Destinaţie: „Ţara Piramidelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al şaptesprezecelea volum din colecţia National Geographic Traveler apare vineri, 2 iulie, împreună cu ziarul „Adevărul“.

Cartea de 385 de pagini prezintă informaţii despre Egipt, o ţară cu un trecut milenar, care a rămas o atracţie şi în prezent.

Mai multe destinaţii într-un singur loc „vechi" de peste patru milenii şi jumătate. Astfel poate fi caracterizat Egiptul, celebru pentru piramide şi faraoni, pentru cultura mumiilor şi pentru papirus, dar şi pentru lanţul de staţiuni aşezate de-a lungul Mării Roşii.

Popasuri obligatorii: Cairo şi Luxor

Înainte de a porni călătoria prin ţară, nu trebuie ratată capitala Cairo, oraş cu numeroase situri istorice. Aici, Piramidele din Gizeh şi Sfinx-ul sunt destinaţia obligatorie pentru orice vizitator.

Vizita în capitala Egiptului poate include şi o plimbare prin uriaşul bazar Khan al-Khalili, dar nu trebuie ratat Muzeul Egiptean din Piaţa Tahrir, unde, la etaj, poate fi admirată Colecţia Tutankhamon din Sala Mumiilor.

Călătoria în Egipt poate fi continuată în Luxor, la peste 700 de km sud de Cairo, unde aveţi de vizitat Templul din Luxor, situat în centru, vizavi de promenada de lângă Nil. Complexul de temple de la Karnakh şi mormintele din Valea Regilor sunt popasuri obligatorii când vizitaţi Egiptul.

Sezonul de vârf

Egiptul este o destinaţie turistică pe tot parcursul anului, dar noiembrie-ianuarie este sezonul turistic de vârf. Primăvara şi toamna sunt cele mai potrivite perioade şi sunt de evitat călătoriile în iunie, în iulie sau în august, pentru că vara este caniculă. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite