Invitatul uitat al Salonului de Carte de la Paris: Elena Gorunescu, autoarea a zeci de dicţionare franceze-române. „Ştiu că o să văd Turnul Eiffel din cer”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Gorunescu nu a fost niciodată în Franţa    FOTO Lepoint.fr
Elena Gorunescu nu a fost niciodată în Franţa    FOTO Lepoint.fr

Iată-i, deci, pe invitaţii de onoare pe aleile Salonului de Carte de la Paris. Nu pot să nu mă gandesc că, printre aceşti invitaţi veniţi de la celălalt capăt al continentului, unii, chiar mulţi, au învăţat franceza adâncindu-se în dicţionarele şi manualele colecţiilor Teora şi Corint. Şi regret o absenţă.

Cea a unei doamne în vârstă de 85 de ani, care este adevăratul lor autor, ce trăieşte din greu din pensia sa mică, retrasă în apartamentul ei micuţ din Drumul Taberei. 

Cercetarile sale neîntrerupte şi munca sa pedagogică au permis timp de decenii sutelor de mii de români să se familiarizeze cu limba franceză, să iubească o cultură căreia dânsa i-a dedicat întreaga viaţa. Da, Doamna Gorunescu trebuia sa aibă locul ei la Paris, în centrul delegaţiei ţării sale, ea, care a contribuit la apopierea dintre francezi şi români…Ea, care nu a putut vizita niciodată Franţa, din lipsa de mijloace, de împrejurări, de invitaţii.

Datorez editurilor sale una dintre întâlnirile mele româneşti cele mai emoţionante. De ani de zile, bombăneam împotriva mediocrităţii dicţionarelor franco-române când, într-o zi, într-o librărie din centrul Bucureştiului, am avut şansa să găsesc o colecţie întreagă de lucrări care m-au făcut fericit. Dicţionare, bineînţeles, dar nu acele abecedare anorexice, frustrante ca defilările de top-modele… ci adevărate, enciclopedice, mărimea Alina Mungiu-Pippidi, debordând de citate, de expresii, de generozitate. Şi de glosare, de subtilităţi, de dificultăţi, de probleme controversate ale francezei şi românei, de tabele de conjugări, şi multe altele. 

O adevarată comoară, vă spun !

Şi toate purtau aceeaşi semnătură: Elena Gorunescu.

Mi-a stat inima în loc. „Trebuie, cu orice preţ s-o întâlnesc pe această “Iorga” contemporană". Un prieten bucureştean mi-a făcut rost, destul de greu, de adresa ei. Ne-am fixat o întâlnire la staţia Ialomiţei. Căutam din priviri o necunoscută. Mi-o imaginam înaltă… de dimensiunea operei sale. N-aveam idee ce vârstă poate să aibă. Ca să fi înmagazinat o asemenea cultură, nu o credeam totuşi a fi din generaţia EBA. Trecătorii au dispărut, n-a ramas decât o doamnă în vârstă, fragilă, care mă privea cu timiditate. Aşa am cunoscut-o pe "Doamna Gorunescu şi dicţionarele ei". Nu eram încă la capătul surprizelor mele.

„Când încep un dicţionar, mă rog Bunului Dumnezeu să mă lase să ajung la litera Z".

La 81 de ani, când am întâlnit-o în vara lui 2009, Elenei Gorunescu nu-i venea să creadă că mai aparţine lumii acesteia, că a fost în stare să scrie aproape 30 de dicţionare. Trezită adesea la trei dimineaţa de vreo idee care nu o lăsa să doarmă, fosta profesoară se aşeza la lucru, la vechea sa maşină de scris, ca un zidar care îşi începe lucrul cu temelia. "Încep cu litera A şi le pun una peste alta, rând pe rând." I-au trebuit şapte ani să termine marele dicţionar Francez-Român. Petrec uneori câte o zi cu un cuvânt. Îi găsesc un sens, apoi încă unul, şi încă unul.

"Scriu mai uşor în franceză decât în română", se confesează doamna, turnând musafirului o lacrimă de Cointreau, mica ei fericire, rămas dintr-un cadou oferit de un admirator acum mulţi ani, scuzându-se că nu a mai purtat o conversaţie în franceză de mulţi ani.

Carieră la 63 de ani

Născută la Brăila, a fost cea mai bună elevă la franceză din liceu, apoi, după bacalaureat, şefa de promoţie la Universitatea din Bucureşti. Clasamentul la terminarea facultăţii, prima pe ţară, i-ar fi permis să aleagă postul de profesor cel mai dorit… dar comunismul decidea, iar originile sale au trimis-o la îndatoriri mai modeste, de traducător, permiţându-i doar stricta supravieţuire.

Elena Gorunescu a reuşit, târziu, la 40 de ani, să devină asistentă la Universitatea din Bucureşti, să-şi dea doctoratul cu "Cocteau, poetul", în 1973. A fost profesor de literatură franceză a secolului al XX-lea. Şi deja se apropia pensionarea, în 1983.

Revoluţia a schimbat totul. Ultimele dicţionare, din 1966 aveau nevoie de înnoire. Contactată de editura Teora, Elena Gorunescu a început o nouă cariera la 63 de ani.

Adâncită în muncă, mai primeşte câte un telefon de la fratele ei, care o întreabă de sănătate:

"A, termini litera G? Înseamnă că esti bine!"

Doamna a trăit cea mai frumoasă zi a vieţii ei într-o vineri, 5 noiembrie 2010. A comandat un taxi care să o ducă la Ambasada Franţei. Spre deosebire de colegii săi universitari, Elena Gorunescu nu a fost niciodată invitată aici, autorităţile române din timpul comunismului "omitând" să transmită numele său serviciului de protocol pentru tradiţionala recepţie de 14 iulie.

A tradus Franţa fără să o vadă 

Trecând pragul Ambasadei pentru prima dată, Doamna Gorunescu a pus piciorul în Franţa… Emoţia a copleşit-o când ambasadorul i-a înmânat decoraţiile. Era adevărat. Două dintr-o dată, dintre cele mai prestigioase! "Officier des Arts et des Lettres" şi "Chevalier des Palmes académiques"! Cupa de şampanie din Franţa, cea mai bună pe care o băuse vreodată, nu a făcut-o să vadă dublu la momentul mulţumirilor : 

"Fiecare ţară are steaua ei… România pe Eminescu, Anglia pe Shakespeare, Germania pe Goethe, Italia pe Dante. Franţa îi are pe Molière, Racine, Corneille, Montesquieu, Voltaire, Balzac, Hugo… un cer plin de stele".

Uneori, Doamna primeşte vizita unor studenţi, care vin să-i ceară sfatul înainte de a-şi lua zborul spre Paris. Ea le spune cam ce ar fi mai important de vizitat. În fine, ce a văzut la televizor. Căci Doamna Gorunescu, la 85 de ani, nu a fost niciodată în Franţa! Meritele sale nu au fost considerate demne de o bursa cât de mică, de o săptămână măcar.

"Ştiu că o să văd Turnul Eiffel din cer",  se consolează ea.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite