"O suma de ordonante si regulamente complica munca de restaurare"

Mihaela Nacu este coordonator profesional al sectiei de restaurare pictura pe lemn in Muzeul National de Arta al Romaniei. A participat la mai multe stagii de pregatire in Olanda, Belgia si Anglia,

Mihaela Nacu este coordonator profesional al sectiei de restaurare pictura pe lemn in Muzeul National de Arta al Romaniei. A participat la mai multe stagii de pregatire in Olanda, Belgia si Anglia, printre lucrarile restaurate de ea numarandu-se Portret de femeie (Memling, sec. XV), Portret de barbat (Memling), Iisus purtandu-si crucea (Maestrul lui Ecce Homo din Augsburg, sec. XV), Peisaj olandez (J. Van Gotn, sec. XVII), Uciderea pruncilor (P. Bruegel, sec. XVII), Sfantul Laurentiu (Antonio de Caro, sec. XIV). Anul acesta a obtinut premiul pentru restaurare, acordat de Uniunea Artistilor Plastici din Romania. - Doamna Mihaela Nacu, ce inseamna sa restaurezi in atelierele din strainatate si ce inseamna sa fii restaurator in Romania? - Un comentariu asupra statutului profesional al unui restaurator din Europa si al unui restaurator din Romania ar trebui sa porneasca tocmai de la problemele multiple de organizare a acestei activitati culturale, incepand cu formarea profesionala superioara prin programe de pregatire europeana, dotarea atelierelor cu materiale necesare in procesul de restaurare si cu aparatura de cercetare si investigare, finantarea necesara punerii in aplicare a activitatii de restaurare etc. La IRPA- Bruxelles, de exemplu, unde am restaurat cele doua panouri Portret de donator si donatoare, de Memling, din colectia MNAR, restauratorii sunt sustinuti financiar constant in formarea profesionala, au acces la aparatura de cercetare performanta, ca sa nu mai vorbim de salarizare, care reflecta aprecierea acelora care salveaza patrimoniul artistic riscandu-si, de cele mai multe ori, sanatatea. Asta ar trebui sa se intample si la noi. In Romania, contrastul in ceea ce priveste atitudinea celor responsabili in coordonarea acestei activitati este accentuat prin situatii absurde. Multe din problemele acestei profesii sunt rezultatul unor ordonante si regulamente care complica, in loc sa simplifice desfasurarea activitatii de restaurare. Un exemplu: ordonanta care nu permite restauratorului care a conceput proiectul de restaurare sa participe la licitatia pentru executia lucrarii. Astfel, se creeaza situatii periculoase in care obiectul de arta sau monumentul poate fi grav afectat. Ordonanta este in contradictie cu normele de restaurare si poate fi aplicata inginerilor constructori sau arhitectilor. Multi proprietari ai unor firme private de restaurare fac parte ani de zile din comisii ale Ministerului Culturii si este lesne de inteles de ce sunt preferati competentei unor specialisti. - In aceste conditii care este statutul tinerilor absolventi care se specializeaza in restaurare si raman in tara? - Acestia nu au acces cu usurinta la documentatia de specialitate, nu gasesc materiale pentru restaurare, ca sa nu mai spunem ca nu se pot baza pe un salariu sau o sustinere materiala minima. Aptitudinile artistice ale restauratorilor romani formati intr-o scoala de arta, spre deosebire de restauratorii din vestul Europei, care au deseori o alta pregatire (istorici de arta) contribuie mult la completarea calitatii lor, nepusa in valoare din cauza problemelor materiale. Pentru restauratorii tineri de la noi specializati in Europa, activitatea de restaurare din tara devine foarte grea din cauza faptului ca nu pot pune in practica metodele noi studiate, neavand mijloacele necesare de aplicare si nici sprijinul financiar.