Liliana Tomescu, cartea cu prieteni

Celebra divă a scenei româneşti din anii '70 ai secolului trecut, Liliana Tomescu, trăitoare din 1980 în Suedia, amprentează încă emoţional memoria publicului din România.

Dovadă interesul recentului volum de amintiri alcătuit cu truda, dar şi multă dragoste şi pasiune, de către Marina Spalas şi Sergiu Cioiu şi publicat de editura Integral. O carte puzzle sau poliedrică, dacă e să ne exprimăm savant, prin care profilul artistic şi uman al actriţei ţâşneşte mândru la dimensiuni apropiate de realitatea faptelor. Anume în concordanţă cu o carieră care pe scenele din România şi mai apoi în străinătate în alte ipostaze artistice a fost încununată de succes şi onoruri.

Cele dintâi mărturii şi cele mai pertinente vin chiar din partea subiectului, ştiut fiind că Liliana Tomescu a fost o artistă nu doar foarte talentată, ci şi cu capacităţi intelectuale capabile de discernământ, cultivate atent în mediul familial şi cultural în care s-a format. În paginile de jurnal livrate autorilor sau în confesiuni la radio şi pentru diverse publicaţii, Liliana Tomescu dezvăluie cu dezinvoltură episoade exemplare din drumul spre scenă al celei care şi-a descoperit talentul audiind cursurile de la Conservator ale profesoarei de estetică Alice Voinescu, ale Ruxandrei Oteteleşeanu sau frecventând seratele culturale din casa Soranei Ţopa. Alte nume celebre se află în biografia formării spirituale şi artistice a actriţei începând cu Marioara Voiculescu şi sfârşind cu Mihai Popescu, cel care i-a fost profesor la Conservator.

Nu ne miră aşadar că ajunsă pe scena Teatrului Armatei din Bucureşti, devenit Nottara, Liliana Tomescu se impune prin statură culturală şi tot ce se presupune când vorbim despre cultivarea talentului. A devenit curând un model de succes pentru actorii din acest teatru, tot aşa cum vedete ca George Constantin, care i-a fost partener în primii ani de carieră, au fost modele pentru ea, urmând lecţia clasică a profesorului Higgins, din Pygmalio, piesă în care a jucat în anii de început. Dar mai erau şi monştrii sacri ai unei generaţii aflată la apus precum Constantin Ramadan, George Vraca, de la care tinerii aveau a învăţa lecţia disciplinei şi a probităţii profesionale pe care mulţi dintre ei au urmat-o cu îndârjire, atenţi la fiecare părticică a muncii de creaţie care precede apariţia pe scenă.

Într-un interviu amplu, într-o cabină a radioului public, Marina Spalas obţinea, nu demult, de la cunoscuta actriţă stabilită în Suedia, pe lângă emoţia retrăirilor nostalgice a succeselor de odinioară, şi informaţii preţioase despre marile succese pe scena Nottara-ului. Aici, ca şi cu alte prilejuri, sunt evocate titluri de spectacole antologice ca Ciocârlia, Adio Charlie, Schimbul, Luna dezmoşteniţilor, comentate de cronicari severi ai momentului ca Ana Maria Narti.

Interviul acesta, ca şi altele, e transcris în carte şi probabil poate fi ascultat cu ocazia reluărilor de care a avut şi mai are parte emisiunea. Dar o carte monografică, în care se exprimă îndeobşte prietenii, colorând sentimental faptele trecutului trăite aievea, nu are doar menirea reconstituirii unei epoci, a unei biografii. Viaţa publică a unei artiste de talia Lilianei Tomescu poate fi în multe privinţe un exemplu profesional şi general-uman pentru generaţiile care i-au urmat pe scena teatrului în care a jucat peste 30 de ani şi, mai apoi, în Suedia unde a practicat ca profesoară uimind prin capacităţile de adaptare lingvistică şi culturală. 

Modelul lăsat nouă dincolo de imaginile lăsate pe pânză sau în piatră de cei care au fost ispitiţi de expresivitatea ei fizică şi spirituală e unul care trece dincolo de vorbe. Imaginile numeroase pe care cartea le conţine, provenind majoritar din arhiva personală a actriţei se încheagă într-un portret dominat de gândul lăuntric al omului care a crezut cu tărie că meseria aleasă, actoria, e nu doar nobilă ci şi plină de răspundere faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Despre asta vorbesc şi prieteniile artistice întinse dincolo de scenă în vremuri mai bune sau mai rele în care spirite înrudite s-au întâlnit bucurându-se de şansa de a fi împreună. Printre acestea Ada DAlbon, Lucian Muscurel, Anda Caropol, Sergiu Cioiu, dar şi alte nume importante de regizori şi cronicari care au observat şi comentat de-a lungul timpului valenţele scenice şi cinematografice ale Lilianei Tomescu şi care depun acum mărturie despre ce a fost, cum a fost, vorba lui Paul Cornea.

Cităm din comentariul strălucit al regizorului Alexa Vissarion în care sunt intuite inspirat trăsăturile speciale ale temperamentului ei artistic : Avea în joc clar-obscurul unei bucurii neliniştitoare şi o iluminare a singurătăţii. Corpul ei vorbea, se confesa, iubea şi se oferea jocului. Şi peste toată această tensiune aşeza cu luciditate umorul crud al înţelepciunii. 

Împlinindu-şi rostul, cartea despre Liliana Tomescu e înainte de toate, cum spune şi Marina Spalas în prefaţă, o barieră în calea uitării: Teatrul, aşa efemer cum este şi va fi, este conceput de oameni. Şi pentru ei nu trebuie să-l uităm. E trist să-ţi uiţi un prieten (Micul prinţ).