Au existat cu adevărat comunişti fanatici?!

Mihail Sidorovici Mostovskoi, bolşevic din Garda leninistă, fost activist al Kominternului, cade prizonier la nemţi. Dată fiind poziţia sa,  Mostovskoi e dus într-un lagăr din Germania mai aparte, folosit de Goebbels pentru propaganda germană pe Frontul de Est.

Pentru Vasili Grossman, autorul romanului „Viaţă şi destin“, al cărui personaj e Mihail Sidorovici Mostovskoi, lagărul e un bun prilej  pentru a creiona în Mostovskoi tipul bolşevicului fanatic.

În lagăr sunt internaţi şi prizonieri ruşi care nu sunt membri de partid, ba chiar unii dintre ei manifestă duşmănie faţă de bolşevism. Date fiind condiţiile, aceştia îşi pot permite să-l abordeze pe fostul activist cu atacuri la adresa comunismului, ba chiar şi la adresa Tătucului de la Kremlin.

Lui Mostovskoi nimeni şi nimic nu poate să-i strecoare în suflet îndoiela faţă de credinţa comunistă. Nu e singurul. În lagăr înmugureşte o organizaţie de rezistenţă. Sufletul acestei iniţiative e un comunist, Erşov, bun organizator, dar criticat  de ceilalţi bolşevici din lagăr că nu respectă disciplina de partid. Oricât ar părea de ciudat, aici, în marginea Morţii, prizonierii comunişti duc o viaţă prin nimic diferită de cea dintr-o întreprindere sovietică sau dintr-un colhoz fruntaş pe Republică.

Disciplinei de partid stricte i se adaugă cultul lui Stalin, dar şi teama de a vorbi liber despre regimul stalinist. Erşov îşi primeşte pedeapsa. Comuniştii sovietici din lagăr fac în aşa fel încât el să ajungă în lagărul morţii de la Buchenwald. Află asta Mostovskoi de la un alt prizonier, Osipov:

„Dar Osipov spuse:

— Sunt dator să vă informez, ca pe un tovarăş mai vechi de partid: Erşov nu mai e în lagărul nostru.

— Ce spui? Cum adică nu mai e?

— A fost dus cu un transport în lagărul de la Buchenwald.

— Ce vorbeşti! strigă Mostovskoi. Dar e un băiat extraordinar!

— Şi la Buchenwald va rămâne un băiat extraordinar.

— Păi cum aşa, cum de s-a întâmplat asta?

Încruntat Osipov zise:

— S-a observat deodată o dezbinare în conducere. Mulţi se simţeau puternic atraşi înspre Erşov şi asta i-a sucit lui minţile. El nu s-ar fi subordonat în nici un caz centrului. E un om suspect, străin nouă. Cu fiece pas, situaţia se încurca. Ştiţi doar că prima regulă a clandestinităţii este o disciplină de fier, iar la noi se conturau două centre: unul fără de partid şi altul de partid. Am dezbătut situaţia şi am adoptat o hotărâre. Un tovarăş ceh, care lucrează la cancelarie, a introdus fişa lui Erşov în grupul unor cazuri selectate pentru Buchenwald, aşa că a fost automat trecut pe listă.

— Nimic mai simplu, rosti Mostovskoi.

— Aceasta a fost hotărârea unanimă a comuniştilor, adăugă Osipov.

Stătea în faţa lui  Mostovskoi, în îmbrăcămintea lui jalnică, ţinând în mână cârpa, sever la chip, neclintit, convins de dreptatea lui de fier, de dreptul lui cumplit, mai presus decât cel al lui Dumnezeu, de a pune ca judecător suprem, deasupra destinelor oamenilor, cauza pe care el o slujeşte.

Iar bătrânul despuiat, sfrijit, unul dintre întemeietorii marelui partid, şedea ridicând din umerii slabi, secătuiţi, cu capul mult aplecat şi tăcea“.

Mulţi dintre cei care au trăit ultimii ani ai comunismului, inclusiv spectacolul jalnic al colaboratorilor lui Nicolae Ceauşescu, în frunte cu Ion Iliescu, devenind peste noapte adepţii „democraţiei burgheze“      şi ai „capitalismului exploatator“ vor avea îndoieli că fanatici bolşevici în genul celor surprinţi de marele scriitor sovietic Vasili Grossman au existat în realitate. Da, au existat. Şi comunismul s-a prăbuşit în clipa când lor le-au luat locul nomenklaturiştii oportunişti, cei pentru care carnetul de comunist era doar un mijloc de a avea acces la privilegii mic burgheze.