„Asta e «Librăria Adevărul?»”,  „E coadă?” şi „S-a deschis?”, se întrebau cei ajunşi în faţa magazinului ieri dimineaţă, la numai câteva minute de la inaugurare. „Am deschis de la ora 8.00, chiar dacă programul începe de la ora 9.00. Până la ora deschiderii au venit 60 de clienţi”, a spus unul dintre  reprezentanţii librăriei.

Mulţi dintre clienţi au venit cu liste de cărţi pentru prieteni, colegi şi rude. „Am de cumpărat 70 de cărţi. Şi pentru mine, şi pentru prieteni. Trebuie să ne completăm colecţiile”, a mărturisit Cristina Rădulescu, venită cu o geantă de voiaj pentru transportul cărţilor.

Cărţile Disney Cele mai cumpărate

„Este o idee foarte bună această librărie, pentru că te scuteşte de stat la coadă la chioşc şi de trezit dimineaţa. Oricum la tarabe sunt foarte puţine cărţi şi majoritatea sunt date dinainte”, a spus Mihaela Damian, una dintre cliente.

Svetlana Storojenco şi-a adus nepoata, pe micuţa Olivia, de doar un an şi nouă luni, pentru a-şi completa seria de carte pentru cei mici. „Am pierdut «Cartea Junglei» săptămâna trecută. Eu cumpăr şi celelalte cărţi, pentru că vreau să le fac o bibliotecă nepoţilor mei pentru când vor creşte mari”, a declarat Svetlana Storojenco.

Spre ora 9.30 magazinul a devenit neîncăpător, iar coada formată la casă nu le-a lăsat timp angajaţilor să răsufle. „Este formidabilă ideea. Felicitări! Eu stau în Vitan şi am făcut un test: am căutat cărţile la toate chioşcurile şi la volanţi,  de la Mihai Bravu până la Ozana, iar unde am mai găsit cărţi, se vindeau la suprapreţul de 15 lei”, a precizat Gheorghe Stan, unul dintre cumpărătorii cărţilor din colecţiile „Adevărul”.

Cărţi pentru premii la şcoală

Interesul publicului pentru „Librăria Adevărul“ , de pe Bd. Magheru, a fost foarte mare  Foto: Elena Crăescu

Petru Bădiliţă, un pensionar de 60 de ani, din Bucureşti, a ieşit din librărie cu două sacoşe pline cu cărţi. Le-a cumpărat pentru sora sa, care este vânzătoare la un chioşc de ziare din Rădăuţi. „Librăria este o idee foarte bună, dar ar trebui extinsă şi în alte oraşe.

Eu îi trimit surorii mele la Rădăuţi, care vinde ziare la un chioşc din curtea unui liceu. Se apropie sfârşitul anului şcolar şi se cumpără cărţi pentru premii”, a explicat Petru Bădiliţă.

Ce poţi găsi în „Librăria Adevărul“

Colecţia „Disney Clasic“, în ediţie de lux, cartonată şi rezistentă, la doar 11,99 lei. Titluri apărute: „Cartea Junglei“, „101 Dalmaţieni“. Urmează să apară: „Mica sirenă“, „Aladin“, „Frumoasa Adormită“, „Peter Pan“ ş.a.

Seria „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“ (primele 30 de titluri).

„Colecţia Adevărul“ - carte de lux: opere complete ale autorilor James Fenimore Cooper, James Clavell, Lev Tolstoi, Karl May, Sven Hassel, Jack London, Mark Twain ş.a.

Filmele „Adevărul“: colecţiile „Aventuri“

(Sergiu Nicolaescu), „Mărgelatu“ (Florin Piersic), „Jandarmii“ (Louis de Funès), „Brigada Diverse“, „Toma Caragiu“, „Mari comedii româneşti“ ş.a.

Toate publicaţiile Adevărul Holding