Dacă ar fi fost să fac un material propagandistic pe care să îl prezint românilor de dincolo de Prut, cu siguranţă că ar fi arătat precum „Moştenirea Clandestină“. L-am văzut difuzat la TVR în ultimii ani şi nu pot să spun decât că acest documentar m-a încântat.

Este adevărat că este subiectiv, că parcă prea e negru dracul (scuzaţi expresia dar este una acceptată), dar cu toate acestea reprezintă un material documentar de nota 10. De mult nu mai văzusem ceva atât de bine făcut şi regizat. O poveste care părea a avea menirea de a mai deschide ochii românilor.
 
Personal chiar m-am mirat când am văzut filmul la TVR.
 
Începuse difuzarea şi la TVR Chişinău şi acest lucru m-a bucurat. Iată un material de calitate pe care să îl vadă şi românii de dincolo. După câteva difuzări noul director al TVR, înţelegStelian Tănase, a decis întreruperea difuzării lui pe baza nu ştiu cărui motiv.
 
Aş putea să dau eu un motiv: supăra prea mult agentura rusă din Republica Moldova. Dar de unde până unde ar trebui ca pe Stelian Tănase să îl deranjeze că noi supărăm agentura rusă în Republica Moldova?
 
CNA România s-a autosesizat imediat şi a lansat o amendă, în principal pentru cenzurare, amendă pe care cel mai probabil nu o va plăti cel responsabil ci TVR din banii noştri. Adică pe scurt, cenzură, dar pe banii noştri.
 
Am siguranţa că se va reîncepe difuzarea materialului şi că mai există minţi luminate şi nu doar iluminati prin conducerea TVR şi că această instituţie nu reprezintă o Asociaţia Familială în care fiecare face ce vrea.
 
Cunosc oamenii de la TVR, cei care lucrează acolo zi de zi şi îi felicit pentru treaba bună pe care o fac. Păcat că din când în când mai apare câte o minte tulbure ce încearcă distorsionarea misiunii pe care TVR ar trebui să o aibă.
 
Dar poate nu o fi cu rea intenţie, ci pur şi simplu din necunoaşterea realităţilor de dincolo de Prut, aşa că am încrederea că lucrurile se vor corecta.