Dificultăţi de limbă (VII): „din“ şi „dintre“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe persoane instruite şi pasionate de exprimarea corectă invocă o „regulă“ privind folosirea „corectă“ a prepoziţiilor „din“ şi „dintre“, atunci când avem în vedere exprimarea unei părţi dintr-o mulţime. Este vorba de sensul partitiv care ar impune, în limba română, folosirea diferenţiată a prepoziţiilor „din“ şi „dintre“.

„Regula“ pe care am pomenit-o în introducere este cât se poate de „serioasă“. Cu ceva ani în urmă, la o emisiune de televiziune, Mihai-Răzvan Ungureanu a spus aşa:

„Dacă vreţi să vedeţi cât de bine vorbeşte cineva limba română, cereţi-i să spună care este diferenţa între din şi dintre.“

Pentru a răspunde la această întrebare, am să preiau, aşadar, „regula“ de pe blogul Marianei Badea, intitulat „Profa de limba română“:

„Prepoziţiile DIN şi DINTRE au sensuri variate, în funcţie de exprimarea raporturilor sintactice de dependenţă între părţile unei propoziţii. În cazul de faţă, mă voi referi strict la sensul partitiv, comun celor două prepoziţii, exprimând ideea de parte dintr-un întreg sau întregul din care s-a luat o parte.

Reducând explicaţiile la folosirea uzuală a acestor prepoziţii, se poate afirma că prepoziţia dintre se foloseşte cu pluralul substantivelor / pronumelor / numeralelor, pe când prepoziţia din precedă cuvinte la singular cu sens colectiv.

Câteva exemple:

  • Corina este cea mai inteligentă dintre elevi. / Corina este cea mai inteligentă din clasă.
  • El este cel mai cinstit dintre parlamentari. / El este cel mai cinstit din Parlament.“

Pe un alt blog, găsim şi un argument contrastiv într-o mărturisire plină ironie: „Pe mine, una, folosirea lui „din“ în loc de „dintre“ mă amuză pentru că naşte câteva construcţii foarte haioase. Spre exemplu, atunci când sunt informată că «jumătate din români sunt supraponderali» nu pot să nu mă întreb: care jumătate? Cea calculată de la cap înspre picioare sau invers, dinspre picioare spre cap?“

Autoarea adaugă însă: „Trebuie să menţionam că există şi lingvişti care consideră că din poate fi folosit oricând în locul lui dintre şi sunt de părere că utilizarea diferenţiată a celor două prepoziţii este un caz de hipercorectitudine.“ (Rodica Neagu, Avocatnet.ro)

Nu am să mai dau şi alte citate, pentru că „regula“ pare cât de poate de clară. Astfel, dacă trebuie să disting, să izolez, să separ, să extrag etc. unul sau mai multe obiecte dintr-o mulţime, voi folosi „din“, dacă mulţimea este exprimată printr-un substantiv la numărul singular (aici intră toate substantivele colective), şi prin „dintre“, dacă mulţimea este exprimată printr-un substantiv la numărul plural. O „regula“ cât se poate de logică şi de funcţională! Sunt sigur că dl Mihai-Răzvan Ungureanu ar fi pe deplin mulţumit de această explicaţie întru totul „raţională“.

*

Să vedem acum şi opiniile acelor lingvişti cârcotaşi care consideră că „regula“ e expresia unui exces de zel, un caz de hipercorectitudine.

Rodica Zafiu, bunăoară, a scris în România literară (nr. 40/2004) următoarele (am să reproduc citatul din blogul Marianei Badea, pentru că nu vreau să mi se reproşeze că nu l-am văzut pe respectiva pagină):

„Circulă de mai multă vreme recomandarea ca ideea de «parte dintr-un întreg sau dintr-o mulţime» (sensul partitiv) să se exprime în română în mod specializat, diferenţiat: prin prepoziţia din dacă mulţimea de referinţă este desemnată de un singular cu sens colectiv («unul din grup») şi prin prepoziţia dintre dacă e vorba de un substantiv la plural («unul dintre tineri»). Unii tind să considere această recomandare ca o regulă fermă, absolută […]. De fapt, presupusa regulă reprezintă o încercare destul de recentă de normare a limbii, care nu se bazează nici pe uz, nici pe etimologie, nici pe coerenţa sistemului lingvistic: autorii şi vorbitorii mai vechi şi mai noi folosesc, în asemenea construcţii, ambele prepoziţii.

Ar fi bine ca şi în cazul variaţiei din / dintre să se înţeleagă că dintre nu este cu nimic mai motivat, mai raţional decât din – şi mai ales că nu este obligatoriu.“

*

Să trecem acum la dreapta judecată.

A. În favoarea unei reguli absolute a diferenţierii:

  • Sensul partitiv trebuie exprimat, în mod diferenţiat, cu ajutorul a două prepoziţii nesubstituibile, fiind vorba de o regulă a limbii române.
  • Folosirea lui de cu sens partitiv, înaintea unei mulţimi exprimate prin substantive şi pronume la plural sau numerale mai mari ca „unu“, este o greşeală.
  • În toate situaţiile menţionate mai sus vom folosi, în mod obligatoriu, prepoziţia „dintre“.

B. Împotriva unui reguli absolute a diferenţierii (argumentele dnei prof. Rodica Zafiu):

  • Din are sens partitiv şi la plural, după cum o confirmă unele sintagme fixate în limbă: „din două una“, „într-una din zile“.
  • Din are în limbă „şi sens partitiv şi nimic nu limitează combinarea sa cu un plural“ (se dau exemple din scriitori români: Creangă, Eminescu, G. Călinescu, Mircea Horia Simionescu, I. D Sârbu, scriitori la care cele două propoziţii apar alternativ, din motive stilistice)
  • „În Internet, raportul dintre circa 2.000 de citate conţinând secvenţa «unul din ei» şi 6.000 cu «unul dintre ei» indică o preferinţă netă, dar construcţiile cu «din», reprezentând totuşi un sfert din total, nu pot fi considerate o abatere.“
  • „Există însă şi o tendinţă reală, de mult observată, de a prefera formele «amplificate», pe măsură ce acelea mai vechi se reduc şi se desemantizează.“
  • În ceea ce priveşte gramaticile, „de abia prin anii '70 construcţia cu «din» începe să fie condamnată, fiind considerată − în mod surprinzător − nouă, populară, greşită“.
  • „Opţiunea pentru «dintre» în construcţiile discutate nu corespunde, aşa cum am văzut, unui «adevăr absolut» al sistemului sau uzului limbii, ci reflectă în primul rând o dorinţă de raţionalizare şi sistematizare.“

*

Ce putem adăuga la capătul acestei argumentaţii?

Recenta Gramatică limbii române, a Academiei, este prudentă:

„Utilizarea prepoziţiilor cu sens partitiv de, din / dintru, dintre, între, printre impune ca termenul cu care se combină să fie la plural, să reprezinte o structură coordonată sau să conţină, din punct de vedere semantic, ideea de întreg separabil“.

Aşa cum se poate observa, Gramatica admite o variaţie liberă a prepoziţiilor cu sens partitiv din şi dintre, fără să avanseze spre o reglementare.

În concluzie, nu poate fi considerată o greşeală construcţia mai veche cu „de“ în variaţie stilistică cu „dintre“ (construite cu pluralul), atâta vreme cât Academia nu o impune ca normă. Cu toate acestea, instinctul ne va ajuta să selectăm prepoziţia potrivită contextului, printr-o „sensibilitate“ sintactico-stilistică şi pragmatică nu întotdeauna riguros justificabilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite