Politia a gasit "vinovatul" pentru incendiul devastator de la Muzeul Satului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director Romulus Antonescu a fost schimbat din functie cu un an inainte de dezastru

Serviciul Judiciar din cadrul Politiei Capitalei a inceput urmarirea penala impotriva lui Romulus Antonescu, fost director al Muzeului Satului din Bucuresti, in legatura cu incendiul care a afectat muzeul in data de 20 februarie 2002. Antonescu este cercetat de politistii bucuresteni pentru neglijenta in serviciu, deoarece acesta, in calitatea sa de director, si-a indeplinit defectuos sarcinile de serviciu si nu a luat masurile corespunzatoare privind paza impotriva incendiilor. In consecinta, incendiul de anul trecut, in care au fost afectate 17 constructii (cateva gospodarii au fost distruse aproape in totalitate, iar altele partial), a produs pagube estimate la 1,734 miliarde de lei. Romulus Antonescu a fost director al Muzeului Satului in perioada 1996 - martie 2001, fiind schimbat din functie printr-un ordin al ministrului Culturii si Cultelor, in urma unei anchete desfasurate de o comisie a MCC, care a relevat nereguli organizatorice. Afland stupefiat de la redactorul ziarului Adevarul despre decizia politiei, Romulus Antonescu a caracterizat declansarea urmaririi penale impotriva sa ca fiind "extrem de ciudata, un fel de razbunare". Fostul director a precizat: "a mai fost un incendiu la cateva saptamani de la numirea mea in functie si, eventual, pentru acela puteam fi tras la raspundere. Dupa acel incendiu, singurele lucrari pentru paza impotriva incendiilor au fost facute de mine. Am facut achizitii pentru instalatia de stingere a incendiilor si am cheltuit pentru toate amenajarile peste un miliard de lei. Nu am putut face mai mult pentru ca nu am primit suficienti bani de la MCC. Pompa de apa si bazinul de mine fusesera facute, iar daca atunci nu au fost pornite la timp, nu mai e vina mea, fusesem schimbat din functie de aproape un an. Dupa mine au mai existat inca doi directori pana in momentul incendiului, iar ei chiar nu au facut nimic pentru protectia muzeului. In schimb, sunt eu tras la raspundere. M-au chemat la politie o singura data si am dat o declaratie de 2 pagini, e ciudat ca au declansat urmarirea penala fara sa discute mai mult cu mine".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite