc şi o expoziţie cu douăzeci şi patru de costume ţărăneşti specifice acestor oaze culturale şi de spiritualitate naţională de excepţie. La acest Festival al cântecului, dansului şi costumului ţărănesc ardelenesc, s-au adăugat o expoziţie de ii vaideeneşti, lansarea unor noi ediţii ale celor două monografii ale celebrului sat, în sfârşit, întâlnirea omagială cu dascălul cărturar şi întemeietorul ansamblului „Fluieraşilor” vestiţi , profesorul octogenar Vartolomeu Todeci şi, fireşte, reunirea fiilor satului ajunşi, mulţi dintre ei, oameni de seamă ai României de azi.

Statornicia ardelenească a acestei vetre de românism, Vaideenii a fost slujită astfel cu atâta luare de minte când vine vorba de cultură, de şcoală, de carte, de către un primar, la rândul lui cu şcoală înaltă, Achim Daniel Băluţă, tânăr şi serios şi vaidean, adică harnic şi gospodar ca toţi ungurenii din care se trage, ambiţionat să răzbească neapărat, în timp, şi prin ce se va spune şi după el despre satul lui, în viitor.

În Gorj, primăriţa, profesoara Maria Vasilescu, cultivă ea, subliniez, o tradiţie emoţionantă a celebrării poetului naţional Mihai Eminescu, la 15 iunie, pe seama temeiului, firav altfel, al petrecerii câteva săptămâni a bardului la Floreşti, un sat din Ţânţărenii Gorjului.  Aici, se mai spune,  ar fi lucrat la definitivarea primului volum din documentele Hurmuzachi şi ar fi scris câteva dintre cele mai frumoase poeme de iubire, inspirate, se spune, de fiica preotului Duţescu, parohul satului în care se afla şi conacul boierilor Mandrea. Ei bine, doamna profesoară Maria Vasilescu a consacrat, cum spuneam, această tradiţie a unei sărbători eminesciene în Gorj, îmbogăţită şi anul acesta cu un program cultural divers care a cuprins un concurs de poezie „Freamăt de codru”, simpozionul „Eminescu - carte – cultură – civilizaţie”, lansări şi expoziţii de carte, vizitarea Muzeului şi Parcului „Mihai Eminescu”, premierea costumului popular Gorjenesc cel mai autentic, publicaţii şi tipărituri consacrate evocării trecerii lui Mihai Eminescu prin Floreşti şi, de asemenea, satului Floreşti de azi şi Ţânţărenilor de azi, o sărbătoare demnă de un judeţ întreg, nu numai de o comună. Atâta suflet a pus această doamnă profesoară primar în sărbătoarea şi astfel în tradiţia consacrată de ea, încât, sunt convins, că nu se va mai putea trece peste acest moment eminescian în Gorj, de acum înainte.

Iată, zic iar, doi primari de excepţie, care susţin ideea identităţii naţionale şi de spirit, o întemeiază din nou la ei acasă şi o sporesc şi înving în faţa tăvălugului globalizării culturale cu orice preţ, păgubitor nivelatoare şi până la urmă, dacă nu suntem atenţi, deznaţionalizatoare.

Ar merita ca Ministerele Culturii şi Educaţiei să onoreze cu atenţia lor şi să distingă vetrele ţărăneşti care susţin, prin propria lor dăruire, identitatea noastră naţională şi de spirit. Poate că n-ar fi de mirare, chiar şi un premiu anume, acordat primarilor sau directorilor de Cămine Culturale care înţeleg să-şi lege numele de această cauză.