Voci si imagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa o prima si fertila experienta, petrecuta cu patru ani in urma, Ambasada Frantei organizeaza o noua editie a Zilelor Franco-Romane ale Audiovizualului, la inceputul saptamanii viitoare (24-25

Dupa o prima si fertila experienta, petrecuta cu patru ani in urma, Ambasada Frantei organizeaza o noua editie a Zilelor Franco-Romane ale Audiovizualului, la inceputul saptamanii viitoare (24-25 iunie, la World Trade Center). In timpul scurs din 1998, unele dintre acordurile aflate in discutia celei dintai manifestari s-au concretizat, cel mai cunoscut fiind cel in virtutea caruia reteaua romana de cablu difuzeaza programele canalului franco-german "Arte". Cineastii, producatorii, profesionistii romani isi leaga frumoase sperante de cooperare si de preluare a experientei franceze in domeniul sustinerii creatiei si productiei de film, ce s-a dovedit cea mai eficienta din Europa. Practica verificata a Centrului National al Cinematografiei de la Paris va fi dezbatuta in conferintele si mesele rotunde de luni, la care vor participa Xavier Merlin, Olivier Wotling din conducerea CNC Franta, Walter Lerouge si Renate Rojinas din partea Eureka Audiovisuel si Eurimages, Jean-Paul Cluzel, PDG Radio France Internationale, Marie-Christine Saragosse, director TV5, alaturi de personalitati ale cinematografiei noastre. Printre oaspetii anuntati se afla si regizorul Alexandre Arcady care va prezenta in avanpremiera filmul "Entre chiens et loups" realizat cu Media Pro. Vizitarea cunoscutelor studiouri cu acest nume si a celor nu mai putin renumite, "Castel Film", fac parte din programul unor intalniri la capatul carora, tragem nadejde, se va intensifica activitatea cooperarii romano-franceze.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite