Paradoxurile puterii. Cum a devenit Stalin unul dintre cei mai brutali criminali din istorie
0Cum a devenit Stalin... Stalin? Sau, mai precis: Cum a devenit Iosif Vissarionovici Djugaşvili – nepot de şerbi, fiul unei spălătorese şi al unui cizmar semianalfabet – Generalissimo Stalin, unul dintre cei mai brutali criminali din istorie?
Cum a devenit băiatul născut într-un obscur orăşel georgian dictatorul care a ajuns să controleze jumătate din Europa? Cum a devenit tânărul cuvios care a pornit pe calea preoţiei cel mai zelos ateu şi ideolog marxist?
Sun influenţa lui Freud, mulţi biografi ambiţioşi – precum şi psihologi, filosofi şi istorici – au căutat aceste răspunsuri în copilăria lui Stalin. Aşa cum fanatismul lui Hitler a fost „explicat” prin modul în care acesta a fost crescut sau prin viaţa sa sexuală, tot aşa cruzimea psihopată a lui Stalin a fost atribuită tatălui care, după cum însuşi Stalin declarase, „l-a bătut fără milă”, sau mamei care ar fi avut o aventură cu un preot. Alţii iau în considerare accidentul care l-a lăsat pe Stalin cu un handicap la o mână, vărsatul de vânt care i-a lăsat faţa plină de cicatrici sau defectul din naştere la picior, el având două degete lipite – defect considerat semnul diavolului.
Şi politica i-a influenţat pe biografii lui Stalin. În timpul vieţii sale, simpatizanţii săi l-au transformat în supererou, în timp ce adversarii s-au lăsat şi ei conduşi de prejudecăţi. Troţki, cel mai aprig duşman al lui Stalin, a fost, de departe, cel mai influent critic al dictatorului. Stalin, aşa cum îl vedea Troţki, era lipsit de spirit şi strălucire, era un provincial needucat care obţinuse puterea prin manipulări birocratice şi violenţă. Mai presus de toate, Stalin era trădător care îl trădase mai întâi pe Lenin, apoi şi cauza marxistă. Acesta era un portret care avea un scop clar: să-i inspire pe troţkişti să rămâne fideli revoluţiei sovietice „care ar fi putut fi” – dacă Troţki ar fi ajuns la putere în locul cinicului Stalin.
De la deschiderea arhivelor sovietice în anii '90, au început să apară aceste relatări politizate şi psihologizate ale vieţii lui Stalin. Politica încă influenţează modul în care Stalin este amintit: în ultimii ani, liderii ruşi au minimalizat crimele lui Stalin împotriva propriului său popor, celebrând în acelaşi timp cucerirea militară a Europei. Însă disponibilitatea miilor de documente cândva secrete şi a memoriilor şi corespondenţei ascunse a făcut posibil ca istoricii serioşi să poată scrie acum adevărul. Bazându-se pe relaţiile avute la Tbilisi şi Moscova pentru al său volum, Tânărul Stalin, istoricul şi jurnalistul Simon Sebag Montefiore, spre exemplu, oferă un portret al dictatorului ca tânăr instigator, Lothario, poet şi pamfletar – nu tocmai birocratul lumpen din imaginaţia lui Troţki. Săpând adânc în colecţii de arhive obscure, savantul rus Oleg Khlevniuk a produs relatări extraordinar de detaliate ale evoluţiei PCUS din haosul revoluţiei în ceea ce avea să devină, eventual, stalinismul. Cărţile lui Khlevniuk – alături de scrisorile editate ale lui Stalin către doi dintre tovarăşii săi, Viaceslav Molotov şi Lazar Kaganovici, precum şi alte zeci de documente publicate privind istoria Gulagului, a colectivizării, a foametei ucrainene, a KGB-ului – arată că Stalin nu a creat dictatura sovietică prin simple şiretlicuri. Şi nici nu a făcut-o singur. El a fost ajutat de un cerc apropiat de oameni la fel de dedicaţi „cauzei”, precum şi de mii de fanatici ofiţeri ai poliţiei secrete.
Stalin în 1.000 de pagini
Într-o biografie excepţional de ambiţioasă – primul volum dintr-o viitoare trilogie ne poartă de la momentul naşterii lui Stalin, în 1878, până în 1928, în aproape 1000 de pagini – Stephen Kotkin, profesor de istorie la Princeton, îşi propune să sintetizeze aceste lucrări, precum şi munca altor sute de specialişti. Ţelul său în Stalin este de a îndepărta pânzele de păianjen şi mitologia din istoriografia sovietică pentru totdeauna. Îi respinge pe freudieni din prima, argumentând că nimic din viaţa timpurie a lui Stalin nu a fost neobişnuit pentru bărbat de vârsta sa şi în acel context. Serghei Kirov, unul dintre membrii cercului interior al lui Stalin, a crescut într-un orfelinat după ce tatăl său alcoolic şi-a abandonat familia, iar mama lui a murit de tuberculoză. Un altul, Sergo Ordjonikidze, şi-a pierdut ambii părinţi până la vârsta de 10 ani. Tânărul Stalin, în schimb, avea o mamă care, în ciuda mediului din care provenea, era ambiţioasă şi energică, mobilizându-şi familia în numele fiului său talentat.
Mai mult decât atât, spune Kotkin, tânărul Stalin s-a remarcat în Tiflis-ul de la sfârşitul secolului al XIX-lea nu pentru că era un bătăuş notoriu, ci pentru că era un student remarcabil. Până la vârsta de 16, reuşise să intre la seminarul din Tiflis, „cea mai înaltă treaptă a sistemului educaţional din Caucaz... o rampă de lansare către o universitate din altă parte a imperiului”. Stalin a renunţat eventual la studii, alunecând către lumea întunecată a politicii de extremă-stângă, dar a rămas o personalitate carismatică. În Baku, unde merge în 1907 ca agitator în rândul muncitorilor petroliferi, el s-a implicat în „luarea de ostatici pentru recompense, activităţi mafiotice şi piraterie”, precum şi în asasinate politice. A tot intrat şi ieşit din închisoare, demonstrând o abilitate specială pentru evadări dramatice şi adoptarea unei game variate de pseudonime şi deghizări.
Treptat, Kotkin construieşte argumentaţia pentru interpretarea destul de diferită a lui Stalin, precum şi a altor câteva lucruri. Realizarea cea mai importantă a cărţii, precum şi principalul său defect, este scopul său (prea) vast: Kotkin şi-a propus să scrie nu doar viaţa lui Stalin, în varianta sa definitivă, precum şi istoria definitivă a prăbuşirii imperiului rus şi a creării, în locul său, a imperiului sovietic. Pânza sa e aglomerată de detalii din vieţile lui Bismarck şi Mussolini, precum şi din vieţile unor politicieni ţarişti – Serghei Witte, Piotr Stolîpin, Piotr Durnovo, a ţarului şi ţarinei, şi – bineînţeles – despre Lenin, Troţki, Nadejda Krupskaia, Nikolai Buharin, Felix Dzerjinski ş.a.
Se încarcă comentariile...
