Istoria pe care nu o vom uita niciodată: Torţionarii României. Lista „călăilor” care au spălat minţi şi au „reeducat” cu pumnul milioane de români. Fenomenul Piteşti şi metodele de tortură de la Sighet

Construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră a fost folosită de comunişti ca un profitabil lagăr de exterminare pentru duşmanii regimului FOTO IICCR

Obligaţi să-şi mânânce propriile fecale sau să-şi bea propria urină, bătuţi pe tălpi, cu cartea de telefoane în cap, ameninţaţi cu câini fioroşi, umiliţi în cele mai oribile moduri, acestea sunt doar câteva din metodele extreme de reeducare la care deţinuţii politici au fost supuşi. adevarul.ro vă prezintă totul despre cei mai fioroşi torţionari din România, oraş cu oraş, crimă cu crimă.

Imaginaţia torţionarilor depăşea chiar şi cele mai groaznice metode de tortură folosite de Inchiziţie în Evul Mediu. Cei care au trecut prin închisorile comuniste şi au scăpat cu viaţă nu au uitat o clipă chinurile la care au fost supuşi de aceşti indivizi, fără suflet, cu cel mult patru clase, dar care erau şcoliţi vreo 3-4 luni în metode de torţionare.

Fostul deţinut politic Dumitru Dragomir a povestit reporterilor Adevărul despre metodele de tortură afişate în sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Deportaţi în Bărăgan din Turnu Severin.

Nu există oraş în România unde torţionarii securităţii să nu-şi fi pus amprenta asupra deţinuţilor. În penitenciarul din Oradea, deţinuţii nu erau văzuţi cu ochi buni de aceşti călăi.  Oameni puşi la zid , mâini arse, zile în şir de stat în picioare, sau obligatoriu ochelari atunci când erau bătuţi. Sunt doar câteva dintre practicile torţionarilor.

Penitenciarul din Aiud a fost în perioada comunistă unul dintre elementele cele mai dure ale sistemului represiv din România. Şi-a păstrat caracterul de spaţiu de pedepsire, reeducare şi izolare, de-a lungul întregii epoci comuniste. Din acest punct de vedere, persoanele care au condus Penitenciarul Aiud în perioada respectivă pot fi încadrate în categoria de „torţionari“.

La aproape patru decenii de la dezafectare, închisoarea din Sighetu Marmaţiei încă este o amintire neagră în istoria comunismului. Este locul unde peste 200 de oameni au suferit chinuri inimaginabile şi probabil cea mai de temut închisoare din perioada comunistă. Închisoarea din Sighet a fost numit iadul elitei româneşti.

Printre închisorile comuniste din România în care, începând din 1945, au fost exterminaţi opozanţii „ciumei roşii”, se numără şi cea de la Galaţi. În perioada în care aceasta l-a avut ca director-comandant pe capitanul Petrache Goiciu, puşcăria gălăţeană a dobândit sinstra faimă de „abatorul deţinuţilor politici”. Numele lui Goiciu le dă şi astăzi fiori urmaşilor celor cărora, până să le curme vieţile, acest torţionar cu o faimă sinistră le-a transformat în coşmare greu de povestit.

Petrache Goiciu, monstrul care a zidit de viu un deţinut politic, a inventat „carcera morţii” cu latura de doar 40 de centimetri.

 „Măcelarul de la Interne” şi „Maromet - bestia cu chip de om”

Majoritatea torţionarilor proveneau din familii nevoiaşe, erau fie ţărani săraci, fie muncitori necalifcaţi angajaţi în perioada de dinainte de Comunism la treburile migăloase ale diverselor afaceri interbelice. Alţii, erau foşti infractori, arma perfectă a comuniştilor pentru a-i educa pe ”intelectuali”.

Jilava sau Văcăreşti sunt doar o parte din umbrele terorii în care torţionarii erau regi ai durerii bucureştene.

Vrâncenii n-au avut mult timp acces la dosarele torţionarilor

Torţionarii ţăranilor vrânceni vor plăti pe lumea cealaltă pentru atrocităţile comise. Vrâncenii care s-au răsculat împotriva regimului şi care au trăit acum 60 de ani prigoana comunistă nu au avut şansa să afle cine au fost cei care i-au torturat, întrucât accesul la dosarele securităţii a fost blocat mult timp după anii 1990.

Abia în urmă cu mai mulţi ani, printr-un proiect al Institutului Român de Istorie Recentă şi sprijinit de „Academia Caţavencu” au fost publicate  numele celor care au lucrat în fosta Poliţie Politică.

Carcera de 60 de cm pătraţi căptuşită pe interor cu cuie din Sibiu

Colonelul Gheorghe Crăciun, fost şef al Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu, despre care se spune că a inventat ca şi instrument de tortură carcera de 60 de centimetri pătraţi pe 60 de centimetri pătraţi căptuşită pe interior cu cuie, şi maiorul Nicolae Briceag, fost şef al Serviciului Raional de Securitate Sibiu sunt persoane care au intrat în istorie pentru cruzimea de care au dat dovadă în pedepsirea opozanţilor regimului comunist.

Unii agenţi din sistemul represiv comunist n-au ieşit de sub lumina opiniei publice nici după Revoluţie. Aşa s-a întâmplat şi în cazul celui care i-a torturat pe muncitorii care s-au revoltat în 1987 la Braşov, dar a ajuns deputat.

Legarea deţinuţilor cu sârmă ghimpată

În galeria torţionarilor comunişti, un loc aparte îl ocupă colonelul de Securitate Mauriciu Ştrul. Metoda de tortură prin care s-a remarcat era legarea deţinuţilor cu sârmă ghimpată şi umilinţele extreme înainte de executare. Îi plăcea să împuşte personal deţinuţii.

Povestea care a cutremurat oraşul, Mauriciu Ştrul, torţionarul care l-a drogat pe Bartolomeu Anania în beciurile Securităţii din Ploieşti.

Scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste. Colegii de suferinţă s-au dus unul câte unul, dar ea a rămas să aştearnă pe hârtie toate trăirile adunate după gratii. Şi-a sărbătorit a optzeci şi noua aniversare şi spune că „nici nu bănuiau bolşevicii câte zile i-au fost date să trăiască”.

Metodele dure de tortură folosite în lagărele comuniste povestite de una dintre puţinele supravieţuitoare din Piatra Neamţ.

Fenomenul Piteşti, pedepse psihologice prin umilire şi tortură fizică

Scopul experimentului a fost de a îndepărta convingerile şi ideile politice şi religioase ale deţinuţilor. Estimările totale referitoare la numărul celor care au suferit în urma acestui experiment ajung la 5.000 de oameni. În urma torturilor la care au fost supuşi au murit între 100 şi 200 deţinuţi.

Experimentul Piteşti sau Fenomenul Piteşti s-a petrecut în fostul penitenciar din Piteşti, renumit pentru aşa-zisele încercări de „reeducare“ efectuate cu autorizaţia autorităţilor comuniste în perioada anilor 1949-1952.

Mihai Patriciu a fost unul dintre cei mai odioşi criminali din perioada comunistă. Un fost şef al Securităţii din Cluj, din cauza căruia şi-au găsit sfârşitul zeci de oameni. A murit în 1996 şi a avut o bătrâneţe liniştită fără a fi tras la răspundere pentru suferinţele produse.

Printre cei ucişi de asasinul securist Patriciu se numără şi 13 luptători din rezistenţa anticomunistă, care "au dispărut" din beciurile Securităţii din Cluj, exact în perioada în care Patriciu era şeful aparatului de represiune.

Poveştile despre cruzimea unora dintre securiştii primilor sunt încă spuse acum, la mai bine de 60 de ani de la evenimente. Bătrânii din Timişoara îşi amintesc despre Vidosava Nedici ca fiind una dintre cele mai crunte angajate ale Securităţii. Emil Sebeşan este unul din cei care o cunosc bine pe cea cunoscută drept "sadica Vida".

Cele mai cunoscute nume de ofiţeri de securitate care au torturat oameni la Timişoara vin din prima decadă a Partidului Comunist Român, când aceasta era principala armă pentru „îmblânzirea” celor care nu erau deacord cu „regimul”.

Potrivit istoricului Marin Pop, chiar dacă sălăjenii au avut mult de suferit de pe urma persecuţiei comuniste, neavând o închisoare proprie, Sălajul nu a avut, de-a lungul istoriei comuniste, torţionari celebri. "Călăii" duşmanilor comunismului din Sălaj au fost, în special, gardienii şi anchetatorii din închisorile comuniste din judeţele din jur, acolo unde erau duşi, la "reeducare", sălăjenii.

Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei

Dobrogea a fost folosită de comunişti ca un profitabil lagăr de exterminare pentru duşmanii regimului. În mai 1949 era dat semnalul de începere a lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră, şantier de 70 kilometri săpat cu mâinile de deţinuţii politici.

Canalul din perioada 1949 – 1953 avea să fie mormânt pentru intelectualii de rasă ai României trimişi la muncă silnică. În anii `70 era transformat într-un şantier unde să fie aduşi specialişti pentru măreaţa realizare socialistă.

Ultimii torţionari de la Iaşi ai Securităţii comuniste au trăit liniştiţi după căderea regimului, deşi mărturiile celor care au avut nenorocul să fie anchetaţi în beciurile infamei instituţii indică că aceştia au dat dovadă de o cruzime inumană.

La acest material au colaborat: Florina Barbu, Corina Macavei, Dorin Timonea, Carp Cosmin, Ramona Găină, Simona Suciu, Dana Mihai, Anca Sevastre, Florina Pop, Vali Silaghi, Ştefan Both, Olimpia Man, Sânziana Ionescu, Cezar Pădurariu, Laurenţiu Ionescu, Ionuţ Ungureanu, Marius Mototolea, Borcea Ştefan