Romanul se ocupa de dimineata pana seara cu legitimarea dictaturii?

- Stimate domnule Andrei Plesu, v-as ruga sa reflectati pe marginea urmatorului citat: "Vinovatia poate fi adusa in discutie atunci cand literatura a participat direct la sporirea confuziei morale si

- Stimate domnule Andrei Plesu, v-as ruga sa reflectati pe marginea urmatorului citat: "Vinovatia poate fi adusa in discutie atunci cand literatura a participat direct la sporirea confuziei morale si intelectuale. In haos s-au complacut deopotriva pornirile neosamanatoriste ilustrate de dl Ioan Alexandru ori dl Ion Gheorghe, nietzscheanismul dlui Breban, experimentalismul sui generis al dlui D.R. Popescu, sentimentalismul paclos si slav al dlui F. Neagu, mitologiile dlui Stefan Banulescu. Aceste cazuri concura in a demonstra ca vitalitatea si, uneori, chiar inteligenta pot alimenta entropia mai bine decat orice altceva." (Caius Dobrescu, Modernitatea ultima, 1998). Din aceasta perspectiva, Dvs., in anii "paltiniseni", nu ati alimentat, laolalta cu Constantin Noica, confuzia morala? Nu ati legitimat, implicit, regimul politic comunist? Si nu cumva contribuiti si astazi la sporirea confuziei, fiind un diversionist de inalta clasa, asa cum va vede Gheorghe Grigurcu? - Postura celui care stabileste vinovatii nu e nici comoda, nici intru totul inocenta. Nu e comoda, pentru ca realitatile sunt, in genere, promiscui, complicate, greu de evaluat cu criterii absolute. Nu e inocenta, pentru ca implica o auto-evaluare aroganta. Cine judeca isi aroga o legitimitate care, in ultima instanta, nu-i sta bine decat lui Dumnezeu. Romania comunista a avut multi martiri (adica oameni adusi de imprejurari in situatia de a suferi, sau chiar de a disparea), dar n-a avut prea multi eroi. Populatia autohtona, de la vladica pana la opinca, s-a dovedit mai curand acomodanta, permisiva, avand nevoie de timp si de exasperari acute pentru a se hotari sa actioneze. Dizidentii nostri se numara pe degete. In aproape 50 de ani de dictatura, in afara rezistentei cvasi-inertiale din munti in primii ani ai regimului, nu s-au inregistrat decat doua razmerite indraznete, dar, totusi, "provinciale": Valea Jiului si Brasov. Comparati asemenea evenimente cu tragedia cehoslovaca din 1968, cu baia de sange budapestana din 1956, sau cu fenomenul polonez al "Solidaritatii". Nu ma grabesc sa trag concluzii melancolice despre pasivitatea noastra "vegetala". Fiecare semintie isi are ritmurile, strategiile si soarta ei. Tot ce vreau sa spun e ca, dupa o prestatie anti-comunista atat de "originala", veghea moralizatoare a unora din contemporanii nostri mi se pare deplasata si, in fond, comica. Observ, de altfel, ca nu Doina Cornea sau Mircea Dinescu, nu Radu Filipescu sau Dorin Tudoran se inghesuie sa faca o intransigenta curatenie pe scena noastra culturala, ci tot soiul de personaje a caror maxima virtute pre-revolutionara a fost cumintenia. Prudenti sub dictatura si zelosi in zorii democratiei, asemenea insi n-au consistenta morala necesara pentru a sistematiza tafnos lumea din jur. Pentru mine ideea ca ceea ce faceam la Paltinis era un mod de a alimenta confuzia intelectuala si de a cautiona regimul comunist e expresia unei pernicioase sminteli post-decembriste. Noi ne straduiam, acolo, sa gasim nordul unei existente intelectuale firesti, eliberate de ingerintele ideologiei totalitare, si aveam sentimentul net ca ne sustragem exigentelor oficiale si triumfalistelor ritualuri de partid. Si nu numai noi aveam acest sentiment, ci majoritatea cititorilor nostri de-atunci, ca sa nu mai spun de aparatul securitatii, care era departe de a ne numara printre simpatizanti