VIDEO Viaţa este „Biutiful“

Cel mai recent film al regizorului Alejandro González Iñárritu intră de astăzi pe marile ecrane. „Biutiful“ reprezintă întâlnirea unui mare actor contemporan, Javier Bardem, cu unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai ultimului deceniu.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de mexicanul  Alejandro González Iñárritu - unul dintre cei mai eficienţi manipulatori de sentimente din cinemaul contemporan - continuă şi desăvârşeşte explorarea celor „21 de grame" care părăsesc trupul în momentul morţii: sufletul omenesc.

Citiţi şi: Filme celebre în luna Paştelui

Eroul filmului, Uxbal - interpretat minunat de Javier Bardem, aflat la prima sa colaborare cu regizorul mexican -, locuieşte într-o Barcelonă departe de splendoarea afişată de alte pelicule dedicate acestui oraş fascinant. Este cea a cartierelor mărginaşe, a amestecurilor multiculturale, populate de o nouă „lume diversă, complexă, marginală şi multietnică, creată de curând în Barcelona şi în majoritatea oraşelor mari din Europa", după cum spune însuşi regizorul.

Părăsind lumea

Viaţa lui Uxbal este un haos, o harababură: este divorţat şi se dă „peste cap" pentru a avea grijă de cei doi copii aflaţi sub tutela sa, fosta sa soţie suferă de dezechilibre psihice periodice, este implicat în fel de fel de afaceri mărunte cu grupurile de chinezi şi de africani din această comunitate. În acest moment al „drumului" său, Uxbal primeşte o veste: suferă de un cancer incurabil şi mai poate supravieţui doar câteva luni.

„Nu te îndârji, aşa cum fac proştii. Chimioterapia este o otravă. Acceptă că se va întâmpla şi încearcă să laşi lucrurile aici în ordine", îi spune înţeleapta Bea (personaj misterios şi fascinant, care apare doar într-o singură secvenţă a filmului), maestra eroului. Pentru că Uxbal, ca şi Bea, are un har rar: poate comunica cu spiritele celor care au murit de curând, cât timp acestea se mai află încă aici, le poate vedea cum îşi părăsesc trupul şi mai zăbovesc o vreme alături de acesta. „Este un dar pe care trebuie să-l dăm mai departe, nu trebuie să luăm bani pentru asta", spune Bea, şi este exact ceea ce a făcut Uxbal, excedat de îndatoririle cotidiene.

Tot restul filmului, eroul încearcă disperat să-şi pună viaţa în ordine, înainte de a o părăsi, şi este exact ceea ce nu reuşeşte. Agoniei lui Uxbal îi lipseşte extazul, este pur şi simplu agonia unui om obişnuit, care se luptă cu el însuşi şi cu lumea. Străfulgerările de lumină şi de frumuseţe sunt rare, sunt acea „biuti" scrisă şchiop, la care se referă titlul, dar nu reuşesc să constituie o apo­teoză.

Întreg filmul este despre moarte şi despre felul în care Uxbal interacţionează cu propria-i moarte şi cu cea a celor din jur. Filme despre oameni care aşteaptă să moară s-au mai făcut multe, dar aici suntem departe de seninătatea bătrânului din „Ikiru" al lui Kurosawa, de poema bolii şi a morţii din „Pădurea de mesteceni" a lui Wajda sau de explozia de vitalitate din „Les nuits fauves" al lui Cyril Collard.

Haos şi agonie

Filmul lui Iñárritu încearcă să aibă ceva din fiecare dintre peliculele sale precedente; suma este, totuşi, sub părţile sale componente. Nu mai avem, de data aceasta, poveşti „întretăiate" ca până acum, şi asta este bine (normal, pentru că regizorul a fost părăsit de scenaristul său, Guillermo Arriaga, care a făcut, între timp, un film pe cont propriu - „The Burning Plain"); povestea este spusă, în mare parte, liniar.

Avem însă problemele sociale ale cartierelor suprapopulate, ca în „Amores Perros" (debutul regizorului, nedepăşit ulterior), fără dinamismul şi alerta acelui film, însă; avem problemele sufletului şi ale morţii, ca în „21 de grame"; avem conflicte interculturale şi o globalizare babilonică (chinezi homosexuali, senegalezi evacuaţi etc.), ca în „Babel". Harababura din viaţa lui Uxbal poate fi interpretată şi ca haosul şi agonia civilizaţiei occidentale (globale, în prezent), incapabilă de ordine şi sens.