Lucian Boia - Autobiografie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în anul 2012 şi-a recapitulat şi explicat destinul profesional şi esenţa demersului său istoriografic într-o carte concepută sub formă de un dialog purtat în compania unui fost student pe nume Eugen Stancu (cf. „Istoriile mele“, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012), iată că pentru Lucian Boia a sosit şi momentul scrierii memoriilor.

O face tot la Humanitas într-o primă carte intitulată Cum am trecut prin comunism Primul sfert de veac-Memorii.

Deja sunt necesare câteva explicaţii. Lucian Boia s-a născut în februarie 1944. Aşadar, cu câteva luni înainte de actul istoric de la 23 august. Un moment care chiar dacă, în mod cert, nu a însemnat cauza începutului comunizării ţării, le-a oferit Marii Puteri de la Răsărit şi minusculului grup de bolşevici români, cei mai mulţi reveniţi în ţară odată cu tancurile Armatei Roşii, şansa de a trece dur şi hotărât la îndeplinirea planurilor lui Stalin.Comuniştii români nu au aşteptat cuminţi, în băncile lor, momentul alungării Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 în afara graniţelor ţării spre a începe punerea în aplicare a respectivelor planuri şi ordine. Au făcut-o imediat după ce s-au văzut intraţi fie numai cu degetul mic de la picior la guvernare, iar, mai pe urmă, au fructificat în folos propriu instalarea aşa-zisului prim guvern democratic condus de dr. Petru Groza, alegerile falsificate din noiembrie 1946. Comuniştii români au hăituit şi debilitat încă din 1944-1945 partidele istorice. Toate aceste fapte nu puteau să nu fie resimţite de o familie burgheză, amestec de italieni, regăţeni şi ardeleni, aşa cum era aceea a lui Lucian Boia. Dar şi de primele amintiri ale celui aflat acum la ora mărturiei.

Tonul confesiunii este pe toată durata celor aproape 170 de pagini ale cărţii unul colocvial, adesea auto-ironic cu măsură. Patetismele sunt cu grijă evitate, momentele mai puţin plăcute ale existenţei- deteriorarea puternică a nivelului de trai, primele întâlniri cu Securitatea prilejuită de încercarea pentru moment nereuşită a arestării unui membru al familiei sunt relatate cu decenţă. Fără autovictimizări nedorite. Poate cu un exces de controlată detaşare.

Cititul, mersul la cinema însoţit de servitoare Veruţa, evocarea relativ discretă a Bucureştiului de odinioară, un oraş mare sărăcit după a doua mare conflagraţie mondială, vacanţele de vară petrecute la Câmpulung, prima înrolare politică (intrarea în organizaţia de pionieri), cea de-a doua (înscrierea în UTM), anii de liceu petrecuţi la fostul liceu “Sfântul Sava” rebotezat de puterea comunistă “Şcoala Medie Nicolae Bălcescu”, evocarea pe repede înainte a câtorva profesori, detalii ale vieţii de familie, divorţul părinţilor, viscolul, ş.a.m.d. înseamnă momentele cheie rememorate în prima parte a cărţii.

Imagine indisponibilă

Nu trebuie omise flash-urile în care ne sunt prezentate aspecte semnificative ale felului în care se făcea în şcoală educaţie comunistă ori ale modului în care feluritele organisme specializate ale PMR „săreau în ajutorul elevilor” care ori proveneau din „familii cu dosar prost”, ori „sufereau de individualism” sau erau socotiţi a fi lipsiţi de spirit critic şi autocritic.

Încheierea studiilor liceale a coincis cu încheierea cooperativizării. Ceea ce pentru un întreg popor a însemnat o tragedie, pentru adolescenţii ce trebuiau să susţină “examenul de maturitate” (aşa au rebotezat comuniştii Bacalaureatul) a fost o adevărată mană cerească. Speriaţi să nu fie acuzaţi că nu se situează „pe linie”, alcătuitorii de subiecte de examen s-au întrecut în a le cere celor examinaţi să arate cât de bine ştiu tot ceea ce ţinea de Colectivizare. Absolvenţii trebuiau să probeze că îi înţeleg rostul, sensurile, importanţa în societate,  că îi cunosc impactul în literatură şi artă.

Partea interesantă, cea mai vie a memoriilor profesorului Lucian Boia ar fi putut fi aceea în care sunt evocaţi anii de studenţie. Spre surprinderea şi nemulţumirea cu greu disimulată a familiei, tânărul proaspăt posesor cu rezultate bune al diplomei de examen de maturitate nu a ales o profesie ceva mai lucrativă ( a se vedea în acest sens însăşi cartea profesorului Boia dedicată Mitologiei ştiinţifice a comunismului), ci Istoria. Or, intervalul dintre anii 1962-1967, în care s-a consumat studenţia d-lui Boia, sunt unii ai unor schimbări destul de substanţiale în politica PMR. Uvertura, reprezentată de celebra Declaraţie din aprilie, amintită în Cum am trecut prin comunism, o uvertură în bună parte datorată reorientărilor de ultimă oră din politica lui Gheorghe Gheorghiu –Dej, va fi urmată de alte şi alte mari surprize aduse cu sine de schimbările de personal de la vârfurile conducerii superioare de partid. Regăsirea căii naţionale nu se putea să nu aibă consecinţe importante în planurile şi programele de învăţământ ale unei facultăţi cu profil, din acest punct de vedere, cum nu se poate mai sensibil. În felul de a fi şi de a preda al unor profesori. Asupra lor aş fi dorit să insiste mai mult condeiul profesorului Boia. Poate că o face în partea următoare a Memoriilor. Aceea în care la loc de frunte se vor afla sinuozităţile carierei universitare.

Lucian Boia - CUM AM TRĂIT ÎN COMUNISM- Primul sfert de veac- Memorii; Editura Humanitas; Bucureşti, 2018

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite