Sindromul Inspecteur Javert la Gaudeamus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflu că directorul unei edituri mari tocmai ce a demisionat din Asociaţia Editorilor din România ca semn de protest pentru că Adrian Năstase şi Dan Voiculescu şi-au lansat două cărţi la Târgul Gaudeamus. Ba, mai mult, alte edituri, mari şi mici, s-au raliat şi şi-au afişat pe standuri „închis când îşi lansează puşcăriaşii cărţile”. Am şi eu câteva observaţii, în fugă.

a) Cartea unui fost puşcăriaş e, probabil, una dintre cele mai populare cărţi de la Gaudeamusul de anul acesta. Şi nu este vorba nici de Adrian Năstase, nici de Dan Voiculescu – este vorba despre Tibi Uşeriu.

b) Tibi Uşeriu a câştigat de două ori cea mai grea competiţie de ultramaraton din lume – 663 Artic Ultra; 566 de km la Polul Nord, care trebuie parcurşi pe jos la -40 de grade. Nimeni nu a mai reuşit, înainte de el, să facă acest lucru de două ori. Dar, înainte de asta, Tibi Uşeriu a fost puşcăriaş – de drept comun. Îşi povesteşte viaţa într-o carte foarte populară, intitulată „27 de paşi”; cartea a apărut la o casă editorială mică, Aqua Forte (link la un interviu cu Tibi Uşeriu de pe Digi24).

c) Nu am auzit ca vreuna din editurile de la Gaudeamus să-şi închidă standul când îşi lansează Tibi Uşeriu cartea, sau când trece Tibi Uşeriu prin târg. Dacă ar face-o, ar crea, cel mai probabil, un scandal-monstru, şi şi-ar atrage oprobriul publicului.

d) Veţi spune – dar cum, îl compari pe Tibi Uşeriu cu Adrian Năstase şi Dan Voiculescu? Ce-i drept, ultimii doi au avut executat pedepse semnificativ mai mici, nu au fost vânaţi de Interpol prin Europa şi nu au primit o condamnare de 23 de ani de închisoare (!) pentru jafuri armate comise în Germania şi Austria şi tentativă de omor; şi nu au fost nici garda de corp a unui interlop din mafia sârbească. Aşadar, într-adevăr, cei trei sunt greu de comparat.

e) Bun, şi ce vreau să spun? Că orice deţinut, chiar de drept comun, chiar condamnat pentru tentativă de omor poate să se schimbe şi să devină un erou. Nu e ceva nou; o poveste oarecum asemănătoare cu cea a lui Tibi Uşeriu e cea al lui Jean Valjean din „Mizerabilii” lui Victor Hugo.

f) Dacă vă amintiţi de Jean Valjean, vă amintiţi şi de inspectorul Javert. Problema lui Javert e aceea că nu e capabil să vadă în Valjean un om care a trecut printr-o schimbare şi care a devenit bun; el vede, chiar în respectabilul primar şi tată de familie în care se transformă Valjean, vechiul criminal pe care îl urmăreşte de-o viaţă.

g) Javert nu crede, pur şi simplu, că oamenii se pot schimba. Javert ar vedea şi în Tibi Uşeriu vechiul infractor de drept comun – şi ar fugi, probabil, după el la Polul Nord să-l aresteze în mijlocul maratonului.

h) Dar atunci care este rostul închisorii? Dacă oamenii nu se pot schimba, dacă nu credem că oamenii pot regreta ceea ce au făcut, de ce să-i mai trimitem la închisoare? De ce să nu-i condamnăm pe toţi micii şi marii delincvenţi la moarte direct – sau să-i lăsăm pur şi simplu în libertate?

i) Îmi veţi spune, încă o dată, că Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, pe de o parte, şi Tibi Uşeriu, pe de altă parte, ar trebui trataţi cu două măsuri diferite. Într-adevăr, judecând strict după faptele pentru care au fost condamnaţi, Tibi Uşeriu ar trebui tratat cu o măsură semnificativ mai grea (probabil, întreg târgul Gaudeamus ar trebui să se închidă când pune el piciorul acolo).

j) Asta dacă nu cumva cei care îşi închid standurile când îşi lansează primii doi foşti deţinuţi cărţile urmăresc altceva – urmăresc nu o raportare obiectivă la chestiunea delictului şi a penitenţei, ci o semnalare publică a propriului caracter virtuos.

k) Însă ce caracter virtuos e acela – când nu crezi în dreptul omului de a regreta şi de a se îndrepta? Şi de a deveni, poate, un Jean Valjean primar în Montreuil-sur-Mer, sau un Tibi Uşeriu dublu câştigător al 663 Artic Ultra?

l) Şi ce caracter virtuos e aceea – când tu, ca editură, stai cu o mulţime de schelete în dulap; and don’t get me started because I could go on and on despre salariile ridicol de mici ale redactorilor interni, traducătorii şi colaboratorii externi neplătiţi cu anii, standardele din ce în ce mai joase de redactare a cărţilor, criteriile de selecţie exclusiv pecuniare ale autorilor publicaţi (este publicat doar cine dă banul sau cine aduce bani), şi multe alte lucruri care se aplică, la editurile noastre, de la vlădică până la opincă.

l) Pentru cei care au nevoie de subtitrare la ceea ce scriu aici, adaug că nu sunt fan Adrian Năstase sau Dan Voiculescu. Acest articol nu e despre apărarea lor sau a cărţilor pe care le-au lansat (recunosc că nici nu mi-am aruncat, până acum, privirea pe vreuna dintre ele), ci e despre metanoia – despre faptul că un om îşi poate schimba modul de a privi lumea şi poate deveni, în felul acesta, alt om.

m) Şi cred că oricine poate să treacă prin metanoia, prin schimbarea minţii în bine – chiar şi ipocriţii care-şi semnalează caracterul virtuos închizându-şi standurile când îşi lansează unii dintre foştii puşcăriaşi prezenţi la Gaudeamus cărţile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite