Istoricul Alex Mihai Stoenescu: „Cartea lui Grigore Cartianu va avea impact“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoricul Alex Mihai Stoenescu vorbeşte despre „Crimele Revoluţiei“, noul volum al redactorului-şef de la „Adevărul“. Cartea „Crimele Revoluţiei”, o continuare a bestseller-ului „Sfârşitul Ceauşeştilor”, va fi lansată joi, 18 noiembrie, în prima zi a Târgului de carte „Gaudeamus”.

Voican şi Cico, furioşi pe „Crimele Revoluţiei“

Ion Iliescu: „Cartianu se află în slujba duşmanilor“

„Adevărul": Sunteţi printre primele persoane care au citit „Crimele Revoluţiei". Ce impresie v-a lăsat?

Alex Mihai Stoenescu: În câteva cuvinte, noul volum al lui Grigore Cartianu are un schelet foarte bine construit şi un stil aparte. Coerenţa relatării şi spaţiul amplu al acesteia diferenţiază cartea de aspectele pur jurnalistice din editorialele lui.

Credeţi că ajută experienţa de jurnalist pentru un demers de natură istorică?

Volumul „Crimele Revoluţiei" face parte dintr-un gen de documentare jurnalistică foarte des întâlnit în rândul multor jurnalişti din Occident. Şi pot da aici exemplul marelui gazetar Cornelius Ryan, care a scris celebrele lucrări despre cel de-al Doilea Război Mondial, „Un pod prea îndepărtat" ori „Ziua Z". Sau Jonathan Wade, în Statele Unite, care a făcut reconstituiri senzaţionale asupra epocii preistorice. Acest gen, care include o doză bună de cercetare istorică, este, până la urmă, literar şi se dovedeşte foarte bine slujit de Grigore Cartianu.

Cât de riguroasă e cercetarea?

Din câte am observat eu, e foarte bine făcută. Mai mult, el s-a dus până la amănunte. Sigur că foarte multe amănunte şi observaţii ale lui nu au nicio relevanţă istorică, adică n-au valoare pentru cercetarea istorică aşa cum o face istoricul, dar, din punct de vedere al accesului la cititor, forţa unor astfel de volume este mult mai mare decât cea a cărţilor de istorie, care sunt aride, se limitează la fapte şi la mărturii verificate. Documentarea jurnalistică pe care o face Cartianu îi permite autorului să aibă observaţii, consideraţii proprii, să atingă aspecte morale, iar acestea sunt elemente pe care istoricul nu le poate aplica, dar care există în libertatea jurnalistului.

Aţi avut şi obiecţii cu privire la anumite pasaje?

Nu au fost deosebite. Într-un loc, spre exemplu, Grigore Cartianu foloseşte expresia „fuga lui Ceauşescu din clădirea CC". Din punct de vedere faptic şi istoric nu este corect. Ceauşescu a fost evacuat, nu el a fugit. A fost evacuat ca urmare a loviturii de stat militare, dată de generalul Victor Stănculescu. Prin evacuarea lui Nicolae Ceauşescu şi apoi prin izolarea şi închiderea lui într-o unitate militară, Stănculescu l-a deposedat de putere, ceea ce se numeşte, după orice dicţionar sau enciclopedie, lovitură de stat militară.

Care sunt punctele slabe ale volumului?

Întotdeauna, într-o operă de documentare jurnalistică, există pasaje, porţiuni care nu sunt acoperite prin probe sigure, cum ar fi documentele, mărturiile verificate, fapte înregistrate audio sau video. Şi, sigur, există mai multe afirmaţii care nu au o acoperire deplină, dar ele se sprijină pe o serie întreagă de alţi factori, consideraţi surse secundare în istoriografie şi care conturează atmosfera, profilul unor personaje principale sau secundare şi ajută  la fluenţa naraţiunii. Pe de altă parte, mi se pare că, uneori, Grigore Cartianu a mers mult prea departe cu detaliile, dar aceasta este viziunea istoricului care consideră că unele lucruri sunt nesemnificative din punct de vedere al cercetării. Dar, în contextul literar al lucrării, ele contează pentru cititor, pentru că aspectele anecdotice îl atrag la lectură. Istoricul nu poate aplica astfel de metode pentru că ar dilua substanţa ştiinţifică a lucrării.

Va egala „Sfârşitul Ceauşeştilor"?

Eu mi-aş dori şi mă aştept chiar să depăşească prima carte, pentru că e mult mai bună. Am constatat şi o evoluţie a valorii stilului, a concreteţei conţinutului şi a densităţii de fapte şi de acţiuni prezentate. Eu sunt conştient că astfel de cărţi, mai ales dacă sunt bine scrise, sunt mai atractive decât o carte de istorie riguroasă, cum sunt cele pe care le-am scris eu. Din acest punct de vedere, cărţile lui Grigore Cartianu îi ajută în mare măsură pe istorici şi, totodată, îi ajută pe oameni să aibă acces la adevărul istoric mult mai uşor. Sunt convins că volumul "Crimele Revoluţiei" va avea impact.

Apeluri la ambasada sovietică şi la Moscova

Furiosul Ion Iliescu

Furiosul Ion Iliescu

„Sfârşitul Ceauşeştilor" a generat o serie de reacţii negative din partea persoanelor menţionate în carte. Credeţi că şi acest volum va „supăra" anumiţi oameni?

În primul rând, e vorba de domnul Ion Iliescu. Eu am avut o perioadă când am fost pur şi simplu surprins de reacţiile lui, dar între timp
m-am obişnuit cu ele. Am văzut cu toţii cum fostul şef de stat reacţionează la aceste volume, înjurându-l grosolan pe Cartianu, fără un minim efort de a aduce un contraargument valabil, de a veni cu o declaraţie sau cu o opinie care să contrazică folosind probe sau măcar pe baza logicii teza expusă în carte. Acest lucru nu dovedeşte decât că Grigore Cartianu a atins problemele fundamentale ale evenimentelor din decembrie şi asta îl înfurie pe Ion Iliescu.

Ce l-ar putea supăra?

Am să vă dau un singur exemplu: problema telefoanelor date la ambasada sovietică din Bucureşti sau direct la Moscova. În capitolul respectiv, autorul aduce dovezi care sunt deja copleşitoare, probe incontestabile -  care sunt mai multe decât cele pe care le-am adus eu, pentru că între timp dânsul a făcut cercetare şi a mai descoperit şi alte surse - care toate confirmă apelurile repetate făcute de „grupul Iliescu" atât la ambasada sovietică la Bucureşti, cât şi la Moscova direct.

De ce ar mai fi de actualitate o analiză amplă despre evenimente de-acum 20 de ani?

Ceea ce li se întâmplă acum românilor, mare parte din situaţia grea pe care o au, tentativele preşedintelui Băsescu de a schimba sistemul politic lansat în decembrie '89, toate aceste lucruri îşi au originea în felul în care ne-am eliberat din comunism şi au o legătură directă cu cei care au preluat atunci puterea.

Fragment din volumul „Crimele Revoluţiei"

„Ion Iliescu a plecat din Casa Scînteii mult după fuga lui Ceauşescu. Prudent, el a văzut la televizor deschiderea Televiziunii, cu sceneta Caramitru-Dinescu. A dat câteva telefoane şi a plecat. În câteva ore, „emanatul" a bifat punctele esenţiale în dobândirea puterii: TVR, MApN, sediul CC al PCR. Plus consultări telefonice cu sovieticii.22 Decembrie 1989, ora 12.09. Ceauşescu era evacuat cu elicopterul de pe sediul CC al PCR. În zona celor care „lucrau" pentru înlăturarea regimului se aştepta semnalul. El a venit prin  Televiziune: „Dictatorul a fugit!". Era aşteptat noul lider, înlocuitorul lui Ceauşescu. Câţiva ştiau cine este şi ce hram poartă. Cei mai mulţi au fost nevoiţi să-l accepte. Şi asta pentru că lucrurile erau deja clare. Complotul lucra şi aştepta momentul. La fel şi Iliescu, director al Editurii Tehnice, care în acea dimineaţă, de 22 decembrie 1989, se afla la slujbă. Aparent, ca orice „om al muncii". Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea. Micile neplăceri ale vieţii de complotist..."

Citiţi şi:

Şi Pacepa avea minţile rătăcite, tovarăşu' Iliescu?

Cartianu recidivează: „Crimele Revoluţiei“

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite