Statutul de autonomie al ţinutului secuiesc girat de UDMR– război hibrid al Moscovei la adresa României sau simplă miză electorală ungară!?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autonomie pentru Transilvania

Presa maghiară a anunţat în data de 22.12.2017 că în ultima zi a sesiunii din acest an a Camerei Deputaţilor, paramentarul UDMR Kulcsar Terzsa Jozsef a depus, spre legiferare, Statutul de autonomie al ţinutului secuiesc, act normativ care a mai fost respins, în două rânduri, de legislativul român, sub principalul argument că acesta încalcă flagrant Constituţia României.

 Pe bună dreptate, orice se poate întreba care este miza unui asemenea demers al UDMR, făcut înaintea Crăciunului, în linişte, parcă fără a atrage atenţia cuiva, în condiţiile în care este de la sine înţeles că o asemenea propunere, care practic enclavizează definitiv judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, nu va fi niciodată acceptată de Parlamentul României. 

Şi atunci care este strategia de acţiune gândită oare de Kelemen Hunor în tandem cu unii oficiali de la Budapesta referitor la acest subiect? Pentru cine nu îşi mai aduce aminte, trebuie să menţionăm că domnul Kulcsar Terzsa Jozsef reprezintă, de fapt, Partidul Civic Maghiar, entitate al cărei preşedinte de onoare este Kover Laszlo, actualul preşedinte al Parlamentului Ungariei, omul care la finalul anilor 90 coordona activitatea serviciilor de informaţii ungare. Acelaşi Kover Laszlo care, împreună cu şeful său de cabinet, Veress Laszlo, originar din judeţul Harghita, a răscolit ca niciodată diplomaţia ungară şi română cu intenţia lor de a-l reînhuma, în pofida opoziţiei autorităţilor de la Bucureşti şi a principalelor organizaţii evreieşti mondiale, pe scriitorul fascist şi antisemit Nyiro Jozsef. Detalii relevante se pot găsi in articolul nostru despre Vila Nyiro din Odorheiul Secuiesc

Aşadar care sunt argumentele avute în vedere oare de Kelemen Hunor, Kover Laszlo şi Veress Laszlo atunci când au decis că acest statut pentru autonomie trebuie reînaintat in Parlamentul României? Tocmai acum când acelaşi Parlament al României le-a făcut o concesie gratuită si de o mare dărnicie, votând mai întâi posibilitatea ca legislativul să înfiinţeze şcoli iar, mai apoi, aprobând în prima cameră, în urmă cu o zi, înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic, împotriva opoziţiei manifestate de mai mulţi parlamentari din Târgu Mureş dar şi de majoritatea românilor din orasul transilvan!

Să le analizăm pe rând:

  • promovarea propriei imagini în faţa electoratului maghiar, mai ales a celui cu dublă cetăţenie, română şi ungară, care este aşteptat la urne la alegerile generale din Ungaria din aprilie 2018. Evident că după un asemenea gest, va curge multă cerneală în limba maghiară care să arate curajul parlamentarilor UDMR, susţinuţi de Budapesta, de a promova conceptul autonomiei teritoriale la unul din cele mai înalte nivele în stat. Se va scrie, astfel, despre lupta continuă pentru afirmarea drepturilor minorităţii maghiare, asuprită de Bucureştiul care nu ţine cont de sensibilităţile regiunii şi de faptul că aceasta s-ar dezvolta mult mai bine dacă ar beneficia de autoniomie teritorială (şi de sprijinul Ungariei am adăuga noi...); 
  •  specularea unor momente sensibile de pe scena politică românească din perioada imediat următoare (UDMR având o bogată experienţă în acest sens) care să dea posibilitatea lui Kelemen Hunor să negocieze direct, cu actuala putere, adoptarea altor proiecte legislative mai “soft” ale UDMR decât acest statut pentru autonomie (evident că aici avem în vedere modificările la legea administraţiei publice privind utilizarea limbii maghiare şi, de ce nu, faimosul Statut al minorităţilor naţionale din România). Dar putem avea şi un “best case scenario” (pentru UDMR şi Ungaria) în care actuala putere, dornică să îşi păstreze nealterate toate pârghiile decizionale, să accepte chiar legiferarea acestui Statut de autonomie, fără a mai ţine cont de consecinţele nefaste produse asupra ţării (la fel cum au procedat prin adoptarea, în prima cameră, a legii de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic, unde au fost ingorate atât legislaţia în vigoare cât şi faptul că pe rolul instanţei de judecată se află un proces pe această temă!); 
  • servirea unor interese ale Federaţiei Ruse, fiind arhicunoscută apropierea economică şi politică a Budapestei de Moscova din ultimii ani de zile, in acest caz Kelemen Hunor şi Kulcsar Terzsa Jozsef fiind simpli pioni ai unor interese mai mari. Pentru Moscova, apariţia unei regiuni autonome în inima României ar corespunde filosofiei războiului hibrid practicat în ultimii ani de zile în statele din vecinătatea sa, tensiunile interetnice fiind speculate de minune de Kremlin pentru slăbirea coeziunii Uniunii Europene. Ca să nu mai vorbim de faptul că singura perioadă de timp în care a existat o regiune autonomă maghiară, similară cu cea solicitată de Kelemen Hunor şi Kover Laszlo prin acest statut de autonomie a existat la câţiva ani după cel de-al Doilea Război Mondial, când politica internă şi externă a României era dictată de consilierii sovietici de la Bucureşti. Un posibil argument în sprijinul demonstrării implicării Moscovei în promovarea statutului de autonomie al ţinutului secuiesc poate fi dat de intâlnirea avută la mijlocul acestui an de Kulcsar Terzsa Jozsef cu başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, sub pretextul de a studia autonomia funcţională prezentă în inima Moldovei, autonomie care a fost legiferată, evident, când la Chişinău s-au aflat la putere partide cu o orientare pro-rusă ....;probabil o simplă coincidenţă! 

Detalii în limba maghiară aici : https://kronika.ro/erdelyi-hirek/szorosabbra-fuzne-szekelyfold-es-gagauzia-kapcsolatait-az-mpp 

Curios este faptul că în ultima perioadă, prin acţiunile iniţiate, Kelemen Hunor a pierdut din ce în ce mai mult din sprijinul politic european ce era acordat UDMR, considerându-se că organizaţia se radicalizează cu fiecare zi care trece. Un ultim exemplu este comunicatul de presă emis de preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul (în care UDMR a fost prima entitate din România cu drepturi depline), prin care acesta condamnă, fără echivoc, susţinerea acordată de UDMR legilor care pretind că reformează sistemul judiciar românesc. Desi Kelemen Hunor a emis imediat o replică la acuzaţiile lui Joseph Daul, acestea nu au nicio valoare, situaţia fiind una evidentă chiar şi pentru electoratul maghiar care, de regulă, este unul mult mai disciplinat decât cel român. 

Click aici pentru continuare pe Historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite