O carte „mişto“ despre cuvinte „naşpa“

„Bazat“, „baştan“, „fiţe“, „caleaşcă“, „şmen“ sau „boarfă“ sunt câţiva dintre termenii analizaţi de lingvista Rodica Zafiu în volumul „101 cuvinte argotice“, publicat recent. Volumul apărut la Editura Humanitas face parte din colecţia „Viaţa cuvintelor“ şi este o incursiune în limbajul mafiei, al tinerilor sau pur şi simplu în limbajul familiar-argotic.

La vremuri de suferinţă din ce în ce mai grea pentru limba română, când românii vorbesc, în număr tot mai mare, într-o limbă căznită, lingvista Rodica Zafiu propune un studiu atrăgător, din care doritorii pot afla povestea cuvintelor pe care le folosesc în viaţa de zi cu zi. Specializată în studiul tendinţelor limbii române actuale, în discursul politic şi cel jurnalistic, precum şi în argou, cercetătoarea Rodica Zafiu face o incursiune în limba codificată pe care mulţi o folosesc, dar puţini o înţeleg. Pitoreşti şi amuzante, cuvinte ca „naşpa", „cocalar", „oha", „caterincă" sau „paranghelie" se rostesc sau se scriu aproape în fiecare zi. Deşi prezenţe familiare în limba vorbită în anumite sfere socio-profesionale, multe dintre ele au istorii necunoscute.  Există cuvinte argotice întâlnite la tot pasul, dar a căror origine rămâne învăluită în mister. Este cazul termenului „piţipoancă", de exemplu, auzit din ce în ce mai des în diverse medii, inclusiv în presă, pentru că reflectă un tip uman omniprezent. „Piţipoancă" are o origine necunoscută, explică Rodica Zafiu în volum, în aceeaşi situaţie aflându-se şi sinonimul lui, „paţachină".

Citiţi şi:

Aventura fără sfârşit a cărţilor începe în copilărie

Moş Crăciun vine cu reduceri, la „Noaptea cărţilor deschise“

Termenii analizaţi au fost selectaţi, precizează autoarea în textul de deschidere, după criteriul reprezentativităţii, cercetătoarea oprindu-se asupra cuvintelor întrebuinţate frecvent, însă cu privire la care „cititorul e posibil să-şi fi pus întrebări".

„Şmen", „şpagă", „şestache"

Potrivit afirmaţiei autoarei, selecţia cuprinde mostre din argoul prezent în lumea interlopă („tuflă", „caleaşcă"), în limbajul tinerilor („abureală",„bazat",„naşpa") şi în limba comună („cate­rincă",„lovele" etc.). Presa scrisă şi audiovizuală este unul dintre mediile în care au apărut sau care, în căutarea expresivităţii, au favorizat apariţia unor termeni argotici. Este cazul cuvântului „şmen", de exemplu, popularizat la începutul anilor '90, susţine autoarea, cu sensul de „înşelătorie la schimbul valutar ilegal". Cu timpul, el a ajuns să însemne pur şi simplu „a înşela, a fura", practicantul unor asemenea activităţi devenind „şmenar". „Şpagă", denumirea neoficială unei practici asemenea, a încetat să fie un simplu termen argotic şi a intrat în limba colocvială comună. Provenit dintr-un cuvânt de origine rusă sau sârbă cu sensul de „buzunar", „şpagă" a ajuns să desemneze suma care intră ilicit în buzunar, în schimbul unui serviciu. Folosită în presa scrisă în formulări de genul „să introducă pe şestache la Parlament un misterios proiect de lege", expresia „pe şestache", derivată de la „şest" („Păzea!" „Şase!"), este o formă glumeaţă întâlnită foarte frecvent,  creată de vorbitori anonimi.

„La pârnaie"

Limba vorbită în celula din închisoare, dincolo de gratii, are secrete ei, unele mai vechi, altele mai noi, care apar pe măsură ce se dezvăluie cele vechi. Câteva dintre ele sunt cercetate în volumul recent apărut, care oferă, la fiecare articol, exemple generoase. „Pârnaie", prezenţă veche în limbajul popular, se numără printre acei termeni de argou a căror origine cercetătorii nu au reuşit s-o clarifice. Denumind o „oală mare de pământ",  prin întrebuinţare metaforică termenul a ajuns să însemne spaţiul izolat al răufăcătorilor, în care un astfel de recipient juca, pe vremuri, rolul de corp sanitar.

Pentru a evita să fie observaţi de „sifoane" sau de „ciripitori" sau descoperiţi de paznici, infractorii apelează adesea la „caleaşcă". Numai că ea nu este trăsura elegantă, trasă de cai, de odinioară, ci un vehicul prin care transmit un mesaj în exterior, o improvizaţie dintr-o bucată de aţă sau de sfoară, o greutate şi o pungă. 

Limba romaní, sursă inepuizabilă

Potrivit analizelor reunite în volum, limba minorităţii rrome a furnizat, de-a lungul anilor, termeni numeroşi pornind de la care vocabularul argotic s-a îmbogăţit. Fie că sunt folosite de comunitatea infractorilor, fie că sunt întrebuinţate de din ce în ce mai mulţi tineri, termeni ca „nasol", „naşpa", „mişto",  „caşto" etc. sunt la ordinea zilei în limba vorbită, precum şi pe numeroase forumuri de pe Internet. „Nasol", având sensul de „rău, urât", provenit din  „nasúl" din limba romaní, a intrat de mult în limbajul colocvial curent, din el derivând şi la fel de frecventa „nasolie" sau „nasulie" („situaţie gravă").  „Naşpa", având o etimologie necunoscută, este opusul omniprezentului „mişto". „Caşto", explică autoarea, este perceput ca sinonim al acestuia şi face parte din vocabularul noii generaţii, păstrând sensul de „bun, frumos" al lui „kushto" din romaní, fiind întrebuinţat adesea „din nevoie de noutate şi de expresivitate".

„Barosanul" ca ideal

Pentru un număr din ce în ce mai mare de români, a „reuşi în viaţă" înseamnă a dobândi o bună poziţie socială, a avea un venit considerabil şi influenţă într-un anumit cerc. În perioada postdecembristă, acest ideal a devenit o realitate incontestabilă. Frecvenţa din ce în ce mai mare a termenilor care denumesc persoane care „au reuşit" este un argument. Cuvinte ca „barosan", „baştan" sau „mahăr" fac parte din argoul de zi cu zi:

Barosan  - obiect sau persoană mare, importantă, desemnat printr-un cuvânt derivat din „baros" (ciocan mare); termenul există şi în limba romaní

Baştan - persoană importantă; cuvântul provine din turcescul „Başkan", care înseamnă „preşedinte, şef"; în ultimii anii, termenul e folosit des pentru desemna romi bogaţi.

Mahăr -  şef, persoană influentă; infractor puternic; sursa lui ar putea fi „macher" din engleza americană, care denumeşte ironic o persoană importantă sau dominatoare.

Femeia ca „marfă", „pupăză", „boarfă"


Potrivit autoarei, desemnarea femeii prin termeni depreciativi ocupă o zonă semnificativă a vocabularului argotic, acesta fiind apanajul unor comunităţi predominant masculine, în care „relaţiile sexuale sunt, în primul rând, o expresie a puterii". Realitatea lingvistică, susţine Rodica Zafiu, arată că există mult mai multe modalităţi argotice de a denumi o persoană de sex feminin decât termeni depreciativi care desemnează o persoană de sex masculin. Iată câteva exemple de cuvinte folosite frecvent:

- Pupăză, căţea - termeni argotici care pun semn de egalitate, în sens depreciativ, între femeie şi necuvântătoare.
- Chiftea, acadea - cuvinte întrebuinţate la figurat pentru a exprima caracterul consumabil al femeii.
- Paraşută - utilizarea figurată a cuvântului arată lipsa de moravuri.
- Pocnitoare, taxatoare - indicarea agentului sau a instrumentului.
- Marfă, bucată - termeni folosiţi la figurat, prin care persoana denumită este asimilată cu un obiect de consum.
- Boarfă, buleandră, treanţă, zdreanţă - cuvinte folosite tot la figurat pentru a insulta; sensul lor propriu denumeşte îmbrăcăminte uzată, resturi folosite la curăţenie.
- Farfuză, ­fle­or­­ţotină, paţachină, piţipoancă - originea lor este necunoscută, aspectul sonor ridiculizează persoana denumită astfel.