Strategia ziarului „Adevărul" a fost să ofere titluri clasice, pentru întreaga familie, la un preţ accesibil şi la o calitate înaltă a traducerii şi a tiparului. Pentru volumele verzi, cu coperta cartonată, din piele ecologică, românii au ieşit în stradă la primele ore ale dimineţii. S-a stat la coadă pentru altceva: o bibliotecă nou-nouţă, pentru uz imediat sau pentru a fi lăsată moştenire copiilor şi nepoţilor.

150.000 de români au primit gratis primul volum al colecţiei, „Notre Dame de Paris", semnat de Victor Hugo. Şi următoarea apariţie, prima parte din romanul „Marile Speranţe" al lui Charles Dickens, a fost oferită gratuit, în 175.000 de exemplare. Astăzi puteţi cumpăra
volumul al doilea al romanului care închide colecţia, „Pe aripile vântului", de Margaret Mitchell, la preţul de 10,99 lei.

În aceşti doi ani, cititorii au avut ocazia să achiziţioneze la un preţ imbatabil opere celebre, care costă în librării de câteva ori mai mult. Printre cele mai vândute romane din colecţie se numără „Idiotul" de Dostoievski, „La răscruce de vânturi" de Emily Brontë, „Shogun" de James Clavell, „Mândrie şi prejudecată" de Jane Austen, „Enigma Otiliei" de George Călinescu, „Somnul de veci / Doamna din lac" de Raymond Chandler, „Doamna Bovary" de Gustave Flaubert, „Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, „Aventurile lui Sherlock Holmes" de Sir Arthur Conan Doyle, „Winnetou" de Karl May.

101 cărţi de citit într-o viaţă

Ziarul „Adevărul" nu se va opri aici. Aventura literară va continua cu titluri la fel de importante. Noua colecţie, intitulată  „101 cărţi de citit într-o viaţă", va debuta la 14 octombrie cu primul volum al romanului „Crimă şi pedeapsă", de F. M. Dostoievski, care va fi distribuit gratuit.

Printre titlurile care vor da consistenţă acestei noi colecţii se mai numără: „Muntele vrăjit" de Thomas Mann, „Lupul de stepă", de Herman Hesse, „2001: Odiseea spaţială" de Arthur C. Clarke, „Shining" de Stephen King, „Douăsprezece scaune / Viţelul de aur" de Ilf şi Petrov, „Legiunea blestemaţilor" de Sven Hassel. Romanele se vor distribui în fiecare săptămână, în ziua de joi, împreună cu ziarul „Adevărul", la preţul de 12,99 lei.

 O colecţie formidabilă

„În ultimele luni am fost întrebat de sute de ori: «Ce se va întâmpla după cele o sută de cărţi din Colecţia Verde? Urmează altă colecţie sau...?» Acest «sau» era urmat de un oftat, de o respiraţie egală cu spaima. Pur şi simplu, oamenii aşteptau un răspuns afirmativ: da, urmează o altă colecţie, la fel de frumoasă, la fel de ispititoare, cu literatură de cea mai bună calitate. Dar atunci nu puteam să dau acest răspuns. Era «secret de fabricaţie»", declară Grigore Cartianu, directorul Editurii Adevărul şi redactor-şef al ziarului „Adevărul".

Jurnalistul îi anunţă pe toţi iubitorii de carte din România că s-a încheiat „o colecţie fantastică" şi urmează „una formidabilă!".

„După «100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă», «101 cărţi de citit într-o viaţă»! Fără pauză, căci marea literatură este un dar de care nu ne putem despărţi nicio clipă. În fond, o astfel de colecţie este cea mai frumoasă zestre pe care le-o putem face copiilor noştri. Şi copiilor copiilor noştri... Când noi nu vom mai fi, cărţile acestea vor continua să-i lumineze şi să-i bucure pe cei care ne vor duce ştafeta mai departe", afirmă Grigore Cartianu.

Clasicii literaturii universale

Ştafeta colecţiei „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă" este dusă mai departe de colecţia, „101 cărţi de citit într-o viaţă". În fiecare joi, începând cu 14 octombrie, vă dăm întâlnire cu marea literatură şi cu autori precum Stephen King, Herman Hesse, Ilf şi Petrov, Thomas Mann, Arthur C. Clarke, Sven Hassel ş.a.

„Crimă şi pedeapsă" (două volume), capodopera lui Fiodor Mihailovici Dostoievski, în traducerea semnată de Antoaneta-Liliana Olteanu, va fi romanul care va inaugura noua colecţie. Cărţile păstrează stilul celor verzi de până acum şi ilustraţiile din interior, dar vor avea coperta roşie.