Diavolul îmi citeşte textul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tu stăteai pe scaun, picior peste picior, ţinând foile pe genunchi, într-o poziţie incomodă – mi se părea. Eu stăteam în picioare, la doi-trei metri în faţa ta, mă simţeam tare jenat, parcă eram pedepsit.

Tu vorbeai. Eu tăceam. Tu îmi judecai textul. Eu ascultam judecata ta despre textul meu. Vorbeai de rău. Eu înduram. Dar o bucurie tâmpă îmi umplea sufletul pentru că, în sfârşit, îmi citiseşi textul, după treizeci şi opt de zile de când ţi-l trimisesem pe e-mail. Şi în fiecare zi mă gândisem la tine: dacă ai verificat e-mail-ul, dacă ai descărcat fişierul, dacă l-ai deschis, dacă ai apucat măcar să citeşti prima pagină. Mă gândisem la tine, de parcă ai fi fost iubitul meu, poftim! Este şi ăsta un gest de iubire de vreme ce îi trimiţi unui om să-ţi citească ce-ai scris. Dar în ziua de azi, toată lumea scrie pe Facebook. Din interese sau din dragoste pentru prieteni? Toţi scriu şi nimeni nu citeşte. Dar să nu divaghez!

Tăcerea ta mă sperie mai tare decât orice coşmar cu Diavolul care-mi citeşte textul.

Da, eram bucuros pentru că îţi ascultam părerea despre textul meu. Părerea ta era rea, greu de suportat, dar eu stăteam în picioare. Trebuie să-ţi spun că nu mă dureau cuvintele tale, ci mă otrăveau grimasele şi strâmbăturile de pe moaca ta, ceva de genul: „Ce porcărie ai scris, puah, mi-e scârbă!“. Mai aveai puţin şi vomitai pe textul meu. Asta m-a înfuriat rău de tot. Chiar în halul ăsta am ajuns să scriu? Mutra ta schimonosită de aroganţă m-a făcut să gândesc, pentru câteva secunde, că aş putea să mă reped la tine şi să-ţi trag doi-trei pumni în mutră, să ţi-o pocesc pentru totdeauna şi când vei fi întrebat de oameni ce-ai păţit la faţă, să zici că eu ţi-am strâmbat-o, pentru că nu ţi-a plăcut un text de-al meu. Uite cum aş fi ajuns celebru, nu cu textul meu, ci cu mutra ta buşită! Dar imediat m-am răzgândit din mai multe motive: 1) pentru că eram la ceva distanţă de tine şi n-aş fi fost atât de iute încât să te surprind; 2) pentru că eşti mai solid decât mine, ai o burtă mai mare decât a mea, burtă de sedentar şi de mâncău de peste 100 de kilograme, deci n-aş fi avut nicio şansă să te pocnesc; 3) pentru că aş fi distrus o prietenie de 30 de ani, prietenia noastră din cauza textului meu prost. Am început să plâng. Ca un elev ambiţios, care o dăduse în bară. Plângeam cu sughiţuri. Şi tu te-ai oprit din strâmbături, ai strâns teancul de foi de pe genunchi şi mi-ai spus: „Să-l cauţi pe Diavol şi să-i dai să citească!“. Poftim? – m-am smiorcăit. „Vezi ce zice Diavolul!“ – ai repetat. Să-l caut pe Diavol? Să aflu părerea lui? De ce tocmai Diavolul? Am scris acest text cu iubire, cu sacrificii, cu credinţă şi durere! Şi Dumnezeu mi-a dăruit puterea şi inspiraţia ca să scriu! Ce treabă are Diavolul? Şi de ce să-i cer lui o părere, pentru că te am pe tine, prietene, de treizeci şi opt de zile ţi-am trimis...! Să fac pactul cu Diavolul? – te-am întrebat speriat şi am sărit din pat...

Azi-dimineaţă am verificat din nou e-mail-ul, niciun răspuns de la tine. Tăcerea ta mă sperie mai tare decât orice coşmar cu Diavolul care-mi citeşte textul.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite