Igor Dodon, prins că face speculă cu paşapoarte şi de ce se văd cele două guverne

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon vrea să vândă paşapoarte moldoveneşti
Igor Dodon vrea să vândă paşapoarte moldoveneşti

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, face speculă cu paşapoartele moldoveneşti. Totul se rezumă acum la cât vor costa aceste paşapoarte ce oferă libera circulaţie în spaţiul european. Cu toate acestea, altele sunt motivele pentru care se întâlnesc pe 23 martie guvernele României şi Republicii Moldova.

Preşedintele Igor Dodon face speculă cu paşapoarte moldoveneşti

Din fericire pentru moldoveni, mai există preşedinţi, guvernanţi şi parlamentari care încă se mai luptă pentru binele lor. Nu, nu este vorba despre cei de la Chişinău, ci despre cei de la Bucureşti.

Ca urmare a unui lobby susţinut, atât de clasa politică în ansamblul ei, cât mai ales de societatea civilă, România a impus fraţilor în ale Europei recunoaşterea dreptului istoric al moldovenilor dintre Prut şi Nistru de a circula liber în tot spaţiul european.

Acest lucru oricum în contextul în care şi aşa numărul moldovenilor care şi-au obţinut pe drept cetăţenia statului european România a depăşit de câţiva ani jumătate de milion şi se apropie rapid, în anul centenarului, de un milion. Nu există familie în Republica Moldova care să nu aibă cel puţin o rudă de gradul I care să nu fie şi cetăţean al României.

Ţinând cont de această realitate, preşedintele ales pentru că nu aveai pe cine alege, Igor Dodon, s-a decis să facă ceea ce ştie el cel mai bine: să facă speculă cu paşapoarte moldoveneşti, care îţi oferă dreptul de a circula liber în statele Europei Unite.

Astfel, el a declarat liber că cine are disponibilitatea de a veni în Republica Moldova cu câteva sute de mii de euro, dobândeşte dreptul de a circula liber prin dobândirea automată a statutului de cetăţean al Republicii Moldova. Nu mai este nevoie de nici o altă condiţie, nu este nevoie de nici o soţie iubită, nu mai este nevoie să stai ani buni să obţii drepturi în cel mai sărac stat din Europa.

Vorba aceea: „ai marcat banu', obţii dreptul”.

Asupra a ce nu s-a hotărât, însă, Igor Dodon este costul: că o fi o sută de mii, două sau mai mult.

Preşedintele propune, astfel, a se face speculă cu documentele oficiale şi pe baza unor drepturi obţinute exact de cei pe care îi Huleşte el cel mai mult: de România.

Beneficiarii acestei oferte senzaţionale sunt cetăţenii statelor din Estul Europei, Africa, America de Sud, Ţările arabe... oricine este dispus să dea banii.

Igor Dodon se laudă cu banii investiţi de România spunând că sunt ai lui, aduşi de acasă

Nu este de mirare că nici un lider al lumii nu îşi doreşte ruşinea de a-l avea alături pe Igor Dodon.

Mai recent, el a declarat pentru Europa Liberă cum că din buzunarul lui propriu a scos 100.000 de lei şi i-a donat grădiniţei din Sadova, Republica Moldova. Sigur că salariul mic de bugetar a ridicat dubii asupra afirmaţiilor, cu atât mai mult cu cât pentru a-şi plăti rata la casa de sute de mii de euro, a beneficiat de susţinerea financiară a părinţilor, simple cadre din sistemul de învăţământ.

Nu mare mirarea ne-a fost să aflăm, chiar din gura primarului din localitate, prin intermediul Asociaţiei Presei Independente, că cele mai importante investiţii făcute vreodată acolo au fost realizate chiar de Statul Român, cel atât de hulit de către preşedinte.

De altfel, România a susţinut şi va continua să o facă, toate administraţiile locale dintre Prut şi Nistru. Sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova s-au bucurat de beneficiile oferite de România.

Moldova arestează Spioni Ruşi

Gest fără de precedent în istoria relaţiilor dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Un fost deputat a fost arestat la Chişinău sub acuzaţia că a spionat în favoarea Federaţiei Ruse şi în detrimentul Statului Republica Moldova.

Se pare că acesta ar fi fost implicat în tentativele Federaţiei Ruse de a destabiliza situaţia din Republica Moldova în timpul evenimentelor din Ucraina. Faptul în sine nu a reuşit deoarece Moldova este România, Moldova nu este Ucraina.

Deputatul a fost prins în flagrant delict, nu mai mult de acum câteva zile, chiar când primea bani ca să îşi vândă „supuşii”. Presa spune că vânzarea de Patrie era în favoarea Federaţiei Ruse, dar informaţia nu vine din surse oficiale. Urmează ca agentul străin să fie şi el expulzat, conform uzanţelor internaţionale.

Şedinţă comună a guvernelor României şi Republicii Moldova, ce va marca Marele Eveniment de la 27 martie

Pe 23 martie, va avea loc la Piatra Neamţ o şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova. Gestul este unul simbolic în ceea ce priveşte alegerea perioadei, pe de altă parte necesar având în vedere că Ţara Noastră a eliberat o nouă tranşă de împrumut şi care are rolul de a stabiliza teritoriul românesc de dincolo de Prut.

A devenit o obişnuinţă ca astfel de evenimente să aibă loc, cu atât mai mult cu cât susţinerea populară pentru Unirea celor două state româneşti atinge cote semnificative şi la Chişinău, în jurul valorii de 50%, cu mult peste cele 2% declarate la căderea regimului Voronin.

Mai mult decât atât, România a investit sume colosale de bani pentru a reduce decalajul dintre cele două maluri de Prut, sume importante de bani ducându-se direct către administraţiile locale, acolo unde este mai mare nevoie de ele.

Cum sărbătorim 27 Martie: Marşul Unirii la Chişinău sau Sărbătoarea Unirii la Bucureşti

Dincolo de diferendele politice, dincolo de interesele personale sau de grup, dincolo de imaginea negativă atribuită pe drept oamenilor politici din România, există şi fapte bune, făcute în interesul naţiunii.

Una din aceste fapte o reprezintă unanimitatea (să spunem că un vot contra reprezintă doar o scăpare) cu care aleşii poporului au acceptat să voteze ca ziua de 27 martie să fie declarată zi naţională, pentru amintirea marelui eveniment de la 27 martie 1918. În acea zi, moldovenii au decis să se unească cu Ţara Lor, cea lăsată moştenire de Ştefan şi care ulterior s-a alăturat Munteniei în proiectul numit România.

Ce este proiectul România? Fundamentul statului român modern: Un popor, O Ţară!

Valoarea acestui vot trece dincolo de simbolistică deoarece la acest moment, în fiecare an, oficialii şi ne-oficialii vor trebui să organizeze evenimente în care să se re-amintească tuturor că Basarabia e România.

O astfel de zi are un impact ideologic şi propagandistic profund, ce întăreşte conştiinţa de unitate a românilor, în condiţiile în care şi aşa procentul celor ce sunt favorabili Unirii depăşeşte trei sferturi din numărul de cetăţeni.

Vor fi evenimente organizate în toată Ţara.

La Chişinău, începând cu ora 14.00 va avea loc pe data de 26 martie, adică duminică, Marşul Unirii. El va începe din faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei, instituţie respectabilă ce susţine şi promovează caracterul românesc al cetăţenilor dintre Prut şi Nistru.

La Bucureşti, Primăria Sectorului 1 va organiza un mare eveniment, începând de la ora 16.00 la „Berăria H”. Artişti de muzică populară vor aduce celor prezenţi cântece de suflet ale poporului român.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite