VIDEO Angela Gheorghiu, în „Tosca“

Celebra soprană revine joi şi duminică seară la celebra Royal Opera House, interpretând rolul principal din capodopera lui Giacomo Puccini, fiind cap de afiş într-o distribuţie prestigioasă. Pe 29 iulie, Angela Gheorghiu va putea fi văzută alături de Placido Domingo la O2 Arena din Londra, iar între 18 septembrie şi 4 octombrie va reveni la Covent Garden în „Faust“, de Gounod.

Soprana Angela Gheorghiu (46 de ani), în rolul faimoasei Floria Tosca, se reîntâlneşte mâine, dar şi duminică, 17 iulie, pe scena de la Royal Opera House din Londra, cu Jonas Kaufmann în rolul Mario Cavaradossi şi cu Bryn Terfel în Scarpia, la pupitrul orchestrei, aflându-se Antonio Pappano pentru două spectacole cu populara operă a lui Puccini. Producţia semnată de Jonathan Kent este extrem de picturală, slujită de decorurile lui Paul Brown. O astfel de distribuţie se întâlneşte destul de rar, chiar şi la Covent Garden, spectacolele fiind de altfel filmate, apariţia ulterioară a unui DVD fiind aşteptată de toţi admiratorii solistei. De altfel, cel mai recent album al Angelei Gheorghiu, lansat în 2011 de EMI, este „Tosca", înregistrată cu acelaşi ansamblu de la Covent Garden şi cu acelaşi dirijor, Antonio Pappano.

Alături de Domingo

Angela Gheorghiu declara cu nedisimulată uimire: „Am senzaţia uneori că au căutare doar deciziile mele de a suspenda o apariţie. Doar despre ele se scrie. De multe ori există neînţelegeri între artişti şi teatre, dar din presă nu aflăm despre toate acestea. Se pare că în cazul meu, aceste aspecte devin foarte interesante. Nu aceasta este adevărata Angela".

Soprana, în repetiţii generale la „Tosca“  Foto: catherine ashmore, Royal Opera House



Dacă anul acesta a apărut deocamdată „Tosca" pe CD, dintre apariţiile de operă ale anului 2010, nu mai puţin de nouă CD-uri au numele Angelei Gheorghiu pe copertă, dintre acestea patru fiind opere integrale. Este vorba despre „Fedora" de Giordano, unde Angela Gheorghiu apare alături de Placido Domingo şi Orchestre Symphonique de la Monnaie dirijată de Alberto Veronesi, despre „La Rondine" de Puccini cu Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna, acompaniaţi de Antonio Pappano aflat la pupitrul London Symphony Orchestra.

Cu acelaşi cuplu imbatabil Alagna - Gheorghiu în rolurile principale, CD-urile „Romeo şi Julieta" de Gounod şi „Elixirul dragostei" de Donizetti au ieşit pe piaţă tot în 2010. Nu mai vorbim despre o exclusivitate, aşa cum a existat mulţi ani în privinţa Angelei Gheorghiu, Deutsche Gramophone, EMI Classics şi DECCA fiind casele de discuri care şi-au pus egida pe aceste patru discuri de operă pe care le poate râvni orice autentic iubitor al genului. Pe 29 iulie, Angela Gheorghiu va putea fi văzută alături de Placido Domingo la O2 Arena din Londra, iar între 18 septembrie şi 4 octombrie va reveni la Covent Garden în „Faust" de Gounod, alături de Vittorio Grigolo şi Dmitri Hvorostovsky, în producţia de zile mari a lui David McVicar's. 

citeste totul despre: