Transilvania şi perspectivele istoriei globale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, în Marea Britanie – exemplul etalon al crizei ce zguduie Uniunea Europeană, nu numai pe plan politic, dar şi ideologic – s-a stârnit o dispută vehementă despre un documentar BBC realizat cu mulţi ani în urmă, despre Britannia, provincia romană. Filmuleţul prezintă viaţa omului roman prin exemplul unei familii mixte, unde pater familias este un african.

Text scris de T. Szabó Csaba

Filmul a dat naştere unor voci pline de superioritate, primitive, xenofobe, dar a avut ecou şi în mediul academic conservator, care argumenta că este exagerat să prezentăm Britannia romană prin viaţa unui african. Mary Beard, marea doamnă a studiilor clasice şi istoriei romane din Regatul Unit, a intervenit în ajutorul filmului argumentând că Britannia romană avea mulţi soldaţi din provincia africană şi multietnicitatea şi conectivitatea intensă a provinciilor prin rute comerciale şi militare crea societăţi mult mai eterogene decât ştim noi din manuale clasice, unde soldatul roman din Britannia apare întotdeauna redat printr-o înfăţişare de om alb, european.

Conflictul stârnit în Marea Britanie reprezintă, de fapt, o tendinţă europeană, dacă nu globală, între două trend-uri istoriografice radical diferite: istoria naţiunilor, care este de fapt tributară eurocentrismului, machismului, rasei albe şi exclusivistă, şi istoria globală, care pune accent pe relaţii interetnice, comerciale, transformări culturale şi apropieri culturale (cultural appropriation) locale, analizând totul într-un context geografic şi politic global (continental sau supranaţional).

Ceea ce a făcut Mary Beard era, de fapt, utilizarea acestui curent istoriografic pe un studiu de caz destul de comun, unde istoria globală deja exista în cercurile academice, însă nu apăruse şi în mentalitatea comună, în istoria populară. Recent, Sebastian Conrad, unul dintre marii istorici contemporani din Berlin a publicat cartea lui de căpătâi şi în limba engleză, sub titlul: Ce este Istoria Globală? (S. Conrad, What is global history? Princeton, 2016). În această carte, Conrad prezintă o tendinţă istoriografică care exista, de fapt, de mult timp (să ne gândim la cercetările lui F. Braudel, H. Pirenne, Greg Woolf sau Nicholas Purcell), doar că recent fusese botezată drept istorie globală (vezi şi James Belich et al, The prospect of Global History, Oxford, 2016 sau Tamar Hodos (ed.), Routledge Handbook of Global Archaeology and Globalization, 2016). Această tendinţă nu doreşte să scrie o istorie totală, universală. Globalgeschichte, în traducere „istorie globală“, defineşte metodologia şi sursele pe care istoricii ar trebui să se concentreze în cercetare, de exemplu: conexiunile şi reţelele amicale, familiale, economice, religioase, politice ale personajelor sau grupurilor de oameni, mobilităţile umane şi ale obiectelor peste hotare şi barierele etnice sau administrative.

Nu vorbim despre istoria românilor sau istoria maghiarilor, istoria evreilor, istoria saşilor, romilor sau armenilor, ci despre istoria oamenilor din Transilvania.

Această tendinţă istoriografică ar putea fi extrem de utilă şi pentru Transilvania. O regiune care a fost dintotdeauna intersectată de numeroase grupuri etnice (goţii, gepizii, hunii, avari, slavi între sec. III-VIII. .d. Chr., apoi maghiari, saşi, evrei, români, şvabi, armeni, italieni, sârbi după sec. XI.), având identităţi naţionale diferite după secolul al XVIII-lea, dar şi conexiuni economice, religioase, culturale, politice cu Vestul Europei, dar şi cu zone Est şi Sud-Europene. În timp ce Academia Română, dar şi istoriografia maghiară scriu istorii paralele ale Transilvaniei de 150 de ani încoace, alternativa istoriografică – care ar ajuta şi vindecarea unor traume seculare, precum şi dilema centenarului sau sindromul Trianon – ar putea fi surprinderea istoriei Transilvaniei din perspectivă globală. O asemenea abordare se concentrează pe relaţiile complexe (din eng. connectivity) ale grupurilor umane în Bazinul Carpatic şi peste hotarele acestuia, reconstruieşte reţelele complexe locale şi continentale, transformările şi apropierile culturale şi religioase lăsând deoparte abordările naţionaliste şi exclusiviste. Nu vorbim despre istoria românilor sau istoria maghiarilor, istoria evreilor, istoria saşilor, romilor sau armenilor, ci despre istoria oamenilor din Transilvania.

Acest trend istoriografic este, evident, etichetat ca fiind de stânga, soroşist sau deconstructivist, anti-naţionalist sau chiar trădător de naţiune. Cu toate acestea, istoria globală nu exclude istoria unor grupuri etnice şi istoria regională, ci merge peste acest aspect obtuz şi exclusivist. Nu demolează, nu ignoră istoria naţiunilor, ci prezintă acest aspect doar ca pe unul dintre nenumăratele aspecte care au jucat un rol important în viaţa cotidiană a omului din trecut. O astfel de abordare ar fi un pas mic spre vindecarea unor traume seculare în România şi nu numai.

Pentru încheiere şi ca un mesaj demn de urmat aş dori să-l citez pe Sebastian Conrad din cartea lui sus menţionată (What is Global History? Princeton, 2016, p. 205-206): „Most historians wrote in the local language and addressed an audience with whom they had much in common,both politically and culturally. There was a sense that most, in one way or another, were contributing to producing the nation. Similarly, global history, in a very basic sense, is about coming to terms with the global past, and thus about creating the world for the purposes of the present. These purposes are manifold, and they may be conflicting and contested. Historians may have in mind a borderless world of liberal capitalism, but their reconstructions of the world may also be linked to the agendas of environmental movements, indigenous communities, and social pressure groups. While historians are engaged in their different forms of world-making,it is important to reflect on the implications of making a world. If the «world» is the subject, who, then, is the «we» that global historians write for? And what are the politics of such an approach? The most common answer to this question is: Global history is an inherently cosmopolitan endeavor. At its core, it is an inclusive project, both geographically and normatively. To begin with, it provides a broad account of humanity’s past. At a time when news is no longer confined to one’s own society; when tourists roam the planet, and migration links labor markets in different parts of the world; when we eat food grown in faraway locations and buy goods produced elsewhere: in our globalized present, in other words, global history is a contribution to making sense of the world in which we live“.

(traducere: echipa MaghiaRomania)

Articolul este varianta modificată a articolului de limba maghiară cu acelaşi titlu, publicată de Transindex.ro pe data de 15 august 2017.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite