Sexul lui Dumnezeu

Romanul delirant „Cristos versus Arizona” este populat de personaje pestriţe, care trăiesc vieţi sordide şi privesc moartea ca pe un fapt banal. Soldat francist în Războiul Civil spaniol, scriitor interzis & publicist provocator, membru al Academiei Regale Spaniole, controversatul Camilo José Cela (1916-2002) a primit Nobelul literar în 1989.

Info

Cristos versus Arizona de Camilo José Cela 

Traducere: Mona Ţepeneag

Editura Polirom, 2008

Roman al unui duel din Vestul sălbatic, „Cristos versus Arizona” (1988),  este alcătuit dintr-o singură delirantă frază în care se amestecă şi se suprapun scene violente narate într-un limbaj erotic plin de cruzime: „...lui Pantaleo Clinton nu i-au dat funia cu care l-au spînzurat pe droghist, pentru că era proprietatea statului şi n-o putea lua nimeni, Sam W. Lindo nu şi-a făcut decît datoria, pe cînd umbla după animale sălbatice, Pantaleo Clinton a ajuns pînă dincolo de Marele Canion, pînă la rîpele şi povîrnişurile Ecoului şi Uraganului, în văgăunile Ecoului urletul coiotului sună şi răsună de parcă ar urla o haită de o sută de coioţi, nimeni nu ştie dacă Dumnezeu e bărbat sau femeie, dar dacă ar fi femeie, Marele Canion ar fi sexul lui Dumnezeu, uimitorul de mare sex al lui Dumnezeu, de culoarea cuprului oxidat, sau a argintului, în funcţie de felul cum bat lumina şi vîntul, prietenii lui Pantaleo Clinton mi-au spus că avea o iubită indiancă la Littlefield, dincolo de munte şi de Deşertul Sărăciei, nu mi-au spus prea multe, treburile aste nu se ştiu niciodată, pentru că iubirile sărăntocilor nu interesează pe nimeni, Pantaleo Clinton avea un miros foarte ascuţit, era arma lui cea mai de preţ şi îşi dădea seama de la mai multe mile depărtare dacă iubita lui îl aştepta sau nu şi dacă era îmbrăcată sau în pielea goală, Ardillo Veloz era foarte frumoasă şi gingaşă, dar atît de curvă, că ai fi zis că e albă, e al tău fiul cel mic al Ardillei Veloz?, cred că da, pentru că îmi seamănă foarte tare...”

Cuvintele urâte ale limbii spaniole

Populat de scursurile memorabile ale unui Vest sălbatic uitat de Dumnezeu, personaje pestriţe impresionante ce trăiesc vieţi sordide duc cu sine poveşti din trecut încărcate de vicii (crime, violuri, erezii) şi privesc moartea ca pe un fapt banal, acest delirant roman al unui narator incestuos ar fi trebuit să şocheze prin contrastul dintre sexualitatea grotescă, ororile evocate obsesiv şi laitmotivul litaniei Maicii Domnului.

Viaţa este aventura picarescă a viciilor, iar varietatea infinită a morţii este afrodisiacul absolut într-o lume atît de decăzută încît chestionează pînă şi capacitatea redemptivă a lui Cristos. Poem al exceselor distructive şi al degradării umane, al amoralităţii vieţii şi al violenţei naturale a morţii, al deşertăciunii dar şi al speranţei Mîntuirii, „Cristos versus Arizona” este, din păcate, în această variantă de traducere, un roman „castrat”.

José Cela a fost un nonconformist prin excelenţă. Autor al unui „Dicţionar secret” al argoului spaniol şi al unei „Enciclopedii a erotismului”, Cela a provocat cenzura franchistă, a scandalizat catolicismul şi societatea tradiţionalistă şi, mai ales, a forţat limitele limbajului, experimentînd noi sintaxe şi integrînd popularul în literatură, scriind argotic şi explicit pînă la violenţă.

José Cela n-a folosit niciodată cuvinte precum „sulă”, „sex” sau „a regula”, el scria „pulă”, „pizdă” şi „futut”, considerînd că puritatea limbii spaniole o dau numai cuvintele fruste. Literaturii lui i s-a aplicat eticheta de tremendism, curent caracterizat printr-un realism violent, sumbru şi repulsiv, iar Academia Regală Spaniolă a introdus în dicţionar cuvintele „urîte” ale limbii spaniole ca pe un tribut adus lui.

De aceea, o traducere mult mai fidelă şi literei, şi spiritului acestui roman a dat-o Ana Vădeanu în ediţia de la Editura Libra din 1997: „...nimeni nu ştie dacă Dumnezeu este mascul sau femelă, dar dacă ar fi femelă, Marele canion ar fi pizda lui Dumnezeu, înspăimîntătoarea Mare Pizdă a lui Dumnezeu de culoarea ramei, arama ruginită şi argint după cum e lumina şi vîntul...” Cu totul altceva, nu-i aşa!? Din cauza unei curioase pudibonderii, traducerea de faţă este ratată, iar romanul, compromis. Păcat!