Decapitarea societăţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice regim totalitar are printre primele sale obiective fie atragerea elitelor, primind astfel o legitimare simbolică, fie eliminarea celor care, la vârful profesiei lor aflându-se, contestă noua formă de putere.

Instaurat exclusiv prin argumentul forţei armate şi ulterior prin falsificarea grosolană a alegerilor, comunismul în România a luat în vizor, deja dinainte de 1947, înregimentarea celor care, prin vocea şi statutul lor, îi puteau fi de folos. Aşa s-au lăsat înregimentaţi, contra funcţiilor bănoase şi garanţiile de securitate personală şi de familie, Sadoveanu, Călinescu sau Parhon. În aceiaşi logică a legitimării aveau să facă parte inclusiv planurile de atragere a lui Enescu, deja în exil la Paris, mergând până la eventuala lui răpire şi aducere în ţară.

De la ofiţerimea fostei armate regale, dintre care 40 de generali participanţi activ la luptele care au făcut posibilă Marea Unire, şi până la profesori, academicieni, lideri de opinie, cineaşti, critici de artă, literaţi, filosofi, medici, sociologi sau arhitecţi – elita românească avea să fie sistematic decapitată. Pentru că am amintit de arhitecţi, dacă cifrele sunt exacte, se pare că dintre cei o mie de profesionişti ai breslei, mai mult de jumătate aveau să înfunde puşcăriile şi lagărele de muncă. În fapt, unele realizări, precum la Constanţa, ale noului regim se vor baza pe viziunea arhitecţilor-deţinuţi.

Nu există o lecţie de libertate mai convingătoare decât exemplul pe care, la momente de răscruce, elita unei societăţi este capabilă să îl ofere.

La aproape trei decenii de la căderea comunismului politic, cred că nu mai putem amâna credibil momentul unor sinteze pe categorii şi profesii, arătând mecanismele de substituire a codului estetic, de impunere a unei noi ierarhii valorice şi în general de control fără rest asupra creativităţii. Uniunile de creaţie, cu arhivele lor, asemeni patronatelor din interbelic sau a organismelor sindicale, altele decât cele infiltrate de comunişti, precum şi asociaţiile profesionale şi confesionale – toate sunt chemate azi la un efort de restabilire a adevărului istoric.

La urma urmelor, nu există o lecţie de libertate mai convingătoare decât exemplul pe care, la momente de răscruce, elita unei societăţi este capabilă să îl ofere. Or, contrar lipsei noastre patologice de stimă de sine, elitele româneşti au avut în rândurile lor mai mulţi eroi decât oportunişti. Nu toţi cei care s-au opus au făcut puşcărie şi nici nu au reuşit să scape în exil. Pur şi simplu nu au participat la noua orânduire socială, având o minimă suprafaţă de contact cu realitatea cotidiană. A îi readuce azi în atenţia noastră ar însemna un alt mod de a le onora şi recunoaşte contribuţia la libertatea noastră de azi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite