"Credite cu dobândă mică", azi, la Gaudeamus, la standul Editurii Brumar
0
Scenaristul şi regizorul Paul Ţanicui (Paul Tannacui) va lansa astăzi, la Târgul de Carte Gaudeamus , volumul "Trăind pe credit", la Editura Brumar. Lansarea va fi, de la orele 17.00, la standul editurii Brumar. Publicul va asista la un moment special în care Artanu’ şi Răzvan Moldovan „Suedezu” vor interpreta "Banii", hitul formaţiei Partizan.
Cartea „Trăind pe credit” nu este doar o radiografie a unei depresii financiare personale, o analiză a cauzei şi efectelor sale, ci este un reality book, un film în care autorul îşi ia cititoul pe după umeri şi-l plimbă prin propria lui viaţă.
O mică epopee despre bucuria primului fum tras din ţigările luate pe datorie, despre ţârâraitul telefonului care aduce jobul salvator, despre şutul în fund care se dovedeşte a nu precede neapărat pasul înainte. Autorul a vorbit despre carte pentru Adevarul.ro.
Adevarul.ro: Cum e să „trăieşti pe credit”?
Paul Tannacui: Dacă te referi la cartea pe care am scris-o, a fost o experienţă eliberatoare. În sensul propriu - m-am eliberat de o mulţime de angoase, de frustrări, de trăiri la limita depresiei. Am învăţat să mă controlez. Am perceput că există viaţă şi la capătul puterilor, acolo unde crezi că s-a sfârşit. Adică să faci dintr-un drac negru un drac gri.
Cum ai început să scrii acestă carte?
Puţin câte puţin. La început am crezut că o să fie o sumă de gânduri. După aia o sumă de articole pe care nimeni nu voia să le publice. Şi în fine, o sumă de texte care s-au cerut curăţate, puse într-o succesiune, făcute să sune împreună. Cantitatea de material a fost de două ori pe cât e acum, a suferit transformări succesive odată cu înaintarea mea în criză. S-a scris în progres şi în măsura supravieţuirii mele.
"Tata, tu ştii ca noi trăim într-o ţară tristă?"
Cum te-a ajutat şi ce ţi-ai propus cu ea?
Fiică-mea, care are şase ani, mi-a spus odată: "Tata, tu ştii ca noi trăim într-o ţară tristă?". Şi pentru asta m-a anunţat ca ea pleacă in China, unde sunt foarte multe leagăne.
Că să-ţi spun drept, ar trebui să fim mai atenţi când afirmăm public cât de nasoală e ţara asta şi toate legate de ea. Iată, e o chestiune contagioasă se ia şi la vârsta asta. Nu poţi să trăieşti în permanenţă cu sentimentul că mai ai puţin şi te prăbuşeşti. Ca şi expresia aia, formula, calamburul sau ce-o fi: "Ce ţară frumoasă, păcat că e locuită". Sincer, nu prea o înţeleg. Zice neamţul aşa? Englezul? Francezul? Ai auzit vreodată ce oraş frumos e Parisul şi ce multe lumini, păcat că e cu oameni? Dacă agricultura, economia şi altele sunt la pământ, sunt la pământ, e un fapt cert. Ideea e să facem ceva să nu mai fie.
Cartea asta m-a ajutat pentru că mi-a dat încredere. Schimbarea de care avem nevoie vine din fiecare. Sună didactic, dar e real. E o investiţie. O investiţie majoră, pe termen lung şi fără bani. Sau cu bani puţini, oricum.
Cum crezi că acestă carte ar putea fi utilă şi altora?
Am încercat în ea să organizez etapele sărăcirii ca ele să poată fi evaluate de oricine trece prin asta. Am adăugat câteva tehnici de supravieţuire, la îndemâna oricui - de la ce intră în coşul zilnic în asemenea situaţii şi reţete de până în zece lei, la tactici de evitare a conflictelor cu cei din jur, un jurnal ţinut în acestă perioadă, iar la final am inserat un dicţionar de criză format din cuvintele cheie care au legătură cu asta.
Care a fost cea mai neagră zi a ta în toată acestă perioadă?
N-a fost o zi. Au fost perioade în care aveam chiria neplătită pe două luni, contorul de gaze luat- timp de şase luni în care am prins şi iarna, datorii la cămătar, nu mai aveam credit la telefon, internetul tăiat, raţionalizam ţigările la cinci pe zi în condiţiile în care fumez aproape 30. Dar aveam un prăjitor electric, pliculeţe de supă instant, biscuţi populari, câţiva prieteni care mă mai împrumutau, o florăreasă în piaţa Amzei care-mi dădea flori şi scrisul zilnic la această carte. De fapt, a fost o perioadă foarte prolifică. Am scris atunci două scenarii de lung metraj şi avem multe idei pentru altele.
Ticu Lăcătuşu, primul român pe Everest semnează prefaţa. De ce el?
Ticu a întins o mână de acolo de sus unui om aflat în propria groapa a Marianelor. Şi-i sunt recunoscător pentru asta.
Ai scris pe coperta ca “Trăind pe credit” este un reality book.
E cartea care se scrie pe măsură ce se-ntâmplă. E textul non-fiction în care autorul îşi face propria fişă de observaţie şi-n timp real. Nu cred că experienţa mea e mai relevantă decât a ta. Se poate să fi trăit împreună aceleaşi stări, să fi traversat acelaşi teren minat. Nu ni se spun multe lucruri. Nici cât de greu e după ce termini şcoala, nici cât de complicat e să ai viaţă personală după ce ţi se naşte un copil, nici ce înseamnă cu adevărat să-ţi pierzi serviciul, prietenii, încrederea, cheful, speranţa. Există oameni care trăiesc infinit mai greu decât am dus-o eu. Dar sunt unul care s-a încumetat să scrie despre asta în timp ce trăia în acest fel.
Cum e să fii scenarist de film şi scriitor de cărţi în acelaşi timp? Cum se împacă aceste două profesii? Mai ai în plan şi alte producţii literare?
Mă aflu într-o situaţie privilegiată. E ca şi cum aş fi şi Don Juan şi victima lui Don Juan. Şi pictor şi peisajul lui (râde). De scris am mai scris. Un roman numit Quimera şi o carte despre Taraful de Haidouks. De publicat, poate la ceva vreme după cartea de faţă. Quimera sunt sandalele mele, Mauro Leone. Aşa îl cheamă şi pe protagonistul cărţii, un băiat care poate reproduce orice cântec şi orice instrument. Ca un tonomat. Ca Michael Winslow, despre care am aflat de curând.
Ce îţi doreşti de la „Trăind pe credit”?
Să-mi aducă atât credit încat să dau la rândul meu altora. Cu dobândă mică. Cea mai mică.
De la topitor de plumb la copywriter
Paul Ţanicui este fost vânzător de cărţi, săpător de fântâni în fosta Iugoslavie, comerciant ambulant de cârnaţi italieneşti, topitor de plumb într-un atelier de vitralii, copywriter, iniţiator, dezvoltator şi producător al proiectelor Iagalo, Shukar şi Shukar Collective, iar în prezent, scenarist şi regizor.
Se încarcă comentariile...
