Un veac de inumanitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar în aceste zile se împlinesc o sută de ani de la revoluţia bolşevică din octombrie/noiembrie 1917. Un moment de cotitură pentru istoria mondială, prefaţa unei dominaţii demonice.

Însuşi faptul că o viziune teoretică articulată având în vedere ţări puternic industrializate – precum Anglia, Franţa sau Germania – ajunge să fie probată tocmai în Rusia, profund subdezvoltată şi abia trecută printr-o reformă agrară, indică începutul prost al revoluţiei proletariatului. Lipsa corelaţiei dintre ideologie şi realitate avea să însoţească fidel comunismul politic, efortul de modernizare rapidă, indiferent de costuri şi călcând la propriu peste cadrave, fiind expresia fricii de a rata punerea în practică a ideii.

De aici şi „realismul“ criminal al comuniştilor. Cum prea bine ştim, chiar dacă nu se vorbeşte îndeajuns în orele noastre de istorie, comunismul a produs la nivel mondial nu mai puţin de peste o sută de milioane de victime. 100.000.000. O cifră de domeniul inimaginabilului, plasată în afara puterii noastre sufleteşti de compătimire. Este pur şi simplu prea mult, prea intens şi prea dureros. Comunismul a reuşit măcar la capitolul crimelor sale să fie cu adevărat grandios, imposibil de egalat.

Brutalitatea metodelor prin care „idealul“ a fost pus în practică este pe măsură. Mii de închisori, lagăre de muncă, colonii de deportaţi, internate psihiatrice, case de copii, centre de corecţie, lupta de clasă, eliminarea deviaţioniştilor, locaţii conspirative de anchetă, o reţea imensă de supraveghere, graniţe militarizate, milioane de agenţi ai poliţiei politice, controlul şi spălarea sistematică a minţilor, inducerea şi menţinerea fricii, delaţiunea – iată ingredientele unui secol de inumanitate fără precedent.

Cu toate acestea, stafia comunismului mai bântuie prin Europa şi nu numai. Dacă nazismul, cum spunea regretatul Tony Judt, nu mai poate fi reciclat,  comunismul are o toxicitate reziduală pe care nu trebuie să o subestimăm. El pare în continuare o alternativă la capitalism şi promite ceea ce niciun partid nu poate promite: fericirea. Iată motivul pentru care, de la bun început, Berdiaev arăta că ideea comunistă este, în fapt, o promisiune religioasă pe dos, iar nu o alternativă politică. Este o metafizică materialistă care fascinează.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite