„Eugenia” sau evocarea antisemitismului românesc

Mărturisesc că fiind un mare admirator şi degustător al fermecătoarele pagini purtând semnătura lui Mihail Sebastian, indiferent că este vorba despre scrieri în proză, fie ele nuvele sau romane, ori literatură dramatică am aşteptat cu mare nerăbdare apariţia traducerii în limba română a romanului „Eugenia”, scris de Lionel Duroy, apărut cu doar un an în urmă în limba franceză la prestigioasa editură „Robert Laffont”.

Apariţia şi difuzarea în librării fiind anunţate de editor (Humanitas Fiction) la o dată precisă ( 3 septembrie), am profitat de ocazia unui popas de doar câteva ore prin Bucureşti şi mi-am procurat cartea la numai câteva zile după punerea ei la dispoziţia marelui public. Am citit-o apreciind remarcabila traducere a Simonei Modreanu în orele libere de dinaintea spectacolelor din oferta Festivalului Zile şi nopţi de teatru la Brăila, oraş de baştină a lui Iosif Hechter, alias Mihail Sebastian. Brăila la care am găsit în roman câteva referiri răzleţe. Ea însemnând pentru Sebastian  oraşul ideal pentru refugiu. Singurul  care i-ar putea  oferi sufletului chinuit de numeroasele dezamăgiri şi neîmpliniri în viaţă, dragoste şi carieră, măcar un dram de linişte.

Am zărit în cursul unei plimbări în odinioară marele, bogatul Porto franco,  astăzi departe de strălucirea demult apusă, o străduţă care poartă numele autorul Stelei fără nume, însă am aflat cu aceeaşi neplăcere, de la amabilele mele gazde brăilene, că nici astăzi nu există un muzeu , o casă memorială. Păcat.

Romanul Eugenia i-a fost inspirat lui Lionel Duroy la modul declarat de celebrul Jurnal, socotit de critici „ o capodoperă a literaturii experienţei”. Reamintesc că Jurnalul a fost adus în ţară în 1995 şi oferit spre publicare editurii Humanitas. A apărut graţie minunatelor strădanii ale Gabrielei Omăt.

Cartea se prezintă sub forma unei confesiuni cu caracter auto-biografic a tinerei Eugenia Rădulescu, iubită ficţională a lui Sebastian. Confesiune amestecată cu fragmente din Jurnal, dar şi cu alte scrieri semnate de Emil Cioran (Schimbarea la faţă a României), Curzio Malaparte (Kaputt), mare, celebru ziarist italian devenit el însuşi personaj de roman, evocat de Eugenia Rădulescu în ipostaze şi într-o perspectivă nu tocmai măgulitoare, dar şi de Corneliu Zelea Codreanu (Pentru legionari).

Nu întâmplător Eugenia are un dublu incipit. Primul devoalează faptul că Eugenia Rădulescu, repet,iubită inventată de imaginaţia creatoare a lui Lionel Duroy, a aflat despre moartea enigmatică a idolului său a doua zi după, din gura fratelui ei mai mic, Andrei, cel care fusese rănit pe frontul anti-sovietic. Lionel Duroy nu insistă asupra speculaţiilor prilejuite de faptul că Sebastian a fost strivit de un camion. Care se zice că ar fi acţionat în mod criminal din ordinul comuniştilor ori al ocupantului sovietic. Vestea morţii lui Mihail o determină pe Eugenia să aştearnă pe hârtie ceea ce numai aparent şi într-o primă instanţă ar fi povestea iubirii agitate dintre ea şi Sebastian. Iubire care, indiscutabil, a fost de natură să o facă mai atentă, mai sensibilă la ceea ce va deveni adevărata substanţă a romanului. Şi anume descrierea amănunţită, nemiloasă, adesea greu de suportat a condamnabilului şi necesarului de asumat antisemitism care s-a manifestat în spaţiul românesc în perioada interbelică.

De aici, cred, şi cel de-al doilea incipit. Eugenia este ieşeancă, studentă la Litere, fiica unei familii obişnuite din marea urbe moldavă care nutreşte o oarecare ostilitate faţă de evrei. Şi faţă de tot ceea ce consideră omniprezenţa acestora. Fratele mai mare al Eugeniei, Ştefan, care la un moment dat se va număra printre căpeteniile legionare, a dus la extrem respectiva ostilitate. Manifestată ca atare în momentul în care observă că în posesia Eugeniei se află un exemplar din recent apăruta carte De două mii de ani. D-na Costinaş, profesoară la Literele ieşene, mare admiratoare a cărţii şi -vom afla mai apoi- membră a ilegalului Partid Comunist din România, l-a invitat pe Sebastian să vină la Iaşi în calitate de participant de onoare la unul dintre cursurile sale. De aici ciocnirea dintre Eugenia şi Ştefan, de aici momentul începutului pasiunii tinerei studente pentru romancierul deja celebru, de aici agresiunea cu caracter antisemit de care acesta a avut parte. Agresiune plănuită şi organizată de însuşii Ştefan.

De fapt, nu pasiunea Eugeniei pentru Sebastian, nu evocarea operei lui Sebastian primează ori contează. Deşi se fac adesea referiri şi la Accidentul, şi la Steaua fără nume, şi la Ultima oră, şi la neterminata Insulă nu ele deţin marea pondere în roman. Ci antisemitismul, pogromul de la Iaşi (descris cu minuţie), tentativele de falsificare a acestuia (de aici nefavorabilul portret de care are parte Curzio Malaparte), înţelese ca parte negativă, ruşinoasă a istoriei noastre. Parte absolut dezagreabilă, ruşinoasă, condamnabilă, dar care, în numele adevărului, se impune recunoscută, asumată.  

Iar dacă unii cititori ai Eugeniei, în loc să facă asta vor invoca paginile nu tocmai inspirate în care Lionel Duroy evocă flagrant schematic şi prea în stilul filmelor cu ilegalişti din Epoca de Aur implicarea Eugeniei în lupta antifascistă şi mişcarea comunistă va fi, indubital, eroarea lor.  Dovadă de ceea ce francezii numesc mauvaise conscience.

Lionel Duroy – EUGENIA; Traducerea din limba franceză: Simona Modreanu; Editura Humanitas Fiction; Bucureşti, 2019