Unde chefuiau nomenclaturiştii din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de retorica oficială care punea accentul pe echitatea socială, comunismul a însemnat existenţa unor privilegii pentru nomenclatura de partid, în contrast cu nivelul de viaţă destul de modest al oamenilor de rând. Acest lucru este confirmat de un document din 1987, descoperit recent în arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (CC al RSSM) şi marcat drept „strict

Este vorba despre o decizie a CC de la Chişinău, din 9 iunie 1987, intitulată „Despre utilizarea obiectelor «de prestigiu» pentru necesităţile oamenilor muncii”. Este unul dintre primele cazuri când se recunoaşte deschis existenţa privilegiilor de care se bucura nomenclatura comunistă, păstrate discret de ochii lumii sau negate anterior.

„Perestroika” şi componenta sa „glasnosti”, adică transparenţă (numită în presa de la Chişinău a epocii cu un termen greşit – „publicitate”), au marcat începutul dezvăluirilor pe această temă, ceea ce a contribuit la apropierea momentului de prăbuşire a regimului.

Case de oaspeţi cu marmură, covoare scumpe şi veselă de porţelan

Din documentul menţionat aflăm că, în perioada anilor 1964-1983, au fost construite 167 de localuri de relaxare de lux pentru nomenclaturişti, pentru asta fiind cheltuite sume exorbitante. Aproape jumătate din aceşti bani proveneau din surse neidentificate, fără nicio evidenţă contabilă. Numai la construcţia a 86 din cele 167 de imobile au fost cheltuite 6,4 milioane de ruble sovietice (în condiţiile în care salariul mediu era mai mic de 100 de ruble). Pentru celelalte 81 de localuri nu se ştie exact suma folosită.

Aceste locuri luxoase cu acces strict limitat erau construite sub diferite denumiri – case de oaspeţi, case ale vinificatorilor, livădarilor sau pădurarilor, săli de banchete şi de degustare, saune, băi şi altele. Pentru construirea a 90 de băi şi saune s-a cheltuit, de pildă, peste jumătate de milion de ruble, pentru sălile de degustare – 1,5 milioane de ruble, iar întreţinerea lor se ridica la aproape 200.000 de ruble anual. Cele mai multe astfel de localuri se aflau în raioanele Orhei, Glodeni, Dubăsari, Străşeni, Suvorov (azi Ştefan Vodă), Ungheni, Nisporeni, Criuleni, Făleşti, Kutuzov (azi Ialoveni), precum şi în oraşele Bălţi şi Chişinău.

Citiţi mai multe pe historia.ro.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite