Moses Gaster, o figură pe nedrept uitată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se împlinesc 75 de ani de la moartea lui Moses Gaster, de care mai vorbesc doar specialiştii, personalitate enciclopedică de talia unor Hasdeu şi Iorga, folclorist, lingvist, istoric, filosof, autor, în câteva limbi (cunoştea peste zece!), a numeroase studii şi articole pe multiple teme, inclusiv religioase.

Provenea dintr-o familie evreiască foarte bogată, bine-cunoscută în România secolului al XIX-lea. Făcuse studii excepţionale la Bucureşti şi Breslau, unde a obţinut diploma de rabin. Din aceeaşi generaţie cu Eminescu şi Caragiale, frecventându-l pe cel dintâi, despre care a lăsat mărturii preţioase, nevalorificate suficient de biografi, a participat la şedinţele cenaclului Junimea, unde a citit el însuşi.

Militant sionist (de fapt, presionist) încă din tinereţe, a fost silit să emigreze la Londra în 1885, sub guvernarea Brătianu, în urma manevrelor ministrului de Interne, Dimitrie Sturza, antisemit şi naţionalist înfocat, cu toată simpatia de care Gaster se bucura din partea regelui Carol I.

La Londra, a fost primul evreu acceptat să predea la universitate. A fost numit rabin-şef al comunităţii spaniole şi portugheze din Capitala Marii Britanii. S-a aflat o vreme în fruntea mişcării sioniste mondiale, împreună cu austriacul Theodor Herzl, renunţând doar când Chaim Weizmann, care va fi primul preşedinte al statului Israel (când Gaster nu mai era în viaţă), i-a coalizat contra lui pe cei mai mulţi militanţi sionişti, prin intrigi josnice şi fraudă politică.
 

Amintiri dictate

În 1998, Victor Eskenasy a publicat la Hasefer o ediţie cuprinzând fragmente din memoriile lui Gaster, datând din ultimul deceniu de viaţă, când, orb fiind, Gaster le-a dictat unor dactilografe englezoaice deloc la curent cu personajele şi evenimentele la care se refereau, de unde numeroase spaţii albe sau lecţiuni litigioase ale versiunii englezeşti, trecute şi în aceea românească. Adnotările editorului român sunt bogate şi extrem de utile. Trei sunt textele majore: „Autobio-
grafie“, „Amintiri“ şi „Din vremurile de altădată“.

„Autobiografia“ a fost dictată într-un ritm uluitor între 1 noiembrie şi 1 decembrie 1938, ultimul an de viaţă al autorului. Este un text excepţional din toate punctele de vedere. E în fond povestea unei familii evreieşti care, timp de patru generaţii, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până în ultima treime a secolului al XIX-lea, a jucat un rol important în viaţa socială, economică şi religioasă a României. Din panoramă nu lipsesc femeile, personalităţi la fel de puternice ca soţii lor şi cărora memorialiştii nu le-au
acordat totdeauna atenţie. Memoria lui Gaster e fabuloasă, mai ales dacă ţinem seamă de faptul că n-o poate verifica prin zecile de mii de documente şi scrisori la care orbirea îi împiedică accesul.

Nu sunt numai oamenii. Este atmosfera Capitalei de-a lungul unui întreg secol, cu casele ei somptuoase înconjurate de grădini situate pe uliţe insalubre, cu sacagiii şi vânzătorii de gheaţă, fără apă curentă şi electricitate, cu sinagogile înălţate una după alta, una fiind opera bunicului lui Gaster, cu măcelăriile cuşer, cu obiceiurile tradiţionale şi cu portul de rigoare al evreilor în curs de prefacere la mijlocul epocii zugrăvite. Totul, în culori vii, cu un mare dar al evocării, ceea ce face din Gaster un portretist la fel de remarcabil ca şi povestitorul.

Interesant e să constatăm cum toleranţa de care românii dau dovadă decenii la rând faţă de evrei, turci,
greci şi alte naţionalităţi, fără nici urmă de discriminare, lasă locul în a doua parte a secolului antisemitismului şi xenofobiei autorităţilor, cărora le cade victimă Gaster însuşi. Problema este acordarea cetăţeniei (comunitatea e ea însăşi divizată) şi a drepturilor derivate.
 

Breslau şi Londra

„Amintirile“, dictate la începutul anilor 1930, privesc în principal perioada Breslau. Pentru înţelegerea şcolii evreieşti din Europa centrală a celei de a doua părţi a secolului al XIX-lea, paginile lui Gaster sunt de un interes formidabil. Caracterul divers şi enciclopedic al şcolii rabinice contrazice ideea curentă încă astăzi a similitudinii cu şcolile coranice. Din contră, rabinul era beneficiarul celei mai cuprinzătoare şi profunde culturi umaniste: istorie, a religiilor şi a culturii, limbi (Gaster studiază limbile vechi şi moderne: ebraica, siriana, persana, latina, franceza, germana, engleza, slavona şi altele) şi, fireşte, Biblia, Talmudul şi restul.

Perioada londoneză face obiectul celui de-al treilea text major, „Din vremurile de altădată“. Altă poveste, alte personaje. Ne mişcăm pe o scenă mult mai vastă, a lumii. Şi alt Gaster, savant reputat şi lider sionist.

75 de ani de la moartea lui Moses Gaster reprezintă un bun prilej de a readuce în actualitate personalitatea şi opera unuia din cei mai de seamă intelectuali români din toate timpurile. Expulzarea lui de către vicleanul antisemit Dimitrie Sturza, care a sfârşit într-un sanatoriu de alienaţi, este o ruşine pentru România epocii lui Carol I. Nu e drept ca posteritatea să-l ignore pe Moses Gaster. ;


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite