Mai bine "nostalgic"...

Ne suparam degeaba pe "strainii" care ne strica "imaginea" si, din ignoranta sau cu rea intentie spun lucruri neadevarate despre istoria romanilor si biografia unor mari personalitati ale culturii

Ne suparam degeaba pe "strainii" care ne strica "imaginea" si, din ignoranta sau cu rea intentie spun lucruri neadevarate despre istoria romanilor si biografia unor mari personalitati ale culturii romane: cazul cel mai recent, inca disputat, fiind acela al frantuzoaicei Alexandra Laignel-Lavastine, a carei carte pune inca din titlu ("Cioran, Eliade, Ionescu. Uitarea fascismului") o eticheta neplacuta asupra eroilor sai. Deloc inocenta, aceasta asociere a celor trei sub pacatul mortal al "uitarii fascismului" implica imediat faptul ca si Eugen Ionescu, autorul "Rinocerilor", a fost... fascist! Pentru romani, enormitatea sare in ochi si, potrivit temperamentului, pe unii ne lasa visatori, iar pe altii ii "indigneaza" patriotic. Cel putin la origine, cum stie oricine, parabola lui Ionescu este o replica intransigenta fata de "inverzirea" legionara a unora dintre colegii sai de generatie, printre care si cei doi din titlul cartii filozoafei din Franta. Insa punerea lor sub aceeasi "sigla" infamanta devine credibila si e preluata de cetateanul inocent. Un scriitor francez, Gil Jouanard, care a scris recent o carte "pozitiva" despre Maramures, declara la France Internationale ca "Stiti, Ionesco era antisemit": inocentul scriitor francez citise cartea Alexandrei Lavastine. Si ca el o "citesc" multi, mari specialisti ori simpli cetateni... Spuneam insa la inceput ca degeaba ne "suparam" pe straini cand comit astfel de "infractiuni" abatandu-se de la adevar. Caci nu "strainii" ne-au aruncat in "Siberia spiritului", ci romanii insisi ne imping acolo. "Timp de patruzeci si cinci de ani - scrie intr-o gazeta literara dl. Gheorghe Ceausescu, cunoscut dizident anticomunist dupa 1989 - Romania a fost o tara in care, asemenea tuturor tarilor foste socialiste, s-a asternut tacerea. O tacere aproape absoluta, intrerupta numai de scurte clipe de relativa libertate, cand au putut fi auzite cateva voci...". Nu-i contest d-lui Ceausescu sentimentul de a fi trait in tacerea absoluta a "Siberiei spirituale": este dreptul sau inalienabil de a simti cum ii dicteaza constiinta si sentimentele. Nu "traim" cu totii, contemporani fiind, in aceeasi tara. Revazand, insa, si revizuind roadele acelei siberiene "taceri aproape absolute", constatam ca "neantul" e totusi bine populat, cu destule opere si acte culturale valabile. Anticomunismul - chiar si visceral! - nu arunca la gunoi operele create in comunism. "Tacerea absoluta "e un neadevar sau un adevar foarte relativ, in orice caz profund subiectiv. Din nefericire, insa, neadevarul e alimentat de diverse canale si, repetat ca "picatura chinezeasca", prinde forta si se instaleaza in opinia publica. Bunaoara, cetateanul inocent de la noi sau de aiurea care a urmarit pe programul 2 al TVR ("canalul cultural") interesanta emisiune a d-nei Mihaela Cristea despre Eugen Ionescu (stiti, "antisemitul" de la France Internationale!), va afla cel putin doua "adevaruri istorice" despre marele scriitor. Nu emise direct de realizatoare, ci transmise prin gura unui confrate si discipol al lui Ionescu, dramaturgul Fernando Arrabal. Cele doua adevaruri transmise de Arrabal prin bunavointa d-nei Cristea sunt urmatoarele doua minciuni: 1. "Ionescu a fugit din tara din cauza dictaturii comuniste; 2. "In comunism, Ionescu a fost interzis". Primul "adevar" trebuie corectat astfel: Ionescu a plecat din tara, ca marunt diplomat la Vichy, imbracat in haina "agresorului", in 1941, ca sa scape nu de comunism, ci de dictatura antonesciana. Dupa 1944 el a fost demascat - nu de comunisti, ci de N. Carandino, in ziarul taranist "Dreptatea" pentru ca ar fi scris un articol jignitor la adresa armatei, care tocmai iesise dintr-un razboi unde pierisera cateva sute de mii de romani. De comunism n-avea cum sa "fuga" de vreme ce nici nu-l mai apucase: acesta-i adevarul, simplu, clar, fara echivoc. Al doilea "adevar" trebuie corectat dupa cum urmeaza: Eugen Ionescu n-a fost "interzis" in Romania, ci, dupa "demascarea" amintita, este condamnat in contumacie. A ramas in Franta, nu ca un exilat, ci ca in patria lui spirituala, cum singur a marturisit. Dupa 1965, Eugen Ionescu este atat de "interzis" in Romania incat ii apar piesele ("Englezeste fara profesor", in Secolul 20, 1965), volume de teatru in excelente conditii grafice (la editura Univers a lui Romul Munteanu). Despre "interzisul" Eugen Ionescu scriu in timpul comunismului, intre multi altii: Elena Vianu (Gazeta literara, 1965), I. Negoitescu (Romania literara, 1969), Nicolae Balota (Labirint, 1970), Alex. Paleologu (Spiritul si litera, 1971), Serban Cioculescu, Ov. S. Crohmalniceanu, E. Simion (Ramuri, 1982), I. Vartic (Modelul si oglinda, 1982). Am "visat" eu ca marelui autor "interzis" in comunism i s-au jucat, in 1968, "Victimele datoriei" cu Virgil Ogasanu si apoi "Rinocerii" cu Radu Beligan in Beranger?! Fireste, Arrabal nu e obligat sa stie chiar totul despre cultura romana si, pana la un punct, chiar si ignoranta ii poate fi scuzata, desi un mare francez, moralistul Alain, recomanda undeva politetea fata de natiuni, ca o prima forma, elementara, a elegantei in dialogul intelectual. Poate ca era obligat sa nu emita cele doua minciuni involuntare pentru ca: pe de o parte, se considera un discipol al lui Ionescu, parintele "teatrului absurdului", iar, pe de alta, el insusi este un dramaturg jucat in Romania, in timpul comunismului, daca nu ma insel. Ionescu si Sartre se jucau in Romania comunista, pe vremea cand dramaturgia lui Blaga n-avea voie sa "urce" pe scena, iar "Gluga pe ochi" a lui Naghiu chiar era interzisa... Cum vedem, istoria Romaniei e mai complexa, mai incalcita si mai "vie" decat aceea, moarta, din "tacerea aproape absoluta" de care vorbea un anticomunist ca Domnul Ceausescu si pe care o confirma, din ignoranta, dramaturgul Arrabal din emisiunea d-nei Cristea, pe care o stimez, dar n-o aprob cand tace asupra minciunilor inocente ale invitatului sau. Sunt, oare, prin cele spuse mai sus un nostalgic al comunismului, si apar "realizarile" acelui regim? Admit: mai bine "nostalgic" decat mincinos...