15 noiembrie 1987. Cum începe schimbarea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele petrecute la Braşov, în urmă cu trei decenii, reprezintă un caz tipic de declanşare în mic a unei schimbări care se va produce ulterior în mare. O avanpremieră la momentul Timişoara de peste numai doi ani.

Sub poalele Tâmpei, asemeni evenimentelor ce aveau să urmeze în capitala bănăţeană, în zilele de 14-15 noiembrie 1987, acoperind mai toate platformele industriale ale oraşului, aveau să se audă la început revendicări de ordin social – să ne reamintim penuria alimentară, degradarea accentuată a condiţiilor de muncă şi diminuarea veniturilor –, urmate însă curând de cele politice vizând sistemul. Inexplicabil pentru orice materialist, de ieri şi de azi, cum nevoile nemijlocite – căldură, hrană etc. – se transformă, la un loc, într-un strigăt unic de libertate.

Aparent, se trecea de la practică la teorie. Un proces anapoda. Or, în mintea comunistului din structurile de conducere, „omul nou” trebuia să rămână funcţional în parametrii ingineriei sociale, indiferent dacă, la un moment dat, îi erau cerute sacrificii. Acestea corespundeau unei politici de partid şi de stat cu care omul muncii nu putea fi decât solidar, fără alternativă. În fapt, uimirea, înlocuită imediat de furie, faţă de refuzul ofertei fericirii comuniste avea să însoţească acţiunea în forţă a unui regim criminal atât în teorie, cât şi în practică.

Arestările, torturile, presiunile psihice la care au fost supuse familiile celor în cauză, condamnările, deportările, mizeriile cotidiene şi urmărirea strictă operată de Securitate care au urmat lui noiembrie 1987 sunt tot atâtea dovezi, imposibil de relativizat şi cu atât mai puţin de justificat, că regimul nu înţelegea nimic. Nomenclatura reuşise să se decupleze de realitatea în care, prin protest, aveau să îi readucă pentru o clipă muncitorii braşoveni, asemeni minerilor din Valea Jiului în timpul grevei din urmă cu zece ani.

Faptul că nici până astăzi nu avem un proces integral şi limpede privind pe cei care au înăbuşit revolta de la Braşov şi victimele acestora reprezintă o datorie neonorată a statului de drept de azi. Majoritatea celor în cauză trăiesc, firul evenimentelor este cunoscut, mărturiile celor de la faţa locului sunt cât se poate de elocvente. Amânarea asumării responsabilităţii pentru cele petrecute ajunge să fie un simbol al neputinţei şi laşităţii. Asemeni altor cazuri, crimele comunismului sfârşesc prin a fi amnistiate biologic şi lăsate drept moştenire morală generaţiilor care vin.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite