Tezaurul - Misiune imposibilă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demnă de toată laudă ideea realizatorului de televiziune Marian Voicu de a transforma în carte documentarul realizat pentru TVR în anul 2014, un film în mai multe episoade consacrat istoriei încâlcite a Tezaurului României.

Cartea intitulată Tezaurul României de la Moscova - Inventarul unei istorii de o sută de ani, extrem de consistentă - mai bine de 500 de pagini format mare - a apărut în anul 2016, în colecţia Istorie a editurii bucureştene Humanitas. Marcând, şi nu doar prin subtitlu, împlinirea unui veac de când una dintre cele mai controversate decizii luate de conducătorii României în contextul presiunii evenimentelor tragice din cursul primei mari conflagraţii mondiale a secolului al XX lea s-a metamorfozat fie într-un subiect tabu, fie într-o enigmă, fie într-o dispută contondentă, fie în obiect de negociere. O negociere cu multiple aspecte, labirintice, cu prudenţe de nenumărate feluri. La urma urmei, după 1918 destinul şi avatarul Tezaurului s-au transformat într-o adevărată operaţiune (misiune?) imposibilă ce, pentru moment, se arată a fi fără vreo şansă reală de finalizare. Nu neapărat din pricina unicităţii problemei, a imposibilităţii invocării, la o adică, a unui precedent juridic (“nu există o dispută similară în lume”- precizează încă din Cuvântul înainte al cărţii Marian Voicu), ci din cauza faptului că nu este vorba eminamente despre o chestiune de proprietate, încredinţată spre păstrare şi adăpostire pentru un anumit termen. O chestiune despre care s-ar putea spune, simplu şi fără prea multă diplomaţie, că păstrătorul a profitat şi continuă să profite, dincolo de marginile iertate, de excesul de bună credinţă, de naivitatea, poate chiar de superficialitatea explicabile prin condiţiile disperate în care România a încercat să-şi pună la adăpost Tezaurul. Un tezaur ce nu se limitează la acela al BNR, din păcate singurul pentru care, la predare, au existat evidenţe clare. În fond, avem de-a face cu o problemă cu accentuat, cu preponderent substrat politic în ansamblul căreia Basarabia a deţinut şi continuă să deţină un rol cheie, indiferent de momentul istoric în care discuţiile asupra restituirii Tezaurului au revenit în actualitate.

Nimic mai relevant în acest sens decât faptul că s-a mers chiar până acolo încât cei numiţi generic ruşii au încercat să transforme Basarabia însăşi în monedă de schimb în vederea stingerii ori atenuarea disputei. Au făcut-o nu doar în acea parte a epocii dejiste în care lumina venea necondiţionat de la Răsărit, nu numai în intervalul 1962-1965, acela în care Gheorghiu-Dej şi-a reorientat discursul (reorientarea a început în 1956), ci şi mai departe până în 1989. În contextul relaţiilor contorsionate sovieto-române, al aspiraţiilor pentru independenţă ale lui Nicolae Ceauşescu, nici ele fără conotaţii ce au complicat încă şi mai mult problema.

Consecvent intenţiei de a realiza inventarul, pe cât posibil exhaustiv, al evoluţiilor şi repoziţionărilor sovieto (ruso)- române , de a completa prin mijloace proprii bibliografia unei teme căreia i-au fost deja consacrate o seamă de cărţi anterioare (între care şi una scrisă de istoricul Ion Scurtu care, la un moment dat, a avut însărcinări speciale bine detaliate în volum), Marian Voicu procedează metodic. Explică, cu lux de amănunte, ce s-a întâmplat în vremea Războiului cel Mare, cum şi în ce condiţii (precare şi lipsite de suficiente măsuri asiguratorii) s-a încredinţat Tezaurul unui Imperiu şi unui regim statal şi politic ce vor intra curând în disoluţie, dar şi ce pondere a avut comoara în contextul tratativelor post-conflagraţie. Mai departe, Marian Voicu arată, cu lăudabilă minuţie, ce s-a întâmplat în perioada interbelică, cum s-a produs şi ce am primit la prima restituire, dar şi ce s-a petrecut în anii “războiului pentru Basarabia” (1941-1944).

În opinia mea, partea cea mai fascinantă a cercetării întreprinse de Marian Voicu este aceea ce acoperă arcul istoric inaugurat odată cu 23 august 1944. În interiorul acestei ample şi inegale faptic perioade, Marian Voicu delimitează etape. Ca de pildă: 1944-1956, aceasta încheiată cu aşa-numita a doua restituire, 1956-1965 (ultimii nouă ani ai domniei lui Gheorghiu-Dej), Epoca de aur (1965-1989), când Nicolae Ceauşescu i-a avut drept “parteneri de discuţie” pe Leonid Brejnev, pe efemerii Iuryi Andropov şi Konstantin Cernenko, pe Mihail Gorbaciov. Ceea ce s-a întâmplat după căderea comunismului este pus sub lupă în două diviziuni ale cărţii- până în anul 2003 şi după această dată, atunci când şi-a început activitatea o aşa –numită Comisie comună de istorici. Autorul cercetării insistă asupra specificităţilor pe care le-a dobândit problema în vremea mandatelor prezidenţiale ale lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, specificităţi strâns legate de dinamica, preponderent negativă, a relaţiilor româno- ruse. Expunerea şi examinarea amănunţită a evenimentelor fiind completate cu interviuri, obţinute atât de Marian Voicu cât şi de Liviu Iurea, de la diverse persoane (ruşi şi români, deopotrivă) ce au deţinut, în momente diferite, poziţii cheie. Din toate se degajă ceea ce aş numi un optimism moderat.

Aceasta în pofida evidenţei că problema Basarabiei şi aceea a Tezaurului a marcat o sută de ani de istorie a României, ca şi un secol de relaţii contorsionate româno-ruse.

Marian Voicu- TEZAURUL ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA- INVENTARUL UNEI ISTORII DE O SUTĂ DE ANI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2016

tezaurul de la moscova
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite