"Georgia este doar un vis"

Nu este prima oara cand istoria ne-o ia inainte, se asaza in fata, cerandu-si dreptul de a fi ascultata ea, in primul rand, si apoi povestile ce ne asteapta pe ecranele unui festival. Cunoscutul

Nu este prima oara cand istoria ne-o ia inainte, se asaza in fata, cerandu-si dreptul de a fi ascultata ea, in primul rand, si apoi povestile ce ne asteapta pe ecranele unui festival. Cunoscutul cineast georgian Otar Iosseliani, "cel care danseaza cu gratie intr-o lume pustie" - cum este prezentat in catalogul manifestarii, ar fi fost, oricum, in centrul atentiei, cu atat mai mult cu cat este si presedintele juriului acestei a 44-a editii. Recentele evenimente din tara sa - parasita acum cativa ani, pentru a se stabili in Franta - au impus, asa cum era de asteptat, o alta prioritate a intrebarilor adresate celui care, alaturi de Abuladze (Cainta), Senghelaia (Muntii albastri) a schimbat fata cinematografului national, intr-o vreme in care nu era chiar simplu sa rostesti acest cuvant, "national": "Pentru noi, Georgia este doar un vis. Fiecare pastreaza in minte "tara lui", o imagine cu care incearca traiasca, dar, in fapt, visul acesta fuge mereu de langa noi" - a marturisit Iosseliani la intalnirea cu ziaristii. "Nu stiu cum va evolua actuala situatie. Si, in orice caz, Georgia de acum nu mai este aceeasi cu cea in care mi-am facut filmele. "Nu te poti scalda, de doua ori, in apele aceluiasi rau" - spunea filosoful grec. Eu am plecat din tara mea atunci cand am simtit ca nu mai este nevoie de mine, mai mult - ca voiau sa scape de mine, dupa ce au tot asteptat sa-mi aplec spatele. Pastrez, in suflet, ceea ce am primit de la Georgia visului meu si ma voi intoarce, poate, intr-o zi, dar cred ca este mai bine ca filmele acestui timp sa fie facute de tineri". Generatia lui (s-a nascut in 1924) si-a spus cuvantul. Cu zece ani in urma, autorul filmelor "Frunze de toamna", "Favoritii lunei", "Vanatoarea de fluturi", realiza documentarul-fluviu (4 ore de proiectie) "Georgia, singura", o calatorie dramatica prin istoria tarii sale, incepand din secolul al XVIII-lea, pana in zilele noastre: "Tara de astazi este numai un simptom a ceea ce se intampla in lumea contemporana, putem masura, doar cu aceasta picatura de apa, intinderea tragediei umane". Se intelege ca in conditiile date, acest film a fost unul dintre evenimentele festivalului, al unei editii care nu duce lipsa de varfuri. Bucuria de a descoperi nume noi, cele din competitie, deschisa tinerilor autori debutanti sau aflati la al doilea film - intrecere in care "Furia", al lui Radu Munteanu, selectionat pentru o sectiune necompetitiva, "Privire asupra Balcanilor", si-ar fi gasit pe deplin locul - bucuria aceasta, a noutatii, a fost concurata de interesul pentru istoria de langa noi. Tarziu, in noapte, catre ora unu, o sala intesata de tineri spectatori ce au ocupat orice locsor posibil de pe scari, au ramas sa discute cu actrita Maia Sanda, protagonista filmului "Buongiorno, notte" (Buna-ziua, noapte) al lui Marco Bellocchio. Toti cunosteau proiectul cineastului italian, presedintele juriului de anul trecut, de a aduce, pe ecran, istoria lui Aldo Moro, pe presedintele Partidului Democrat-Crestin, prim-ministrul rapit si, apoi, asasinat in 1978, de gruparea terorista "Brigazile rosii". Eram curiosi sa vedem ceea ce stiam din auzite, mai ales ca prezentarea de la Venetia, premiera nationala, au fost urmate de polemici dure, de respingeri atat din partea stangii, cat si a dreptei, ca sa nu mai vorbesc de Vaticanul care s-a socotit lezat (nu ar fi prima oara cand este vorba de mereu nonconformistul Bellochhio). Am intalnit un autor in mare forma, un film puternic, tulburator, de multe ori, despre tragedia unui politician vazuta prin ochii teroristilor care l-au condamnat la moarte. Liber inspirata dintr-o carte scrisa chiar de o fosta membra a "Brigazilor rosii", creatia lui Marco Bellocchio - asupra careia voi reveni - arunca o punte catre marele cinematograf politic italian al anilor '70, cu intrebarile lui despre adevar si revolutie.