INTERVIU Florin Chirculescu, scriitor: „Timpul e adevăratul nostru duşman“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul-medic Florin
Chirculescu (57 de ani), autorul ineditului roman „Greva păcătoşilor“      FOTOGRAFII: Editura Nemira
Scriitorul-medic Florin Chirculescu (57 de ani), autorul ineditului roman „Greva păcătoşilor“      FOTOGRAFII: Editura Nemira

Scriitorul-medic Florin Chirculescu (57 de ani) descrie „subteranele“ cărţii sale de succes „Greva păcătoşilor“, anunţă un nou roman despre actualitatea jurnalisticii lui Eminescu, dar revine şi asupra tarelor sistemului medical de la noi.

După o carieră de peste două decenii, prozatorul Florin Chirculescu (cunoscut în principal ca autor de literatură SF şi sub pseudonimul Sebastian A. Corn), în acelaşi timp medic chirurg şi lider al sindicatului medicilor, pare a fi “dat lovitura” cu romanul său mainstream (de peste 1000 de pagini!) „Greva păcătoşilor sau apocrifa unui evreu“ (apărut, ca majoritatea celorlalte cărţi ale sale, la Editura Nemira), nominalizat recent la Premiile Radio România Cultural, care se vor decerna pe 19 martie. Scriitorul explică de ce această carte despre “radicalismul din toate religiile” (dar şi umanismul acestora), subiect extrem de actual, reprezintă o schimbare esenţială în scrisul său, deşi păstrează multe dintre caracteristicile, mai ales stilistice, ale volumelor sale anterioare. Totodată, Florin Chirculescu atrage din nou atenţia asupra legăturii dintre politic şi dezastrul sistemului actual de sănătate. Scriitorul lucrează acum la un nou roman, „Solomonarul“, despre care spune că-i „o carte care-l are ca motor pe Eminescu, dar care se petrece în zilele noastre“.

„Weekend Adevărul“: „Mă apropii tot mai mult de zona mainstream“, spuneaţi, într-un interviu, în toamna lui 2014. „Greva păcătoşilor“ este şi primul dumneavoastră roman publicat cu numele real, Florin Chirculescu. Consideraţi că reprezintă o schimbare, un punct de turnură în cariera dumneavoastră scriitoricească? Ce a necesitat-o?
Florin Chirculescu: E o schimbare, fără îndoială, cel puţin din punct de vedere tematic. Există subiecte, cele speculative, de pildă, care se tratează mai bine cu armamentul literar SF, în timp ce altele, axate pe personaj, să zicem, dau mai bine cu o retorică mainstream. Aşadar, „mărturisesc“ turnura de care vorbiţi – e consecinţa faptului că mă preocupă, din ce în ce mai mult, personajele şi locurile în care trăiesc. Ca să zic aşa, am văzut că păţaniile din viaţa de zi cu zi pot fi mai interesante decât lumile SF pe care le imaginez.

„Vreau să scriu o carte şi mai bună“, spuneaţi în acelaşi interviu. Simţiţi că „Greva păcătoşilor“ este această carte? Cu alte cuvinte, ca scriitor, sunteţi mulţumit de rezultat?
Niciodată n-ai cum să fii mulţumit de textul pe care l-ai scris. Structural, am dus „Greva păcătoşilor“ cam pe unde mi-am propus s-o duc. Nu mi-e clar, însă, dacă am reuşit să creez un text persistent – de regulă, ce-mi place azi n-o să-mi mai placă peste nişte luni sau ani.

„M-a obsedat lungimea textului“

Bănuiesc că nu vă veţi opri aici. Ce proiect aveţi pentru „o carte şi mai bună“?

O să scriu „Solomonarul“, o carte care-l are ca motor pe Eminescu, dar care se petrece în zilele noastre. Există atât de multe similitudini între jurnalistica dintre 1875 – 1889 şi cea din zilele noastre, care jurnalistică reflectă problematica societăţii româneşti de atunci şi de acum, încât mi se pare impardonabil să n-o speculezi literar. Am senzaţia că, mental vorbind, îngheţăm în nişte paradigme pe care nu le putem depăşi. Reflectă senzaţia mea o realitate? Dacă da, de ce se întâmplă acest lucru? E specifică românilor această îngheţare a mentalităţilor, sau există o anumită ciclicitate a mentalului public? Ce rol au banii şi contradicţia global/local în toată povestea asta – e o întrebare pe care o voi pune des în „Solomonarul“, motiv pentru care personajul principal va fi un bancher. Va fi un bancher mai special, ce-i drept.

„Greva păcătoşilor“ vine la scurt timp după „Solenoid“-ul lui Mircea Cărtărescu, o altă carte masivă, şi chiar depăşeşte numărul de pagini al acestuia, „sărind“ cu mult peste 1000. Nu v-a fost teamă că acest lucru va descuraja lectura? Aţi avut vreo sugestie din editură să reduceţi numărul de pagini?
M-a obsedat lungimea textului, pe bune, şi mi-am pus problema accesibilităţii lui... Tot timpul mă întrebam: are textul flux? M-ar atrage această carte dacă aş fi cititor? Ar urî cititorii ce e de urât, ar iubi ei ce e de iubit în acest roman? Lăsând toate astea deoparte, miza „Grevei păcătoşilor“ a fost literară, nu promoţională, aşa că n-am avut de ales, a trebuit s-o scriu până ce am epuizat potenţialul poveştii şi al personajelor. Cu toate astea, i-am rugat pe editori să fie nemiloşi şi să-mi atragă atenţia dacă sar calul, dacă textul are „burţi“, redundanţe, inutilităţi, tâmpenii... Ei, însă, nu mi-au spus decât că un text atât de voluminos va avea parte de o absorbţie extrem de lentă din punct de vedere public şi critic, în rest, n-au tăiat nimic. A fost, însă, un text destul de negociat, ca să zic aşa, în ce priveşte lexicul medical medieval.

„Radicalismul contemporan a fost unul din motoarele cărţii“

Câtă vreme a durat documentarea pentru roman? Şi cât scrierea sa? Care a fost „geneza“ cărţii?

Am mers cu documentarea în paralel cu redactarea – una peste alta am scris romanul în trei ani şi jumătate. Am plecat de la nişte fapte reale, de la o mişcare revendicativă pe care doream s-o redau jurnalistic, numai că, în timp ce scriam, personajele au prins viaţă, au deviat de la modelele lor, au fost parazitate de imaginar – ce mai tura-vura, au devenit altceva. Atunci mi-am dat seama că n-am disciplina necesară pentru a scrie reportaj, drept care mi-am zis: scrie ce ştii să scrii, scrie şi tu un roman! Segmentul arab al textului a apărut pe parcurs, ca o necesitate – aveam nevoie de o contratemă ca să amplific ideile care se impuseseră în text, adică intoleranţa şi efectele ei: nedreptăţi, crime, războaie. Aşa a apărut doctorul evreu care îl îngrijea pe Profetul Mahomed. Ei, şi după ce am circumscris cele două teme, n-a mai trebuit decât să le leg între ele astfel încât să nu se vadă „lipiturile“, ceea ce m-a dus la imaginarea personajului armân, prins în conflictul iugoslav.

Ca şi alte romane recente, de diverse modalităţi stilistice (mă gândesc, de exemplu, la cele ale lui Dan Stanca sau Andrei Cornea), şi cartea dumneavoastră se ocupă de „miezul“ oriental al religiilor abrahamice, iudaismul sau mahomedanismul. Alegerea a venit din dorinţa de a provoca? Vă e teamă că textul dumneavoastră ar putea fi înţeles greşit, pe fondul radicalismelor actuale?
Radicalismul contemporan a fost unul din motoarele „Grevei păcătoşilor“. Am scris acest roman nu ca să provoc, ci ca să încerc să înţeleg de ce practicanţii unor religii care împărtăşesc un izvor/nucleu comun sunt despărţiţi de un război, care, iată, durează de mai bine de 12 secole, desfăşurându-se în zeci de geografii şi îmbrăcând nenumărate ipostaze. De ce credeţi că am plimbat povestea din Bucureşti la Madina al Nabi şi în ţările fostei Iugoslavii? Religiile abrahamice ne unesc, au un corp conceptual comun, iar morala lor e superpozabilă, în esenţă – cu toate astea, interpretările aceloraşi religii generează pretexte pentru un conflict interminabil.

Imagine indisponibilă
Florin Chirculescu
Florin Chirculescu
Eu n-am scris ca să dau soluţii – am scris, în primul rând, ca să încerc să pricep ce simte şi cum se poziţionează în raport cu ceilalţi, creştinul, musulmanul, evreul.

Cât despre riscul că romanul ar putea fi înţeles greşit, ce să spun? Nu mi s-a părut un motiv suficient pentru a nu-l scrie.

„Din scris am învăţat să comunic cu pacienţii“

În ultima vreme, aţi devenit cunoscut publicului şi ca purtător de cuvânt al breslei medicilor, mai mult, ca cineva care-a semnalat acid şi pertinent cumplitele tare ale sistemului medical românesc, în ultimă instanţă o conştiinţă civică. Ce ne mai puteţi spune nou pe acest subiect, atât de sensibil şi delicat?
O să sintetizez: fără bani şi fără management nu iese nimic bun. Unii spun că doar managementul e de vină, dar cei ce zic aşa se gândesc că vor ajunge la guvernare, şi că vor trebui să se bată pentru un procent onorabil din PIB pentru sănătate. Până acum, nici un politician nu s-a bătut pentru aceşti bani, strict necesari pentru medicina publică, nici unul n-a recunoscut că medicina n-are cum să fie gratuită şi să-i acopere pe toţi cetăţenii, în egală măsură. De ce n-au făcut-o? Păi, le-a fost teamă că dacă spun adevărul vor încasa sancţiunea electoratului: cum adică, lumea nu e aşa de frumoasă pe cât ne-o prezentaţi voi, politicienii, în campanie? De fapt, lucrurile stau aşa:

românul primeşte mai puţini bani pentru sănătate decât bulgarul, primeşte doar jumătate din ce primeşte maghiarul, şi de zece ori mai puţin decât germanul

– consultaţi datele EUROSTAT şi veţi vedea că asta e realitatea, nu trebuie decât să băgaţi pe google: health expenditure per capita europe, şi-o să vă vină rezultatele. A da vina doar pe management, însă, e maniera prin care politicianul român se derobează de lupta pe care trebuie s-o dea în propriul lui guvern ca să obţină resursele necesare pentru o mai bună sănătate publică. Asta nu înseamnă, fireşte, că trebuie să tolerăm furturile, malversaţiunile şi imbecilitatea managerială.

Florin Chirculescu

Numărul medicilor scriitori, în literatura universală şi în cea română, este remarcabil, nu îl menţionez acum decât pe admirabilul Vasile Voiculescu. Ce vă consideraţi în primul rând, medic sau scriitor? Cum reuşiţi să îmbinaţi cele două laturi ale personalităţii dumneavoastră?
Aş minţi dacă n-aş spune că ştiam că voi fi scriitor dinainte de a hotărî să dau examen la medicină. Cât despre îmbinarea celor două laturi, ce să zic? Din medicină am „recoltat“ subiecte literare, iar din scris am învăţat să comunic cu pacienţii. Există o singură problemă când trebuie să fac faţă disjuncţiei medic-scriitor: timpul – timpul e adevăratul duşman, el pune limitele.

Cum aţi ajuns la alpinism şi cum îl practicaţi în mod concret? Care-i cea mai remarcabilă performanţă în acest domeniu?
Hei, sunt om, mă trag din maimuţă, m-am urcat de mic în copaci şi pe stânci. Cât despre performanţe, să fim serioşi, n-am avut aşa ceva. De fapt, pot să spun că am avut, mai degrabă, contraperformanţe: mi-am fracturat astragalul când am dorit să mă dau mare în faţa soţiei, căţărând la liber un traseu din Piatra Craiului. Dac-ar fi să menţionez, totuşi, un fel de performanţe, o să spun c-am reuşit să scap de ce era mai rău, iarna, pe viscol, în Bucegi, în trasee nocturne – de aici se trag poveştile montane din „Greva păcătoşilor“. Una peste alta, n-am fost un alpinist adevărat. Mi-aş fi dorit eu să fiu aşa ceva...

„Cum adică să fii viu şi să nu scrii?“

Spuneţi că aţi fost atras spre science fiction de lectura unor povestiri dintr-un Almanah Anticipaţia din anii ’80. În afară de Philip K. Dick, care sunt autorii de SF care consideraţi că v-au influenţat în ceea ce aţi scris în acest domeniu?
Păi, ar fi Clifford D. Simak, care se pricepea ca nimeni altul să strecoare bizareria în realitatea imediată, şi Gérard Klein, care specula debordant. Stilistic vorbind, mi-au plăcut autorii cyberpunk; de William Gibson, însă, a fost necesar să mă despart ca de un lest – avea o scriitură prea mozaicată, chestie care dăunează, cred, când ai de spus o poveste stranie. Din acest punct de vedere sunt mai aproape de Dino Buzzati, care spune că stilul trebuie anulat cu desăvârşire când scrii despre lucruri ciudate. Cine mi-a mai plăcut? Mike Resnick – „Kirinyaga“ mi se pare un text superb, e moral, e plin de emoţie, e economic. Ah, şi să nu-l uit pe Frank Herbert: el e, poate, cel mai intens creator de lumi.

Aţi debutat în anii ’90, în „Jurnalul SF“, sincron cu ceea ce s-a numit „cyber punk“-ul românesc, situat sub influenţa lui Gibson, Sterling şi a altor autori lansaţi în SUA în deceniul precedent (reprezentanţi autohtoni: Dănuţ Ivănescu, Florin Pîtea, regretatul Liviu Radu, Michael Haulică şi alţii). Cât de mult vă regăsiţi în acest curent, în ceea ce aţi scris, şi ce credeţi că mai înseamnă el, după trecerea a două decenii?
Mă regăsesc cu totul – cum să anulez scrierile, crezul şi prieteniile acelor ani? Nu vreau s-o fac – la ce bun s-o fac, ce scop ar avea să te dezici de tine însuţi? Nu ştiu ce mai înseamnă azi cyberpunk-ul românesc din anii ‘90, nu ştiu decât că mai toţi scriitorii de atunci n-au fost nişte SF-işti puri şi duri, chestie care ne-a şi costat: am generat multe controverse. Ce scrieţi voi, mă? De ce nu sunteţi purişti, ce, ăsta-i SF? Răspunsul, şi atunci, şi acum, e că

Florin Chirculescu
literatura e una singură, SF-ul şi mainstream-ul nefiind decât faţetele aceleiaşi nelinişti: cum adică să fii viu şi să nu scrii, cum adică să nu spui poveşti?

„Cine nu citeşte SF nu ştie ce pierde“

Cu toate cărţile mari ale genului şi chiar unele genii care s-au exprimat strict aici, out-of-mainstream (cel mai clar exemplu e Philip K. Dick, dar nu-i singurul, i-aş mai menţiona pe un Cordwainer Smith sau un Lovecraft), literatura SF suferă în continuare, mai ales în România, de o marginalizare, de o „ghetto-izare“, de o neluare prea în serios (mai ales din partea criticilor cu morgă, „serioşi“). Florin Manolescu, la noi, a făcut cel mai mult pentru a anula această prejudecată, dar nu a reuşit. Consideraţi că acest fapt a afectat receptarea cărţilor dumneavoastră de până acum? Reprezintă „Greva păcătoşilor“ o schimbare în acest sens, o intrare în altă „paradigmă“? A fost un act deliberat?
Să vă răspund pe rând, aşa că încep cu ghetto-izarea: cine nu citeşte SF nu ştie ce pierde, iar cine tratează SF-ul cu superioritate dă dovadă de aceeaşi intoleranţă despre care am scris în „Greva păcătoşilor“. Există scrieri SF geniale şi există texte mainstream cretine – poate c-ar fi bine să-l amintesc pe Enescu, care spunea că nu există muzică grea şi muzică uşoară, ci muzică bună şi muzică proastă. În ce priveşte „Greva păcătoşilor“, ea n-a apărut programatic, ca o reacţie la felul în care e văzut SF-ul – mi-am schimbat, pur şi simplu, interesele, am descoperit că-mi plac alte centre de greutate, adică personajele. Pe de altă parte, nu cred că „Greva păcătoşilor“ e un mainstream pur – de altfel, între SF şi mainstream limitele nu sunt atât de clare: există o dimensiune mitică în multe texte mainstream serioase, iar miticul nu e altceva decât un refugiu în inexplicabil, în alt tip de lume, adică în acele zone atribuite, by default, literaturii fantastice sau SF.

Imagine indisponibilă

FOTO: David Muntean, 2014

Vă pare vreodată rău că aţi renunţat la stilul avangardist, suprarealist, dada-ludic, în care înţeleg că au fost scrise primele dumneavoastră încercări literare? Cumva ceva din el a „supravieţuit“ în scriitura dumneavoastră ulterioară de până acum?
De ce să-mi pară rău că am renunţat la avangardism?

Sunt viu, mă schimb – doar imbecilii nu se schimbă, ca să-l parafrazez pe Alain Delon.

Şi da, ceva a supravieţuit din cel de acum 40 de ani: pasiunea pentru mister – încă îl consider o cheie bună pentru descifrarea realităţii. Nu mi se mai pare o cheie exclusivă, ca în tinereţe, dar e un cârlig foarte bun pentru cititor – de la Homer încoace aşa funcţionează literatura.

Experienţa anterioară de „scriitor SF“ v-a ajutat în scrierea acestui prim roman „realist“, totuşi cu o structură polifonică şi la limita „fantasmagoricului“ (în sensul bun al cuvântului)?
Bineînţeles că experienţa SF/fantastic m-a ajutat, au fost lecţii pe care n-aveam cum să le uit. În SF şi fantasy, dar şi în avangardă, înveţi să „lipeşti“ realităţi incongruente, iar principala problemă tehnică în „Greva păcătoşilor“ a fost să-i leg pe românii din secolul XXI de evreii şi arabii din secolul VII. Mai mult, o problemă esenţială în SF e să creeze o lume neobişnuită, cu reguli ce se abat de la normal, şi s-o ofere într-un tot coerent, care să reziste ochilor critici ai cititorilor. Vă daţi seama că, fără micile trucuri şi reţete SF, mi-ar fi fost mult mai dificil să trec de la un salon de ATI la moscheea de lângă casa Profetului, şi de la nişte comunişti ilegalişti din Bucureşti la partizanii sârbi din anii ‘90.

Citeşte şi: Florin Chirculescu: „Şi prin scris, şi prin chirurgie, te lupţi cu moartea“ (interviu din 2014)



CV

A semnat ca Sebastian A. Corn

Numele:
Florin Chirculescu
Data şi locul naşterii: 26 martie 1960, Bucureşti
Studiile şi cariera:
A debutat cu proză scurtă în anul 1993, în revista „Jurnalul SF“. A câştigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, după care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul „Să mă tai cu tăişul bisturiului tău, scrise Josephine“, tipărit la aceeaşi editură. De-a lungul anilor, au urmat alte distincţii. A colaborat cu reviste de specialitate, unde a publicat nuvele şi povestiri, şi a fost redactor-şef al revistei „Nautilus“. Sub pseudonimul Sebastian A. Corn a semnat numeroase volume de proză SF. „Greva păcătoşilor“ este prima operă de ficţiune pe care o semnează cu numele său real.
Locuieşte în: Bucureşti

florin chirculescu
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite