Ultimul Rege. Ediţie specială „Historia”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foişor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Ediţia specială „Historia” are vocaţie recuperatoare. Adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea.

Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate.

Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.

Un număr special „Historia” cu autori unul şi unul – şi o ediţie care a fost gândită şi ca un album cu fotografii. Vă invităm, deci, să ne citiţi, să ne priviţi.

image
image
image
image
image
image
image
image

Regele Mihai I, în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011: „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite