Mariajul de convenienţă

Romanul „Doamna Bovary” se distribuie mâine, împreună cu ziarul “Adevărul” , la preţul de 10,99 lei. „Madame Bovary c’est moi” e celebrul argument al lui Flaubert pentru alegerea personajului principal al cărţii sale. Apărut în 1857, romanul a stârnit în epocă numeroase controverse.

Sfârşitul tragic al femeii într-un mariaj căruia nu-i poate pune capăt, pe scurt, condiţia ei dramatică în Franţa secolului al XIX-lea a făcut din acestroman unul dintre cele mai semnificative ale literaturii universale, aducându-i lui Gustave Flaubert prestigiul binemeritat.

“Înainte de a se mărita, crezuse că iubeşte; dar fericirea care ar fi trebuit să se nască din iubire nu apăruse, aşa că se înşelase, se gândea ea. Şi Emma voia să afle ce se înţelegea exact în viaţă prin cuvintele pasiune, fericire şi beţie, care i se păruseră atât de frumoase în cărţi”.

Domnişoara Emma, o tânără crescută în mănăstire şi a cărei supremă plăcere în anii tinereţii fusese lectura, e cerută în căsătorie de medicul Charles Bovary, care o adulează.

Ca soţie, Emma apare în ochii acestuia de neegalat: e educată, cântă dumnezeieşte la pian, e frumoasă, ştie să gestioneze plăţile pe care le au de făcut bolnavii, organizează cu bun-gust mesele, mai exact, ştie cum să conducă o gospodărie.

“Precum castelanele î n rochii cu talie înaltă…“

Dar Emma se convinge, “fără mare greutate”, după cum notează autorul, că pasiunea lui Charles pentru ea nu are “nimic ieşit din comun”, că trăirile lui intră “în rutină”, că o sărută “la ore fixe” şi că acest sărut a devenit un obicei ca oricare altul. Femeia încearcă “să-şi înflăcăreze inima fără să iasă măcar o scânteie” şi începe să se întrebe pentru ce s-a măritat, ba mai mult, alături de plictisitorul său soţ, încearcă să-şi imagineze cum ar fi viaţa alături de un alt bărbat.

 “La cincisprezece ani, Emma îşi petrecuse şase luni respirând praful vechilor cabinete de lectură. Mai târziu, cu Walter Scott, fu implicată în poveştile istoriei şi visă la cufere mari de stejar, la săli de gardă şi la menestreli. Ar fi vrut să trăiască într-un conac vechi, precum castelanele în rochii cu talie înaltă, care, sub trefla ogivelor, îşi treceau zilele cu coatele pe pervazul de piatră şi bărbia în mâini, privind cum apare din adâncul câmpiei un cavaler cu pană albă, în galop pe un cal negru. În tot acest timp, trăi un cult pentru Maria Stuart şi o veneraţie înflăcărată pentru femei celebre şi nefericite.”.

Tentaţia iubirii şi a nefericirii

Cu toate acestea, Emma Bovary nu are întru totul soarta personajelor din cărţile pe care le citise, căci ea reprezintă un prototip – acela al femeii neconsolate în mariajul ei –, şi nu o individualitate. Însă tentaţia nefericirii îi marchează puternic destinul.

Odată ce prinde gustul balurilor somptuoase, al dansurilor ameţitoare în compania cavalerilor chipeşi, Emma se desprinde treptat de soţul ei, găsindu-l lipsit de scopuri în viaţă, dar, mai ales, de poezia pe care ea o gustă din plin. După ce naşte o fetiţă, Emma oscilează între dragostea platonică pentru tânărul Leon şi dragostea pasională pentru Rodolphe, două aventuri care o determină să se îndatoreze peste măsură, să sufere şi, în cele din urmă, să aleagă moartea.