Volumul „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara“ a fost cea mai furată carte din librăriile Humanitas în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neagu Djuvara  FOTO: Eduard Enea
Neagu Djuvara  FOTO: Eduard Enea

Volumul „444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara“ a fost cea mai furată carte din Librăriile Humanitas în 2017, urmată de "Întoarcere în secolul 21", de Ioana Pârvulescu, „Maseurul orb“, de Cătălin Dorian Florescu, şi „Solenoid“, de Mircea Cărtărescu, au transmis reprezentanţii librăriilor pentru News.ro. Hoţii au preferat şi cărţi de Ismail Kadare, Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu.

În topul titlurilor furate din Librăriile Humanitas în 2017 se află şi "1939 - Numărătoarea inversă. Europa înainte de al Doilea Război Mondial", de Richard Overy, apărută la editura Litera. 

"Anatomia şi fiziologia omului" s-a clasat pe locul şase în preferinţele celor care au ales să nu plătească pentru un produs din librărie. 

Şi volumul "Despre frumuseţea uitată a vieţii", de Andrei Pleşu, s-a aflat între preferinţele hoţilor de cărţi, urmată de "Firida Ruşinii", autor Ismail Kadare. 

Pe ultimul loc în top se află "I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii", scrisă de Dan C. Mihăilescu. 

Cel mai căutat titlu în librăriile Humanitas în 2017  a fost cartea semnată de Tatiana Niculescu, "Mistica rugăciunii şi a revolverului”, despre viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, apărută la editura Humanitas. Cumulat însă şi cu vânzările online, "Atlasul frumuseţii” - The Atlas of Beauty, albumul foto al Mihaelei Noroc conduce topul de vânzări, deşi a apărut în librării de puţin peste o lună. Completează podiumul cartea lui Andrei Pleşu - "Despre inimă şi alte eseuri”, urmat îndeaproape de cartea lui Lucian Boia dedicată centenarului Marii Uniri - "În jurul Marii Uniri de la 1918: Naţiuni, frontiere şi minorităţi”.

djuvara

În top 10 titluri şi-au făcut loc şi autori străini: literatura e prezentă în top prin autorul rus Evgheni Vodolazkin cu două titluri - "Laur” şi "Aviatorul”, iar la capitolul non-ficţiune conduce Yuval Noah Harari cu "Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”(editura Polirom). Topul este completat de recent lansata carte a Simonei Tivadar - "Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie” şi de volumul "Preludiu” de Ileana Vulpescu.                                                                    Volumul "444 de fragmente memorabile ale lui                                                                                           Neagu Djuvara" a fost cea mai furată carte din                                                                                                            librăriile Humanitas, în 2017  

În Librăriile Humanitas au avut loc anul acesta peste 300 de evenimente, aproape unul în fiecare zi în una dintre librăriile din Bucureşti sau din ţară. La Librăria Humanitas de la Cişmigiu s-au întâlnit cu publicul român autorii Humanitas Fiction Catherine Cussett, Francesc Miralles, Eshkol Nevo, Howard Jacobson şi Evgheni Vodolazkin. 

Tot în 2017, în luna aprilie, am deschis o nouă librărie Humanitas în Bucureşti - Librăria Humanitas Magheru & Takumi, o librărie ce îmbină cărţile cu produsele japoneze importate de la artizani niponi. 

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite