Tinerii cineasti romani intra cu "Tancul"

Nu s-ar putea spune ca nu stam bine cu suprarealismul. Brambureala existentei noastre cotidiene ii face concurenta, insa, umilindu-l si aducandu-l, in cele din urma, la dimensiunile modeste ale

Nu s-ar putea spune ca nu stam bine cu suprarealismul. Brambureala existentei noastre cotidiene ii face concurenta, insa, umilindu-l si aducandu-l, in cele din urma, la dimensiunile modeste ale realitatii in care ne trezim si in care adormim. Cand un elefant a aparut in batatura unui taran din bancurile noastre moderne, omul l-a injurat ca pe o javra oarecare: "mai du-te..." Era timpul ca cinematograful sa joace putin pe cartea acestui suprarealism de tip neaos, fara mirese zburatoare, ca in tablourile lui Chagall sau in peliculele lui Kusturica, plesnind, in schimb, de oameni buimaci, care nu ar vrea, pentru nimic in lume, sa afle pe ce pamant traiesc, cu adevarat. Intr-un scenariu mai limpede decat "Cortul", de acum doi ani, Horia Patrascu (Reconstituirea) isi imagineaza aparitia unui tanc, intr-o frumoasa dimineata de vara, in ograda unui locuitor de prin preajma Bucurestiului, tanar pe jumatate orasean, jumatate satean. Unii se trezesc cu un animal de pripas, altii cu vreun copacel rasarit nu se stie cum, omul nostru se pricopseste cu un tanc si tanchistii aferenti. Cunoscutul scriitor si scenarist a avut curajul si generozitatea de a-si incredinta ideile, intentiile, unui tanar, debutantul Andrei Enache, "aruncat" pe piata - caci de lansare nu poate fi vorba - fara nici o miscare de sustinere, nici macar un caiet de presa. Fituica pusa la dispozitie de Romaniafilm, societatea distribuitoare, este departe de a fi un astfel de instrument. O oarecare timiditate, pe alocuri chiar stangacie marcheaza inceputul filmului in care nici protagonistul, actorul Mihai Bratila, nu gaseste la prima aparitie, tonul potrivit unuia caruia i-a picat un tanc "pe cap". Treptat insa, pe masura ce suntem plimbati de-a lungul si de-a latul satului, atmosfera capata intensitate, ideile prind contur, ca intr-unul din acele filme ale lui Jiri Mentzel in care nimicul cotidian, banalitatea gesturilor, stau la temelia unei vieti nici mai buna, nici mai rea decat altele. Mica asezare isi vede de ale ei. Unii nu pot sa creada povestea cu tancul, nici macar nu se deplaseaza sa constate, pentru preotul (Ilarion Ciobanu), care trebuie sa faca fata si unei nunti, si unei inmormantari, si unui botez in aceeasi zi, toata tarasenia se reduce la "mare branza". Primarul si "generalul" chemat in ajutor cad la taifas. Pana si barmanita cam scortoasa (Laura Cret) de care este indragostit eroul, nu-si face griji, amorul in lumina intermitenta trimisa din turela "obiectului" nimerit in curte parandu-i-se, probabil, doar ceva mai aparte. Am amintit numele cineastului ceh Jiri Mentzel din care Andrei Enache imprumuta - fara sa vrea - ambianta si anumite stari, nu si tandretea... Dupa cum se tine departe de agresivitatea bascaliei lui Lucian Pintilie, desi subiectul l-ar fi servit. Tonul adoptat, si care ni se pare just, este cel al unei presimtiri dramatice: dincolo de refuzul de a accepta evidenta enormitatii, poate pandi catastrofa. Ce se va intampla cand pamantul va dudui de multe alte tancuri? Andrei Enache nu si-a facut o intrare in arena spectaculoasa si nici nu a adus cu el scandalul. Debutul sau este insa unul de care trebuie sa se tina seama.