I.L. Caragiale: „În România, linguşirea şi hoţia sunt virtuţi“
0
Criticile dure pe care dramaturgul le aducea României sunt de o dureroasă actualitate, chiar şi după mai bine de un secol, după cum reiese din textele strânse de criticul Dan C. Mihăilescu, în două volume.
La 100 de ani de la moartea lui I.L. Caragiale şi 160 de ani de la naşterea sa, în anul sărbătoririi dramaturgului care s-a născut în 1851 la Haimanale (judeţul Dâmboviţa) şi a decedat la Berlin în 1912, criticul Dan C. Mihăilescu i-a dedicat trei volume, editate de Humanitas. În primăvară, la târgul de carte Bookfest, el a lansat „Caragiale şi caligrafia plăcerii", iar, după şase luni, în această toamnă, a revenit cu alte două titluri: „Cele mai frumoase scrisori" şi „Despre lume, artă şi neamul românesc", cu texte alese şi, respectiv, antologate de critic.
Exil voluntar
Caragiale a încetat de mult să fie doar un „Molière" al românilor. A devenit emblemă naţională, „chipul diurn al fiinţei naţionale", cel nocturn fiind, desigur, Eminescu, cu care dramaturgul a şi împărţit-o, de altfel, pe Veronica Micle, fapt ce a dus la ura crâncenă dintre cei doi.
„Cinicul" Caragiale, „lucidul" Caragiale, satiricul, omul fără nici un Dumnezeu a fost adulat, dar şi maxim discreditat. I s-a refuzat de două ori premiul Academiei, i s-au înscenat procese de plagiat, i s-a atacat opera, fiind considerat când „arhicanalie", când „ultimul ocupant fanariot" al României.
Din cauza acestor întâmplări, cel care a scris comedia „ O scrisoare pierdută" (1884), dar şi drama „Năpasta"(1890), şi-a plănuit tenace „exilul voluntar" dinspre Regat către Apus. Dacă mai întâi a trecut pe la Braşov, Sibiu, Cluj, în final, I.L. Caragiale a ajuns la Berlin, unde, de altfel, s-a stabilit în anul 1905.
Din textele sale scrise în exil, se resimt revolta şi amărăciunea legate de România: „Şi cum ar putea fi altfel într-o ţară chemată de ieri, de-alaltăieri la luminile europene, şi care încă aproape exclusiv trăieşte din plugărie, în cea mai mare parte primitivă?"
„M-am exilat şi atâta tot. Aerul aici îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi nu am ce căuta acolo, unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul vieţii demne de compătimit", mărturişeşte, lezat, Caragiale.
Cărţile vor fi lansate la Gaudeamus
Sâmbătă, 24 noiembrie, la standul Editurii Humanitas de la Romexpo vor fi lansate de la ora 12.00, cele mai recente două volume despre I.L. Caragiale: „Cele mai frumoase scrisori", alese de Dan C. Mihăilescu, şi „Despre lume, artă şi neamul românesc". Preţurile cărţilor sunt de 22 de lei, respectiv, 24 de lei. Alături de Dan C. Mihăilescu, vor vorbi Ioana Pârvulescu şi Lidia Bodea. De asemenea, tot sâmbătă, va fi lansat şi audiobookul „I. L. Caragiale, Leac de criză", cu texte citite de Ion Caramitru, Mihai Constantin, Marius Manole, Irina Petrescu, Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu. Audiobookul va costa 90 de lei.
"[....] Cum să nu ştiu, dragă Domnule, mă rog frumos, că iubeşti Braşovul şi toate cele săseşti, ungureşti şi româneşti din Ardeal? Fără să-mi fi spus, ştiam şi anume de ce. E desigur mai departe de la Bucureşti şi Ploieşti, până la Braşov, Feldioara, Sighişoara etc. decât de la acestea până pe malurile Rinului, ori la coastele celor două mări nordice.
În Ardeal ajung picioarele încălţate ale corpului european; la Bucureşti şi Ploieşti etc. stă, plin de paraziţi, sângerat de scărpinătură, dar frizat à la Parisienne, corpul trupului bulgaro-ţigănesc, cea mai infectă şi mai dezgustătoare parte a acestui bastard şi ignobil tip oriental.
Şi sunt convins că ai iubi şi tu, cu atât mai mult, Germania, fruntea corpului care a ajuns cu picioarele până-n Carpaţi, şi, spre nefericirea noastră, a celor de astăzi, nu a putut trece încă de mult măcar până-n Balcani". ( I.L. Caragiale, Scrisoare către Alceu Urechia, apud "Cele mai frumoase scrisori", alese de Dan C. Mihăilescu)
De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba?
La noi nu e nici mai multă, nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici nu s-ar putea altfel.
Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni, precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut, îi pot arăta ca şi cum s-ar deosebi mult cei dintr-un loc cu cei dintr-altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni şi totdeauna sunt aceiaşi.
Nu există pe pământ speţă zoologică mai unitară decât a regelui creaţiunii. Între un polinezian antropofag şi cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă nu există decât modul de a-şi găti bucatele.
Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai aşa, altul, mai aminterea; dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi dă-le pace!
Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade.
E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu ştie de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni... Fript cu lapte, suflă şi-n brânză.
N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce ar fi în stare să poată cu ceea ce i se pune împotrivă, şi astfel, încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi pe de-a-ntregul de ea - păcum e drept şi păcum are să şi fie odată.
În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-şi răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi". Dar, cu vremea, trebuie să vină şi asta; trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei. (Op., 4, p. 496, fragment din Despre lume, artă şi neamul românesc, de I.L. Caragiale, antologie de Dan C. Mihăilescu). Copyright Editura Humanitas.
Se încarcă comentariile...
