De ce este nevoie de Istorie

În prezent, disciplina Istorie are parte de o singură oră pe săptămână în învăţământul gimnazial. Fac parte dintre cei care, inclusiv prin aceste rânduri, vor susţine propunerea ca Istoriei să-i fie alocate săptămânal două ore.

În momentul de faţă, spaţiul virtual este animat, printre altele, şi de pledoaria mai multor profesori - din mediul preuniversitar sau universitar - pentru o prezenţă mai consistentă a studiului Istoriei în învăţământul nostru. În context, comunitatea academică din Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti definitivează o poziţie care va fi curând publicată. Vineri, 22 ianuarie a.c., Administraţia Prezidenţială a anunţat calendarul dezbaterilor care au ca obiectiv o nouă lege a educaţiei pentru anul 2018. Desigur, dezbaterea despre studiul Istoriei nu este decât o parte dintr-un larg tablou. Fiecare materie este importantă şi nu am nici un fel de îndoială că fiecare are susţinătorii săi. În paranteză fie spus, eu mi-aş dori mai mulţi susţinători pentru Limba latină în şcoli - nu voi detalia acum de ce, poate o voi face cu alt prilej.

În cele ce urmează, reiau unele idei pe care le-am mai spus sau scris în ultimii ani cu privire la ceea ce eu cred a fi necesitatea unei mai mari atenţii acordate Istoriei în programa şcolară. Invit pe cât mai mulţi profesori de Istorie să se implice în această dezbatere, pentru ca rezultatul să fie unul benefic pe termen lung. Colegii profesori din mediul preuniversitar au nevoie de solidaritate, pentru că există un fir logic ce leagă toate treptele învăţământului în disciplina noastră: cu cât tinerii din clasele V-VIII vor înţelege mai bine ce este disciplina Istorie şi cu cât vor vedea că ea nu înseamnă - cum se mai crede - un fel de carte de telefon metatemporală, în care se înghesuie nume şi cifre/date, cu atât vom avea mai mulţi şi mai buni studenţi în facultăţile noastre de profil.

În prezent, disciplina Istorie are parte de o singură oră pe săptămână în învăţământul gimnazial. Fac parte dintre cei care, inclusiv prin aceste rânduri, vor susţine propunerea ca Istoriei să-i fie alocate săptămânal două ore. Iată de ce.

Deseori am fost întrebat în ultimii ani ce anume îi (mai) face pe tineri - domnişoare şi domni în juneţe, majoritatea proaspeţi absolvenţi de liceu, dar şi doamne sau domni ceva mai... experimentaţi - să vină către Facultatea de Istorie. O întrebare care nu-i simplă, dar la care de regulă am răspuns cu plăcere - mai ales atunci când întrebarea nu era ironică.

Admit faptul că perpectiva unui profesor de la o facultate de profil poate fi inevitabil mai relaxată (sau mai egocentristă, ar putea spune unii) decât cea a unui profesor dintr-o şcoală gimnazială, în care tânărul elev încă nu ştie foarte bine dacă şi în ce anume ce se va specializa mai târziu, în care profesorii au datoria de a susţine în mod egal importanţa tuturor disciplinelor din orar ş.a.m.d. La noi, în mediul universitar, tinerii care vin spre Istorie merg pe urma propriei lor plăceri - acestor adulţi la început de drum chiar le place să ştie povestea noastră şi povestea lumii, aşa cum au fost ele mai înainte de erupţia zgomotoasă a propriilor noastre generaţii.

Dar, în sens mai larg, cei care studiază Istoria, indiferent de vârsta lor, nu sunt oameni rătăciţi în trecut. Dimpotrivă, ei sunt acei (viitori sau actuali) cetăţeni care caută calea cea mai dreaptă şi mai clară către prezent. Vreţi să înţelegeţi înaintea altora ce şi de ce se petrece acum la Chişinău? Vreţi să ştiţi cum s-a ajuns la luptele din Estul Ucrainei? Vreţi să aveţi o explicaţie completă despre criza din Grecia? Vreţi o explicaţie fără retorică şi fără populisme despre diferenţele dintre Nordul şi Sudul Europei? Vreţi să înţelegeţi povestea extremismului religios şi dincolo de cuţitele sau kalaşnikovurile din mâinile militanţilor autorevendicatului Stat Islamic? Ei bine, în spatele tuturor acestor "evenimente" de azi se află o istorie. Cine o cunoaşte, va înţelege mai bine.

Tinerii care învăţa Istoria vor fi mai greu de manipulat. Ei vor vedea ce greşeli a făcut fiecare generaţie şi vor şti că din lecţiile trecutului doar cei ce-l cunossc pot învăţa. Istoria nu se repetă, dar ea (vorba scriitorului Mark Twain) mai are din când în când unele "rime". Sigur că nimeni nu poate citi în viitor, dar măcar studenţii de la Istorie vor identifica aceste rime şi nu vor fi total surprinşi în faţa titlurilor din ziarele de mâine.

Tinerii care vor studia Istoria (adică Istoria, Istoria Artei sau Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, în funcţie de preferinţa sau de notele lor - cum e cazul bunăoară la facultatea noastră) vor avea la final, dacă vor şti să profite de anii de studiu, o veritabilă poli-specializare. Cine ştie Istorie, ştie mult din povestea completă a societăţii umane: ştie şi despre războaie, dar şi despre sistemul bancar; şi despre arme, dar şi despre modă; şi despre câmpuri de bătaie, dar şi despre saloane diplomatice; şi despre marile erori ale umanităţii, dar şi despre marile ei victorii politice, sociale, economice, culturale sau chiar sportive!

Tinerii care vor studia Istoria nu se vor teme de viitor - din simplul motiv că vor înţelege prezentul mai bine. Cine a citit o carte (sau cinci cărţi) despre Revoluţia Franceză va înţelege mai bine ce se întâmplă în politica din Franţa de azi. Cine va citi despre ţarul Petru cel Mare va înţelege mai corect ce se întâmplă în Rusia de azi. Şi aşa mai departe. Nici pe români nu-i înţelege cine nu le cunoaşte Istoria. Să nu vă mire: pot exista tineri născuţi în România dar care, necunoscând istoria statului, să nu prea aibă habar pe ce lume trăiesc!

Istoria nu e un glob de cristal, în care să prezicem viitorul. Dar cine cunoaşte Istorie ştie că nu există globuri de cristal. În schimb, Istoria ne învăţă să citim o hartă, o haină, o ruină, o piesă arheologică, o fotografie, o gravură sau un document vechi. Cine ştie Istorie, îi va citi mai bine pe oameni.

Este acesta, oare, puţin lucru?